spot_img

S-a încheiat ediția a IX-a DIPLOMA Show, festivalul care pune reflectoarele pe noua generație de artiști, arhitecți și designeri români

2 vizitatori pe minut la festivalul DIPLOMA Show, singurul dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri români. DIPLOMA Show este organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank și a avut loc între 7 și 16 octombrie 2022. Peste 10.000 de vizitatori au luat parte la cele 10 zile de expoziții, petreceri și contexte de socializare de la Combinatul Fondului Plastic. Prima sâmbătă a festivalului a înregistrat un vârf de vizitatori, cu aproximativ 1.500 de persoane care au ajuns în spațiul din Băiculești 29, pentru a vedea lucrările a peste 120 de artiști din 17 categorii creative diferite. O echipă ce depășește 100 de persoane a lucrat timp de 1.600 de ore pentru a organiza ediția cu numărul 9 a festivalului. 

Pavilionul dedicat scenografiei și un happening neconvențional de modă – printre atracțiile DIPLOMA Show din acest an

Ediția DIPLOMA Show din acest an a reunit peste 120 de artiști din 17 discipline creative diferite: de la pictură la foto-video, de la sculptură la design de produs, de la arhitectură la design grafic și altele. Expoziția cu cele mai bune lucrări ale absolvenților facultăților cu profil vocațional-creativ, selectate de un Board Creativ de peste 40 de profesioniști, s-a întins pe aproximativ 1,500 mp și 5 pavilioane diferite, în cadrul spațiului de la Combinatul Fondului Plastic. 

Printre atracțiile ediției cu numărul IX s-a aflat și pavilionul dedicat scenografiei, o premieră pentru DIPLOMA Show, printr-o inițiativă condusă de scenograful Adrian Damian. 

De asemenea, cele 19 creații vestimentare din categoria de fashion au beneficiat de includerea într-un moment special, un happening de modă neconvențional organizat sub conceptul „Under construction”, semnat de Gavrilă Fashion Tellers. 

Primul weekend al festivalului a fost unul dintre cele mai efervescente, având în centrul său și o petrecere în care noua generație de artiști și publicul venit să o cunoască s-au relaxat și au socializat într-un context informal. 

Ne bucurăm să constatăm că publicul a venit în număr mult mai mare comparativ cu ultimii doi ani. Cu această ocazie, simțim o redresare a prezenței vizitatorilor la expoziții, dar și în ce privește timpul petrecut în fața lucrărilor, respectiv interacțiunea și interesul manifestate pentru exponatele de artă și pentru cunoașterea artiștilor. 

Ediția din acest an a fost printre cele mai vizitate din toată istoria DIPLOMA Show de până acum, ceea ce nu poate decât să ne determine să continuăm demersul de a pune reflectoarele pe noua generație – extrem de talentată – de artiști, arhitecți și designeri români. O bucurie este și faptul că am deschis festivalul spre generațiile mai tinere, care s-au arătat dornice să exploreze și să fie parte din experiența DIPLOMA Show”, a punctat Andrei Borțun, CEO The Institute, organizatorul festivalului. 

Printre activitățile din cadrul festivalului, amintim și: 

  • ateliere de arhitectură, organizate în parteneriat cu De-a Arhitectura și susținute de Globalworth, destinate înțelegerii mediului construit înconjurător, prin deprinderea unor cunoștințe de bază de arhitectură, planificare urbană și design de produs. 
  • evenimentul OPEN DOORS, care a deschis pentru publicul larg timp de o seară  atelierele artiștilor consacrați din cadrul Combinatului Fondului Plastic.
  • instalația imersivă IQOS x H3 – Synesthesium, susținută de IQOS, care a transformat emoțiile vizitatorilor în proiecții spectaculoase, respectiv brațul robotic ce a pregătit cocktailuri din viitor, printate 3D. 

DIPLOMA Show 2022 – rezultatul a 1.600 de ore de lucru și a unei echipe de peste 100 de persoane

În spatele ediției din acest an au stat o echipă de peste 100 de persoane și mai mult de 1.600 de ore de organizare. Amenajarea propriu-zisă a expoziției a durat aproximativ 2 săptămâni și a necesitat coordonarea atentă cu peste 120 de artiști expozanți. 

Creațiile admirate la DIPLOMA Show 2022 s-au născut din experiențe personale, teme sociale sau provocări globale, explorate prin tehnici și metode de lucru tradiționale și noi. Fiecare lucrare a spus o poveste personalizată și a oferit publicului larg o experiență de vizitare intimă și interactivă în circuitul celor 5 spații expoziționale îngrijite de echipa BAZA. Deschidem orașul. 

Pentru a noua oară, DIPLOMA Show a devenit nu doar locul de întâlnire, ci și punctul de lansare și promovare a noilor talente, într-un eveniment unic în care aceștia și-au putut prezenta lucrările publicului larg și profesioniștilor din lumea artistică din România. 

Amintim și că selecția finală a proiectelor artistice pe care publicul larg le-a putut vedea la DIPLOMA Show în acest an a fost realizată din peste 450 de înscrieri realizate de absolvenții de la 17 specializări diferite ale Universităților din întreaga țară. 

Universități participante: Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”,  Universitatea Politehnică din București, Universitatea de Artă și Design din Cluj, Facultatea de Arhitectură și Urbanism (Univ. Tehnică din Cluj-Napoca), Facultatea de Arhitectură „George Matei Cantacuzino” (Univ. Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași), Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte și Design (Universitatea de Vest din Timișoara), Facultatea de Arhitectură și Urbanism (Universitatea Politehnică Timișoara). 

Echipa de creație: Radu Manelici, Claudia Draghia, Sebastian Pren

Design expozițional: BAZA. Deschidem Orașul.

Producție pavilion expozițional de scenografie: Adrian Damian

Prezentat de: UniCredit Bank

Parteneri: IQOS România, Globalworth, Art Property City, Art Property Development, Kozel

Susținut de: Illy, Liliac, Red Bull

Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Municipiului București alături de ARCUB

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii

Parteneri instituționali: Combinatul Fondului Plastic, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Asociația de-a Arhitectura

Parteneri media strategici: Rock FM, Radio România Cultural

Parteneri media: aiciastat.ro, Arhitext, ArtEncounters, Curatorialist, Designist.ro, Fashion Premium Magazine, FEEDER.ro, Festivalier, GLAMOUR, Igloo, IQads, Modernism.ro, Molecule F, Munteanu, News.ro, Propagarta, Revista Arta, Revista Atelierul, Spotmedia, Zeppelin, Zile și Nopți, The Woman, Teen Press, WEEKEND Adevărul

Happening de modă

UNDER CONSTRUCTION – Fashion Show by Alina Gavrilă Borțun for DIPLOMA 2022

Modele: MRA Models 

Light Design: Tudor Lucaciu 

Sound Design: Beni, Tugay, Alex Bittman 

Styling: Alina Gavrilă Borțun/ Gavrilă Fashion Tellers 

Make-up: Tania Cozma 

Hair: Sebastian Sarghie 

Foto: Andrei Șerban 

Fashion Show Assistant: Mihaela Stan

Project Manager: Laura Apostol 

Production Manager: Paul Horjea 

Technical Support: Dog Grips 

A Gavrilă Fashion Tellers project for The Institute

***

Despre The Institute

The Institute  promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de peste 20 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, al festivalului DIPLOMA Show, al Galei Societății Civile, Internetics, Cartierul Creativ, combinat.ro și inițiator al ASAP România.

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. Grupul răspunde unei game variate de nevoi a clienților săi printr-o rețea de parteneri specializați: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Services, UniCredit Insurance Broker.

UniCredit Group este o Bancă Comercială Pan Europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Europa Centrală și de Est. Scopul nostru este să susținem comunitățile să crească, oferind cele mai bune servicii pentru toate părțile interesate, descătușând potențialul clienților și al angajaților noștri din întreaga Europa.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508