Cristina Chira (unul dintre pariurile mele pentru viitorul literaturii române) a debutat de cîteva zile, la Polirom. „Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor”* e un titlu care nu te lasă indiferent, deși nu e chiar cel care la care te-ai fi așteptat după ce deschizi cartea. În același timp, e foarte exact, ca o definiție de tipul mise-en-abîme a întregii cărți. Cîți dintre noi nu încercăm să reparăm trecutul neconvenabil? Cîți nu ne petrecem zile și ani să reparăm greșelile trecutului, punînd creierul la muncă?
La o primă vedere, cartea de povestiri a Cristinei e despre fete și femei înconjurate de singurătate și nesiguranță. Un volum feminist, ar spune un prost cititor. Un ideolog, mai ales, s-ar revolta: femeile volumului nu sînt puternice, învingătoare, pe soartă stăpîne, dar nici victime sigure, strivite de o societate sexistă și opresivă. O să rîdeți: au dreptate. Și cititorul simplist, și ideologul. Autoarea izbutește să-și ascundă admirabil personalitatea și punctele de vedere, lăsînd la suprafață doar ceea ce poate fi văzut și descris. Chiar cînd scrie la persoana I, are inteligența, subtilitatea de a lăsa cititorului orice concluzie. Bună sau rea. Dar niciodată una inadecvată. Pentru că, încet, încet, poveștile sînt ale tuturor, ele sînt micile sau marile noastre eșecuri, niciodată mărturisite în public. Întîmplările neîntîmplate, gesturile și cuvintele care nu vin niciodată la timp, paradisul pierdut al împlinirii personale. Și, desigur, superbia învinsului.
Nu am să fac greșeala să zic că mi-au plăcut toate prozele. Am mari rezerve la Fluturașii, Noi, fluturașii, rezerve mai mici la Ziua 32, am rîs nițeluș la FAN curier, convins că puteam rîde mai mult. Dar senzația generală a cărții e și solidă, și profundă. Într-un cuvînt, scriitura Cristinei Chira e nu numai feminină, ci profund umană. Cu ezitări, cu incertitudini, cu îndoieli (nu ale scriitoarei, ci ale personajelor), astfel încît umanitatea, fragilitatea și misterul personajelor să intre adînc în capul cititorului. Vă dau un exemplu: povestirea care deschide volumul, cea cu același nume, a suscitat discuția redacției revistei Timpul, din Iași. Nu din cauza Ralucăi. Povestea ei era clară, neechivocă, precisă. Vrăjită de o iubire din adolescență (cu care nu a mers, sexual vorbind, pînă la capăt), ea încearcă să rezolve enigma băiatului devenit bărbat cu un timid început de chelie, și care, împotriva oricărei logici, o cheamă în garsoniera lui pentru a vedea Die Hard, și nu pentru, cum ar fi normal, între doi oameni maturi, pentru sex. În mod cu totul straniu, lanterna atenției cititorului pleacă de la Raluca spre Tudor. Tudor e o enigmă. Or, ce e mai tentant decît rezolvarea unui mister? Te las, iubite cititor, să îl dezlegi tu, așa cum toată redacția revistei și-a spart creierii încercînd diferite rezolvări, care de care mai fanteziste.
Pentru mine, Cyber Grandpa e o altă enigmă foarte frumos pusă în pagină. Dincolo de story-ul clasic, SF, al tinereții fără bătrînețe, într-o carcasă de robot, autoarea vorbește cu delicatețe și subtilitate despre viața noastră, a tuturor. E tema generală a cărții: ce-ar fi dacă existența mea ar putea fi resetată. În jocul ei intelectual-afectiv, Cristina Chira are momente de o mare emoție, doar că fără muci și fără lacrimi. Și cu asta v-am zis și cum scrie: clar, precis, echilibrat, de parcă ar vrea să pună o platoșă pe o conștiință înfrigurată. Așa că, vă avertizez din start: e o carte cu probleme. Patinezi ușor pe gheața frazelor, ca, tocmai atunci atunci cînd îți iei avînt, gheața să crape sub tine.
Generația nouă a prozei românești vine, vine, vine, calcă totul în picioare, dar cu cîtă grație și delicatețe! Bun venit, Raluca… ăă… Cristina!
Florin IARU
*Cristina Chira – „Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor”, Editura Polirom, Colecția Ego. Proză, 2023
