Model în premieră de relansare a Muzeului Național Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”

aug. 8th, 2022 | By | Category: Postcard

O alianță strategică constituită din 3 entități reprezentative și active în sectorul muzeal, cultural și creativ din România a propus Ministerului Energiei, printr-o scrisoare oficială de intenție adresată Domnului Ministru Virgil-Daniel Popescu, preluarea în administrare a patrimoniului mobil, imobil și a personalului Muzeului Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, aflat în Parcul Carol I din București. Este vorba despre Asociația Zeppelin, Rețeaua Națională a Muzeelor din România și Modulab. Inițiativa ar reprezenta primul exemplu serios și sustenabil din punct de vedere cultural și economic de parteneriat public-privat din România ca soluție de salvare și de reconfigurare a unui muzeu aflat într-un moment critic. S-ar institui totodată un model funcțional de afacere culturală ce s-ar putea permanentiza pentru situații similare în contextul în care cazul acestui muzeu nu este unul singular, la fel și în cazul multor obiective de patrimoniu din țară.

Cele 3 organizații își propun transformarea Muzeului Național Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida” într-o instituție care să pună România pe harta țărilor cu tradiție tehnologică (atât din punct de vedere istoric, cât și prin branșarea la noile tendințe muzeale ale momentului), o instituție sustenabilă și participativă, cu o pronunțată dimensiune educativă și care să prezinte în cel mai interactiv mod cu putință realizările tehnologice românești. De asemenea, urmărim translatarea muzeului către un management clasic combinat cu cel orientat spre antreprenoriatul cultural. 

De ce noi? 

Zeppelin este o echipă de referință în România pentru curatoriat de muzee și design muzeal. Cele mai moderne muzee din țară poartă semnătura Zeppelin; are de asemenea o vastă experiență de cercetare teoretică, istorică și jurnalistică în domeniul muzeologiei, ce se reflectă în colecția de cărți de arhitectură și de texte de referință din publicația Zeppelin, dar și în diferite proiecte curatoriale ce au în centru muzeistica. Zeppelin este de asemenea cea mai premiată echipă pentru muzeele amenajate, cel mai recent fiind DASA Award of European Museum Academy pentru Muzeul Național al Literaturii Române și Casa Memorială Anton Pann. www.zeppelin-design.com 

Modulab este singurul laborator de cercetare-dezvoltare tehnologică din România cu o experiență interdisciplinară care a avut întotdeauna tehnologia în centru: expoziții, producție artistică tehnologică, curatoriat de proiecte culturale centrate pe tehnologie, dezvoltare de instalații pentru muzee, activitate de cercetare-dezvoltare în domeniul industrial (din Modulab s-a desprins prima companie din România care face cercetare/dezvoltare/producție de roboți industriali autonomi)- www.modulab.com.

Contribuția REȚELEI NAȚIONALE A MUZEELOR DIN ROMÂNIA (RNMR) (www.muzee.org), organizatorul Nopții Muzeelor în România, se va manifesta prin transferul de cunoaștere înspre muzeu pentru identificarea celor mai bune și mai inovatoare soluții de valorificare a colecției muzeului, prin asistență managerială permanentă, prin asigurarea dezvoltării organizaționale a muzeului (pregătire profesională, mobilitate, vizite de studiu în Europa), includerea muzeului în proiectele RNMR și în rețeaua profesională națională și internațională dezvoltată.

În viziunea noastră, Muzeul Tehnic trebuie să fie un canal de promovare a tehnologiei românești, cu o interfață a industriilor culturale și creative, flexibil, adaptabil contextului muzeal și tehnologic, mai exact un muzeu care oferă totul publicului său.

Număr de vizualizări :109


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro