spot_img

Semnele lui Marte

Noul volum de versuri al lui Bogdan O. Popescu, (Cartea Războiului, Editura Vellant, 2022), vine cu detalii variate dintr-un „continuum” plin de pasiune, cu evadări abisale prin tunelul istoriei, revenirile în actualitate fiind la fel de tușante. Poetul hipertrofiază programatic pentru aflarea acelor nuanțe stabile dintr-o contingență supusă tiraniei lui Marte. Mutațiile sunt nu o dată contondente, imagini care nu pot fi uitate cu ușurință: apoi a venit cutremurul adevărat, care a scufundat carele de luptă în crevase/ a lovit viaductele, a aprins focurile de nestins mai apoi/ timpul a căpătat greutate brusc și a căzut cu toată viteza întunericului și a luminii/ peste bietele femururi, falangele dragi/ au murit prinși în căderi de timp soldați, aghiotanți, cai/ mame ale căror copii alergau înnebuniți, prin fuioare de timp și prin case strivite/ unde secunde băteau cristalin, cu închideri de pleoape, cu pulsul apelor/ din adâncime (s-a prăbușit ziua).

Avem anumite particularizări supliciante, unghiuri ale cruzimii crepusculare. Trecerea timpului ia adeseori valoarea vertijului, cu eliberări tenebrante în vis. Bogdan O. Popescu se poziționează în siajul necuprinderilor fluide, chiar și extincția fiind parte dintr-un generos tablou, sinteză neobișnuită a dorinței cu înfrigurarea străpungerilor. Estetizare forte a trecerii, la un moment dat nu au mai respectat consemnul/ au început să urle cu toții/ mâlurile i-au prins, brațele fluviului i-au strâns/ nisipurile mișcătoare și-au făcut datoria/ pe o suprafață cât luna./ armata a doua a intrat în pământ, nu am tras niciun cartuș/ șoimii de pe umeri au fugit și au scos câțiva ochi/ malurile, scârbite, și-au întors burțile galbene în sus/ și eu auzeam din nou, duduind până la capăt/ propria mea răsuflare. (eu și fluviul meu). Unele secvențe ale războiului, terfiante, conduc spre înjunghieri nocturne și traume combinând șocul sfârșitului cu melancolia. Impresionează ființa soldatului. Accepțiunile thanatice comportă forța enigmei greu abordabile. Sintagmele ce populează scena cărții lui Bogdan O. Popescu descind din zone abrupte, întunecate. Toată pasiunea este încadrată în clocotirile universului expresionist mai sus menționat. Sub cupola paradigmei violente se viețuiește dintotdeauna, stare eclectică atingând nivelul simbolului. Vocile parabolei sunt viguroase. Pendulări cromatice angoasante ne propulsează în inima luptei. Foarte expresiv acest episod nocturnal întru esențializare: mă rog pentru un fulger, o lucire de lună, o brichetă, un chibrit/ un amnar, e întuneric/ în întuneric se văd doar unghiile albe/ frecând fețe aspre/ oameni morți cu barba crescută cât să zgârie/ și carne tăiată/ burți, membre, gâturi// un licurici rănit se așază, cu jumătate de corp, șchiopătând/ pe pleoapa mea dreaptă.(noapte în cimitirul soldaților). Abordările fotografice devin dominatoare, pe fondul visceralității asidue. Sunt puse în mișcare  particularități flagelante. Lirismul din Cartea războiului nu omite niciodată problematizarea. Asistăm la extinderea cercului ostilităților, cu afectări interioare dintre cele mai acute. Poetul desfășoară considerabile energii ritualice. Realitățile cotidiene, unele propice efuziunilor candide, nu pot eluda prezența implacabilă a durerii. Poemele lui Bogdan O. Popescu sunt plăsmuite din tensiunea confruntării binelui cu răul, a ideilor dezirabile cu datele unei negativități atotcuprinzătoare. Echilibrul nu poate fi găsit decât în zodia iubirii: iubirea este ca mierea, lipicioasă/ și se întinde peste tot când borcanul e plin/ iubirea este ca visul dintâi, te face să crezi/ că dulăii de vată de zahăr și mâna care dă există/ iubirea este apa unei râpe cu pietre de râu/ care taie/ o peșteră cu stalagmite scoțând la iveală/ bucăți de șes șlefuite/ vernil și corai, albastre de fund de fântână/ iubirea asta te aruncă în gol când te ține de mână (iubirea).  Și totuși umbrele dezechilibrului nu se îndepărtează nicicând, fiindu-ne dat să suportăm mult prea multe. Întru detensionare, instinctul de supraviețuire proiectează situări în sfere flamboaiante. Dostoievskianul dicton „Frumusețea va mântui lumea” este metamorfozat aici în formularea „Frumusețea va bântui lumea”. Alteori, problematica neurologică intervine deloc surprinzător, fiind vorba despre echilibru și zdruncinare, fundamente din lumea noastră. O stare modificată a haloului de sânge: erai victorioasă, după ani de război/ trupul meu zăcea pe câmp însângerat, în văzul tuturor/ și în amintirea cuvintelor/ eram și mort și viu, în același timp/ respiram și beam apă prin guri nevăzute/ zburam cu aripi de abur subțire/ râdeam pe sub noroaie, pe care tu călcai,/stăteam nemișcat de o veșnicie. (partea cealaltă). Pasiunea pentru nemărginirea celor acvatice este recognoscibilă constant. Actul inițiatic al scrisului revelează acrobații imaginare pline de tâlc. Complexitatea discursului poetic duce cu gândul la transmutații neliniștitoare. Totul este un câmp de luptă cu variabile multiple, cu porți secrete care se deschid chiar și după marea desprindere: era noapte fără sclipiri, era rânced./ se uita la grămada de suflet și mușchi/ ca zăpada, mirată de burta caldă a unui urs/ care i se așază în poale.// sângele de pe cămașă este ciugulit de porumbei/ dimineața, când totul e înghețat. (moartea soldatului). Profund atașat acestui lirism impresionant, Mircea Cărtărescu afirmă: „(…) Rar am întâlnit un imaginar mai crud, mai neiertător. Personajul lui Bogdan O. Popescu, când un soldat nichitastănescian, când un poet, când un copil ce desenează răstigniri cu creioane colorate, se sfâșie pe sine cu voluptate, căci ne aflăm într-un război interior, între cele două emisfere cerebrale, între cei doi plămâni, cei doi rinichi, cele două mâini și picioare ale sale. (…)”.

Octavian MIHALCEA

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508