”Puterea de a fi mamă” de Emanuela Covaci

oct. 4th, 2022 | By | Category: Agenda de carte

Marți, 11 octombrie 2022, ora 17.00, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române  din București (strada Nicolae Crețulescu 8) are loc lansarea volumului ”Puterea de a fi mama” de Emanuela Covaci, Editura Neo Drom, 2022. „Ce vezi în interiorul inimii mele? Am terminat de citit cartea Emanuelei Covaci și încă mi-e teamă să scriu un gând în deschiderea ei. Titlul gândului meu este întrebarea de final a cărții sale. E ca și cum aș lovi într-un trandafir înflorit la vreme cuvenită. Fragilă și inteligentă, scriitura ei m-a frapat prin franchețe, prin faptele de viață descrise cu toată sinceritatea. O sinceritate molipsitoare. Am primit dese ori lecții de la scriitoarele ce și-au adus etnicul în lumină. Lecții destinse, cuminți, pline de bun simț. Și de data aceasta Emanuela ne copleșește. Ne arată că există mereu o poveste în miezul poveștii care întrece povestea. Remarcabilă ca memorie și ca luciditate, cartea ei este cartea a zeci de generații de mămici- copii”, a scris Părintele Constantin Necula, din Sibiu, în prefața cărții „Puterea de a fi mamă” a Emanuelei Covaci. Lansarea cărții va avea loc în prezența autoarei, a scriitoarei Luminița Cioabă și a scriitorului și managerului cultural Dan Mircea Cipariu.

Ce vezi în interiorul inimii mele?

Am terminat de citit cartea Emanuelei Covaci și încă mi-e teamă să scriu un gând în deschiderea ei. Titlul gândului meu este întrebarea de final a cărții sale. E ca și cum aș lovi într-un trandafir înflorit la vreme cuvenită. Fragilă și inteligentă, scriitura ei m-a frapat prin franchețe, prin faptele de viață descrise cu toată sinceritatea. O sinceritate molipsitoare. Am primit dese ori lecții de la scriitoarele ce și-au adus etnicul în lumină. Lecții destinse, cuminți, pline de bun simț. Și de data aceasta Emanuela ne copleșește. Ne arată că există mereu o poveste în miezul poveștii care întrece povestea. Remarcabilă ca memorie și ca luciditate, cartea ei este cartea a zeci de generații de mămici- copii. Care acum vorbesc, curajos, despre bucuria de a fi mamă. Veți afla în text că între ea și copii săi, Alessio și Sara, sunt 14 ani și respectiv 16 ani diferență. Și ne mărturisește: „Lucruri pe care-l iubesc cel mai mult la copii mei este stima pe care o au față de mine…”(p. 83). Stimă pe care o câștigă scriitoarea și de la noi, cititorii ei, pentru sobrietatea echilibrată a poveștii ce-i curge, autobiografic, din glasul ei de om curat, cinstit, dispus să iubească și să fie iubit. Povestea începe simplu, prin iubirea părinților săi care se năruie după ce tatăl, cuprins de gelozii, se apucă de băut. O mamă hotărâtă să-și scoată copii din locul rănilor continue nu are forța să poarte crucea grea, a mamei singure. În ciuda unui drum sinuos, dramatic și dur autoarea ne mărturisește: „Dragostea de mamă e mai tare ca moartea!” (p. 11). Și o spune în contextul în care mama ei se mută des, nu doar din casă în casă, desprinzând din sufletul copiilor săi orice șansă de așezare în pacea vreunei Case. O melancolie străbate toată cartea, o melancolie ce poartă copilul-autoare prin orizonturile unei maturizări grăbite, prin neliniștile inerente fugii de casă – nu am alt termen- ca printr-un destin ce pare fără sfârșit. Praga sau Crema-mai ales cea din urmă dintre cetăți ne sunt aduse aproape de tânăra aceasta care a refuzat să piardă sensul iubirii, sensul împlinirii ca om. Vă veți întâlni cu sute de personaje- unele abia amintite- cu fapte și contexte de viață și de moarte. Acum, când recitesc notițele pentru cuvântul acesta, îmi dau seama că autoarea a prins ceva din soarele Cremei- locul în care înghețata este vindecare oricărei suferințe sufletești- din noblețea celor care acolo au luat-o în serios. Avem prin cartea aceasta o lecție despre comuniune și comunitate, despre oameni care ajută și oameni care rănesc. Viața Rebeccăi- personajului reflector al cărții- e viața a sute, a mii de fete de etnie rromă care acum au căpătat glas prin fiica ei, autoarea-femeie. Și nimic nu îmi pare mai important decât acest glas, netrecut prin strunga vreunor politicieni ori farsori umflați cu fonduri doar ca să se seminarizeze între ei cu sume uriașe, care puteau de mult vindeca răni, găsi modalități reale de conjugare a încrederii între noi, toți. Cu puțin înainte de final autoarea ne scrie pe suflet: „Scrisul pentru mine înseamnă eliberarea, calmarea inimii, dar în același mod știu că îmi voi purta inima pentru tot restul vieții. Trecutul meu nu poate fi șters prin scriere, dar mă pot elibera scriind atât de multe lucruri și atât de multe cuvinte, pentru că numai prin scris am găsit răspunsurile…”. Nu avem alta decât a-i mulțumi. Pentru curaj, pentru luptă și pentru exemplul de mărturie adus dinaintea tinerilor de astăzi. Și pentru ruperea încă unul clișeu ieftin, mărturia ei dovedind că face casă bună cu iubirea, curajul, cu liniștea sufletească.

Cred că avem una dintre cele mai frumoase documentări etnice pe seama iubirii și maternității ca încununare a Iubirii. Mulțumesc Emanuela Covaci! Și Luminiței Cioabă îi mulțumesc pentru șansa aceasta, unică, de a citi un document de viață. Unic și demn. Așa cum viața noastră este un dar unic și veșnic, deopotrivă. Iar Puterea de a fi mamă e un dar pentru toate femeile lumii.

Părintele Constantin Necula, Sibiu

Număr de vizualizări :230


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro