spot_img

De la sate, la Ateneul Român, Gabriel Croitoru începe turneul ”Vioara lui Enescu la sate 2022”

Turneul ”Vioara lui Enescu la sate” a ajuns anul acesta la cea de-a zecea ediție și va începe în două sate din județul Bistrița-Năsăud: joi, 27 octombrie 2022, în Căianu Mic, iar vineri, 28 octombrie 2022, în Prundu Bârgăului. După 10 ani de călătorii prin țară alături de pianistul Horia Mihail, anul acesta violonistul Gabriel Croitoru a invitat-o pe fiica sa, Simina Croitoru, să ducă muzica clasică împreună în satele şi comunele din România, dar și pe scenele unor mari orașe din țară, urmând ca la finalul turneului, la Ateneul Român din București, să li se alăture și pianistul Horia Mihail. Turneul va trece prin sate și orașe din județele Bistrița-Năsăud și Arad și se va încheia cu un recital extraordinar la Ateneul Român, în București, în seara de 19 noiembrie, unde celor doi violoniști li se va alătura și pianistul Horia Mihail. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

În timp ce repetă împreună cu fiica sa programul turneului de anul acesta, violonistul Gabriel Croitoru  rememorează cum a început totul acum zece ani: 

Îmi amintesc că era 2012 când am început acest turneu. Ne propusesem, asemenea lui George Enescu, să străbatem țara și să dăruim muzica noastră oamenilor care nu au acces la astfel de spectacole. Unul dintre concerte a fost într-un sat de lângă București, localnicii fuseseră trimiși de preotul din sat la Căminul Cultural să ne asculte. Printre ei, o mamă cu șapte copii, cel mai mic avea vârsta de acum a nepoțelei mele. Și acum mă emoționez când îmi amintesc cu câtă atenție și drag au ascultat copiii recitalul nostru și cum îmi mulțumea mama la final. Atunci am știut că este bine ceea ce facem și că vom continua să ducem Marea Muzică acolo unde nimeni nu se gândește la ea. (violonistul Gabriel Croitoru)

În 2022, turneul revine într-o nouă formulă, în care violonistul Gabriel Croitoru, alături de fiica sa, Simina Croitoru, duc muzica lui George Enescu la rădăcinile satului care au inspirat-o, desființând astfel prejudecată că muzica clasică „nu e pentru toată lumea”. Așa cum Enescu străbătea ţara în timpul Primului Război Mondial, dăruindu-și muzica celor bolnavi, răniți ai războiului, azi, în versiunea modernă, muzica ajunge la cei care în mod obişnuit nu au acces la astfel de spectacole locuitorii din satele şi comunele României. 

Spot video Turneul national Vioara lui Enescu 2022

PROGRAM TURNEUL 

VIOARA LUI ENESCU LA SATE 2022

GABRIEL CROITORU – vioară

SIMINA CROITORU – vioară

G. Enescu : Lăutarul

Ch. de Bériot: Duo concertant  în sol minor, op. 57 nr. 1

L. Spohr: Duo concertant în Re major, op. 67 nr. 2
H. Wieniawski: 
Studii-Capricii  op.18 nr. 1 și/sau 2 și/sau 4
J. Halvorsen: 
Capriciu de concert pe teme norvegiene
C. Gardel: 
La Cumparsita, El dia que me quieras
I. Frolov: 
Divertimento 

PROGRAM ATENEUL ROMÂN 

GABRIEL CROITORU – vioară

SIMINA CROITORU – vioară

HORIA MIHAIL – pian

1. Ch. de Bériot: Duo concertant  în sol minor, op. 57 nr. 1

2. H. Wieniawski: Studii-Capricii  op.18 nr. 1 și/sau 2 și/sau 4

3. J. Halvorsen: Capriciu de concert pe teme norvegiene

             – pauză –

4. D. Șostakovici: Cinci piese pentru două  viori și pian

5. I. Frolov: Divertimento, Souvenir, Ragtime

6. P. de Sarasate: Navarra

ITINERAR:

  • 27 octombrie, ora 17 – Căianu Mic, Căminul cultural (județul Bistrița-Năsăud) 
  • 28 octombrie, ora 18 – Prundu Bârgăului, Sala de Evenimente Wings DDC (județul Bistrița-Năsăud)
  • 30 octombrie, ora 18 – Ineu (județul Arad) 
  • 31 octombrie, ora 18 – Sebiș (județul Arad)
  • 1 noiembrie, ora 19 – Arad –  Palatul Culturii
  • 7 noiembrie, ora 13 – Arcalia – Centrul cultural (județul Bistrița Năsăud) 
  • 7 noiembrie, ora 19 – Bistrița  – Palatul Culturii 
  • 19 noiembrie, ora 19 – București  – Ateneul Român – susținut alături de pianistul Horia Mihail

Simina Croitoru a  început studiul instrumentului la cinci ani, cu mama sa, Ioana Croitoru. A lucrat cu Gabriel Croitoru, la clasa căruia s-a perfecționat în ciclul de licență și în cel de master la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în anul 2020 a obținut titlul de doctor în muzică. A câștigat importante premii la competiții naționale și internaționale și a susținut numeroase concerte în compania tuturor filarmonicilor din țară, dar și alături de orchestre simfonice din străinătate (Austria, Germania, Finlanda, Mexic, China, etc. Din anul 2016 și-a început cariera didactică în cadrul Universității Naționale de Muzică din București.

Gabriel Croitoru este violonistul care a câștigat prin concurs, în anul 2008, privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”). Este solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, solist concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca, profesor universitar dr. la Universitatea Naţională de Muzică București.

Istoria călătoriilor viorii lui Enescu, din 2012 până în prezent, majoritatea realizate împreună cu pianistul Horia Mihail, este deosebit de diversă, vioara lui Enescu ajungând  în cămine culturale din sate aflate în cele mai îndepărtate colţuri ale României, unde sunetul Marii Muzici nu ajunsese niciodată, în săli de sport din licee în care veneau copiii curioşi să vadă cum sună o vioară celebră, acolo unde ei aleargă la ora de educaţie fizică, în orașe mari și mici ale ţării şi la Sala Radio, în marile săli de concerte din Beijing, Londra, Spania, Portugalia.

Producător: Pro Contemporania

Cu sprijinul: Alliance Healthcare, Aqua Carpatica, JTI

Partener : Muzeul Naţional „George Enescu”

Coproducatori: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

Parteneri culturali: Primăria Comunei Căianu Mic (jud. Bistriţa Năsăud), Primăria Comunei Prundu Bârgăului (jud. Bistriţa Năsăud), Centrul judeţean de cultură Bistriţa Năsăud, Primăria Comunei Ineu (jud. Arad), Primăria Comunei Sebiş (jud. Arad), Biblioteca Judeţeană „A. D. Xenopol” Arad, Centrul Judeţean de cultură Arad, Centrul Municipal de cultură Arad, Filarmonica din Arad, Centrul cultural şi Biblioteca parohială Arcalia, Centrul Municipal pentru Cultură George Coșbuc din Bistriţa, Centrul cultural şi Biblioteca parohială Arcalia, Filarmonica “George Enescu” din Bucureşti, The Culture Club

Parteneri media: Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, The Culture Hub, Observator cultural, România pozitivă

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508