„Connect and Unite” desemnat imnul ITUPP 2022

sept. 26th, 2022 | By | Category: Postcard

Lucrarea „Connect and Unite”, compusă de Grigore Cudalbu și interpretată de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și copii din corurile Programului Național Cantus Mundi a fost desemnată Imnul ediției 2022 a Conferinței Plenipotențiare a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), organism al Organizației Națiunilor Unite. Astăzi, 26 septembrie 2022, la Palatul Parlamentului a avut loc evenimentul de deschidere al Ediției 2022 a ITUPP,  iar Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și copii din corurile Programului Național Cantus Mundi, dirijați de Anna Ungureanu, au susținut un recital muzical special, care a inclus lucrarea „Connect and Unite”, de Grigore Cudalbu, compusă special pentru acest eveniment. În cadrul plenarei, organizatorii și participanții din 196 de țări au desemnat această lucrare drept Imnul ITUPP 2022.

Uniunea Internaționala a Telecomunicațiilor (UIT) a fost înființată în 1865 și în prezent este agenția specializată a Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru comunicații și tehnologia informației. Face parte din Organizația Națiunilor Unite încă de la instituirea acesteia, în 1942, fiind astfel și cea mai veche dintre agențiile specializate ONU.

În prezent, UIT numără 193 de state membre și peste 700 de reprezentanți ai sectorului privat și ai mediului academic, România fiind membru al acestei organizații din anul 1866.

*


Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Națiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace și Securitate. După 59 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituție publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene. Din anul 2011, Corul Madrigal deruleazăProgramul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.680 de coruri și peste 60.000 de copii din țară și diaspora.

Număr de vizualizări :90


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro