Ospitalitatea întrupată în Pâine şi Sare

sept. 26th, 2022 | By | Category: Postcard

„Bunica mea cu mâinile ce miroseau a pâine…” „Bunica mea cu mâinile ce miroseau a viaţă”. Sunt câteva rânduri din poezia pe care i-am dăruit-o bunicii mele, în volumul „Amphora cu ofrande”. În amintirea ei voi elogia pâinea rotundă ca ofrandă sacră, pe care ea o dospea şi cocea în cuptorul de lut (era să spun, de aur) din curtea plină de iarbă, de meri, cireşi, duzi, corcoduşi şi gutui, ca rod al muncii şi ospeţiei, al hranei de zi cu zi. 

Un ritual străvechi al vieţii, un simbol al ivirii Pământului de sub apele sărate ale lumii, cum spun legendele, pâinea şi sarea au fost şi sunt elemente primordiale ale existenţei, ale muncii şi iubirii. Iar sarea, „sarea în bucate”, era şi este atât de prețioasă, încât în antichitate războinicii își primeau solda în bani şi în sare. De aici și cuvântul „salariu“, de la „salis“, așa cum o numeau romanii. Sunt încărcate de semnificaţii sacre, iar ca dar sunt semn de ospeţie, de înțelegere, acceptare și respect. De aceea, tradiţia întâlnită la români şi la numeroase alte popoare de a oferi ca urare de Bun-venit! pâine și sare este prezentă în ritualurile comunităţii şi în primirile oficiale de stat, ca gest al exprimării bunelor intenţii şi sentimente. O întâlnim, de asemenea, în practica binecuvântării și frângerii pâinii încă dinainte de Hristos, dar și în banchetele lumii greceşti şi romane, ce purtau numele Symposium. 

„Pâinea simbolizează în lumea sufletească a poporului nostru sanctuarul familiar, armonia indisolubilă a vieții conjugale”, scria la începutul secolului trecut profesorul Gh. F. Ciaușanu, în lucrarea „Superstițiile poporului român”. Pâinea, cu varianta ei, colacul, este nelipsită din ceremoniile botezului, nunţii şi înmormântării.

Bunica mea frământa aluat pentru toate aceste ritualuri sacre, pe care îl închina cu semnul crucii, înainte de a-l băga în gura cuptorului încins ce părea a fi un balaur vorace şi nesăţios, dar care scotea din abdomenul său pâini rotunde şi arămii, frumoase ca soarele în amurg. În preajma Crăciunului, cocea zeci de colaci închinaţi pentru colindătorii ce mergeau din casă în casă ca să ureze belşug gospodarilor pentru Noul An. O pâine rotundă, împodobită cu „frânghii”, codiţe sau flori, mi-a rupt bunica „în cap”, deoarece ea m-a botezat şi m-a creştinat şi nu s-a abătut de la respectarea tradiţiei moştenite din moşi-strămoşi. Obiceiul nu este religios, ci unul păgân ce vine, se crede, de la geto-daci. Semnificaţia lui este aceea că prin pâine sau colac, întrupate în formă de cerc, se invocau infinitul și nemurirea celui căruia îi era destinat: copil, mireasă, mort. La fel, făina de grâu din care este frământată reprezintă un simbol al veşniciei, pentru că așa cum grâul, ca să încolțească din nou şi din nou, să crească şi să rodească, se pune în pământ, tot așa și trupul omului se îngroapă în ţărână ca după aceea să învie metaforic în mii de prunci. Potrivit acestei credinţe a naşterii şi renaşterii, unii colaci se fac nu rotunzi, ci sub forma cifrei 8, ca în cazul Mucenicilor, ce întruchipează un om, cu acelaşi sens de pomenire şi invocare a veşniciei, ca semnul infinitului culcat. Şi nelipsită din alchimia aluatului care dospeşte este, desigur, sarea. Deloc întâmplător, se spune în popor că atunci când scapi sare pe jos va fi ceartă, ea fiind un condiment nelipsit în viața de zi cu zi, de aici și zicala „ca sarea în bucate“, sugerând că, fără sare, mâncarea nu are gust. 

Din Balcani până în îndepărtata Finlandă

Vechiu Kanun albanez spune că regulile ospitalităţii sunt mai puternice decât gjakmarrja (vendetta). Aşadar, dacă-ţi bate la uşă, într-o noapte cu furtună, chiar duşmanul tău de moarte, regulile ospeţiei te obligă să-l pui la masă, să-l cinsteşti cu carne şi rakiu, să-i oferi un adăpost de noapte, iar dimineaţa să-l însoţeşti viu şi nevătămat până la ieşirea din sat. După care, el devine din nou duşmanul tău şi poţi să-l ucizi conform regulilor nescrise ale kanunului. Deci, ospitalitate dusă la extrem… Este traducerea obiceiului străvechi al întâmpinării oaspetelui cu pâine şi sare.  

Tradiţia de a oferi Pâine şi sare ca gest al ospitalităţii este întâlnit la numeroase alte popoare, în primul rând la cele de origine slavă. La bulgari, de pildă, pâinea și sarea trebuie oferite de către o femeie, iar cehii şi slovacii o aduc doar la întâlniri oficiale de stat. Pentru ruşi, pâinea este cea mai sacră mâncare, sarea fiind simbolul prieteniei. Salutul lor, „Хлеб и соль!” (Pâine și sare!), este rostit de data aceasta de oaspete ca răspuns la primirea lui cu bucurie de gazdă. Obiceiul acesta era des întâlnit la nobilimea poloneză, la fel, în Germania. Finlanda, Estonia și Letonia folosesc pâinea și sarea ca simbol al binecuvântării unei noi case. Arabii şi evreii practică acelaşi obicei de întâmpinare al unui musafir. O întâlnim şi în spaţiul extraterestru, pe staţiile orbitale, în hrana cosmonauţilor, precum şi în numeroase opere literare şi filme.

Invocarea pitei și a sării(…) este o reminiscență de la străbunii noștri Romani (mola salsa) și simboliseză armonia conjugală”, este scris în „Gazeta de Transilvania”, într-un inedit studiu din mai, anul 1902. Articolul a fost descoperit de profesorul Nicolae Sulică din Braşov şi în el se vorbeşte despre o veche formulă de jurământ pe pâine și sare, „Formula Jurandi Valacika”, ce provine din secolul al XVIII-lea. Iată un fragment din jurământ, în transcriere fonetică, așa cum apare în documentul vremii: „Așe să tye ajutye Dumnyezău tatu, fiu, duhu sfânt un Dumnyezău aghyevărat, sfânta Maria (…), crucea și biserica, pita și sarea, cumenycătura de la moarte, sfânta ruga ispașenya sufletului (…); afurisât să fii tu, de nu-i spunye cu toată dereptatya sufletului, pe ce tyoi întreba ce știi, ce-ai auzât, de la cine ai auzât și ce-au văzut; (…). Așe să tye ajutye Dumnyezău și sfinții toți”.  

„Acesta este Trupul Meu!”…

Pâinea noastră, cea de toate zilele” din rugăciunea Tatăl nostru simbolizează trupul lui Hristos, dăruită credincioşilor sub formă de anafură la sfârşitul liturghiei, pentru împărtăşania cu taina sacrificiului şi iubirii Fiului lui Dumnezeu, este, de asemenea, taina Învierii sub formă de pâine și vin. În Evanghelia după Ioan, Iisus afirmă: „Eu sunt pâinea vieții. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată”. Aceste cuvinte sunt spuse de Iisus după minunea înmulţirii pâinilor. Prescura (pâinișoara rotundă sau în formă de cruce) simbolizează pântecul Maicii Domnului, din care S-a întrupat ca Om, Dumnezeu-Cuvântul. Acum peste două mii de ani, Iisus Hristos împreună cu Apostolii Săi au luat parte la celebra Cină cea de Taină. Mântuitorul a rupt o pâine şi a spus: „Mâncaţi! Acesta este Trupul Meu”, şi, pornind de la acest îndemn, astăzi creştinii se împărtăşesc şi se roagă pentru „pâinea cea de toate zilele”. Aşadar, Pâinea este elementul primordial al botezului, nunţii şi al morţii, este viaţa cu toate simbolurile ei pământeşti şi spirituale.

 Maria Dobrescu

Număr de vizualizări :263


3 Comments to “Ospitalitatea întrupată în Pâine şi Sare”

  1. Petru Dumitriu spune:

    Foarte interesant și frumos articol. Fără a mai vorbi de valoarea documentară. Felicitări!

  2. Petru Dumitriu spune:

    Foarte interesant și frumos articol. Fără a mai vorbi de valoarea documentară. Felicitări!

  3. Maria Dobrescu spune:

    Mulţumesc frumos. Are câteva greşeli de literă pe care nu le-am corectat înainte de a-l trimite spre publicare.
    Mulţumesc cu gânduri bune!
    Maria Dobrescu

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro