spot_img

Nora Iuga deschide V.I.P. – Vin. Intimitate.Poezie, la UNDERCLOUD1(5)

Luni, 13 iunie 2022, de la ora 22.00, în prima zi a ediției a XV-a a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, Nora Iuga deschide proiectul exclusivist, V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie chiar în spațiul în care se va construi, în curând, G53 – primul teatru construit împreună (Calea Griviței nr. 53). Într-un decor luminat de un sfeșnic cu 12 brațe, începând de luni, 13 iunie 2022, și până sâmbătă, 18 iunie 2022, în fiecare seară, între orele 22.00 – 23.00, doar 12 spectatori vor putea rezona cu poeziile citite de 6 poeți români contemporani – Nora Iuga (luni, 13 iunie 2022), Dan Mircea Cipariu (marți, 14 iunie 2022), Gabriela Toma (miercuri, 15 iunie 2022), Claudiu Komartin (joi, 16 iunie 2022), Rozana Mihalache (vineri, 17 iunie 2022) și Florin Iaru (sâmbătă, 18 iunie 2022). Amfitrionii proiectului V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie sunt Chris Simion – Mercurian și Dan Mircea Cipariu.

Pentru ediția a XV-a UNDERCLOUD, Nora Iuga a făcut un exercițiu de întoarcere în timp: ”La 15 ani nu-mi amintesc să mi se fi lipit ceva de creier ca un abțibild…poate fiindcă pe  atunci, la școlile de fete nu învățau băieți. Și nici Vica, servitoarea, nu-mi mai spunea povești! Țineam poza Regelui Mihai pe peretele de care era lipit patul meu. Și înainte de a mă vîrî sub plapumă, mă rugăm în genunchi, la Dumnezeu, să-l delege pe domnul Negel, Purtătorul de Cuvânt al Casei Regale, să mă ceară de nevastă pentru cel mai frumos rege de pe mapamond, Mihai I. Dar, rugăciunile mele au ajuns probabil la altă adresă. Cu atât mai bine…”.

Intrarea la cele 6 evenimente V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie se face numai pe bază de invitații, în limita locurilor disponibile, care pot fi solicitate la adresa de email undercloudfest@gmail.com. Rezervarea locului este confirmată doar după primirea răspunsului de la organizatori.

Programul integral al festivalului poate fi găsit pe www.undercloud.ro.

Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD  este un proiect finanțat de Ministerul Culturii și AFCN (Administrația Fondului Cutural Național) și realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului București, ARCUB și Cartierul Creativ.

Parteneri UNDERCLOUD: Raiffeisen Bank, Aqua Carpatica, Persil, Kasper, Theatrum, MECENA.ART, Gavrilă, Borțun și Asociații, Librăria Bizantină, Cotescu, Stroe și Asociații, Editura Trei, Teatrul Dramaturgilor Români, Muzeul Național al Literaturii Române, UNArte, J`ai Bistrot, Grivița 53, Black Habit, Biserica Sfinții Voievozi, UNITER. Vinul și apa sunt oferite de Aqua Carpatica și Sâmburești.

Partenerii media ai festivalului sunt: Rock FM, Magic FM, Itsy Bitsy, AgențiadeCarte.ro, The Institute, Observator Cultural, Ziarul Metropolis, DC News, Munteanu Recomandă, Zile și Nopți, IqAds, Liternet, Lateatru.eu, cult-ura.ro, modernism.ro, B365.

Proiectul ”Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD”  nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Nora Iuga s-a născut pe 4 ianuarie 1931. Poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a PEN Club. A publicat volume de versuri, printre care: Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Opinii despre durere (1980), Inima ca un pumn de boxeur (1982, 2000), Piaţa cerului (1986), Dactilografa de noapte (1996, 2010), Spitalul manechinelor (1998, 2010), Autobuzul cu cocoşaţi (2001, 2010), Petrecere la Montrouge (2012), Cîinele ud e o salcie (2013), ascultă cum plîng parantezele (2016). Volumele sale de proză şi poezie au fost traduse în mai multe limbi. A tradus peste 30 de titluri din Nietzsche, Strindberg, Celan, Junger, Gunter Grass, Elfriede Jelinek, Herta Muller etc., dar şi cărţi pentru copii. În anul 2007 a primit Premiul „Friedrich-Gundolf’, oferit de Deutsche Akademie fur Sprache und Dichtung, Darmstadt. La recomandarea preşedintelui Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, în anul 2015 este decorată cu ordinul „Crucea de merit” în grad de cavaler. În anul 2017, preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor. La Editura Polirom a publicat romanele Sexagenara şi tînărul (2004, 2012), Săpunul lui Leopold Bloom (2007), Hai să furăm pepeni (2009, 2015), Harald şi luna verde (2014, 2016) şi Lebăda cu două intrări (2016, 2017), Hipodrom (2020).

 

Dan Mircea Cipariu (născut la 7 septembrie 1972, București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme Tsunami (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul ”Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2021, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro Culturart, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro , spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său singurătatea vine pe facebook, publicat în anul 2012 la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”. În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București.

 

Gabriela Toma (n. 1981) a debutat cu volumul Cântecul geamănului (Editura Humanitas, 2009). Din 2006 a călătorit și a explorat numeroase culturi din Europa și din America Latină. Spațiul cultural care a avut cel mai mare impact asupra sa a fost Mexicul, pe care l-a vizitat de trei ori și unde speră să se întoarcă. Aici, a realizat interviuri și a participat la ceremoniile prehispanice de cultură nahua din Mexicul actual. Este pasionată de educația non-formală, dialog intercultural și storytelling. În prezent, coordonează proiecte interculturale și de educație muzeală la MNLR, printre care Festivalul cultural latino-american și Atelierele Thomasinei. Lecturi publice: Cenaclul Euridice, Institutul Blecher, Noche Bohemia și Librăria La Ruenca de Gandhi (Xalapa, Veracruz), Primer Encuentro International de Mujeres Poetas en la Cuenca de Papaloapan (Tuxtepec, Mexic).

 

Claudiu Komartin (n. 1983, București) a publicat Păpușarul și alte insomnii (2003, 2007), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009, 2010), cobalt (2013), antologia Maeștrii unei arte muribunde. Poeme 2010-2017 (2017, 2018), Autoportret în flama de sudură (2021) și 17 poeme de dragoste și un pantoum imperfect (2022). Cărțile sale au fost traduse în germană, sârbă, turcă și bulgară. A mai publicat proză și eseu, iar două texte teatrale i-au fost montate. A tradus cărți de Kurt Vonnegut, Mario Benedetti, Tahar Ben Jelloun, JMG Le Clézio, Georgi Gospodinov.  Din 2009, organizează seria de întâlniri și lecturi publice „Institutul Blecher”, iar din 2010 este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și al Casei de Editură Max Blecher.

 

 

 

Rozana Mihalache

poetă, jazz & cats mama

S-a născut într-o zi de joi, 10 noiembrie 1988, la București.

Pînă la 18 ani, a crescut într-un sat nemacondian aflat la 18 km de Capitală.

Pînă în prezent, a murit multe morți mici.

Din 2009 și pînă în clipa de față a colaborat cu publicațiile: Dilema Veche, Observator Cultural, Jurnalul Național, Revista Cultura,  FilmMenu.

A semnat interviuri cu: Leonard Cohen, Roscoe Beck, Solomon Marcus, Salman Rushdie, Attila Bartis.

Tot din 2009 și pînă în prezent îi sînt publicate povestiri pe LiterNet.ro, iar în 2015 intră în antologia ”Literatură Fresh”, publicată sub egida ICR Praga – ”Scriitori LiterNet traduși în cehă”.

În 2011 a absolvit Universitatea Națională de Teatru şi Film I.L. Caragiale, Bucureşti | Facultatea de Film, secţia Comunicare Audiovizuală.

Din aprilie 2011, este coordonator artistic al Green Hours jazz&theatre-café … și creator de afișe…și măturător de scenă…și regizor tehnic etc. etc. etc.

Din 2016 este director artistic al Green Hours JAZZ Fest.

Este asistent coordonator proiect al ”Unfinished Conversations on the Weight of Absence” – participarea României la cea de-a 58-a Expoziție Internațională de Artă: La Biennale di Venezia, 2019.

Tot în 2019 (noiembrie) a debutat cu “Sunt aici”, Editura CDPL (Casa de Pariuri Literare), volum de nepoeme – inspirate de Leonard Cohen și ilustrate de Cătălina Flămînzeanu (nominalizare la Premiul ”Mihai Eminescu” – secțiunea Debut).

Anul 2020 îi aduce o invitație la ediția a XII-a a Maratonului de Poezie și Jazz, o lectură în cadrul Enjoy Jazz Festival – Heidelberg, Germania, precum și o nouă apariție editorială: volumul colectiv “Izolare forțată” – Casa de pariuri literare.

În 2021 coordonează volumul ”Fenomenul Green Hours” și susține sus și tare că ”sexul autorului, la fel ca sexul îngerului, chiar nu contează” în antologia ”În căutarea cititorului pierdut” (ambele editura Casa de pariuri literare).

În prezent învață să respire sub apă, fuge de ea însăși, scrie despre jazz & more în “Zile și Nopți”

și pregătește lansarea celui de-al doilea volum de (ne)poeme: ”Tu știai că există / O balenă / Solitară / În oceanul Pacific / Al cărei strigăt atinge frecvențe / Atât de înalte / Încât nimeni din specia ei / Nu o poate auzi?”

 

Florin Iaru (Râpă) s-a născut la 24 mai 1954, în București și este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei optzeciste.. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, în 1978. Profesor la Galați și la Bulbucata, până în 1982, a devenit redactor al Editurii Cartea Românească în anul 1990, iar în perioada 1991-1992 a fost redactor la publicația „Cotidianul”. Scriitorul Florin Iaru își face debutul literar în anul 1962, prin publicarea unor versuri în revista „Luminița”. Devine membru al Cenaclului de luni din anul 1970, sub conducerea lui Nicolae Manolescu. În anul 1981, volumul său „Cîntece de trecut strada” se bucură de succes editorial, iar în 1982 contribuie la scrierea volumului „Aer cu diamante”, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Ion Stratan. A fost vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor în perioada 1995-1996. A realizat şi a prezentat emisiuni de cultură la postul naţional de televiziune şi la TVR Cultural. Face parte din echipa redacţională a săptămînalului Caţavencii. Alte volume: La cea mai înaltă ficţiune (Cartea Românească, 1984), Înnebunesc şi-mi pare rău(Cartea Românească, 1990), Poeme alese (Aula, 2002), Tescani 40238 (volum colectiv, Image, 2000), Poveşti erotice româneşti (volum colectiv, Trei, 2007), Prima mea beţie(volum colectiv, ART, 2009), Povestiri cu final schimbat (ART, 2013). La Editura Polirom a mai publicat Fraier de Bucureşti (2011, 2015) şi o povestire în volumul colectiv Scriitori la poliţie (2016), iar în 2017 volumul ”Sânii verzi”. Poemele sale au fost incluse în antologii din Germania, Italia, Anglia, Franţa, Spania, Statele Unite, Rusia etc. În 2019, a publicat volumul de poezie ”Jos realitatea!”, Editura Paralela 45.

 

Absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ București, secția teatrologie (2000) și regie teatru (2005), Chris Simion–Mercurian a publicat zece cărți, printre care Ce ne spunem când nu ne vorbim40 de zileCare dintre noiÎn fiecare zi, Dumnezeu se roagă la MineImperativele adolescenței.
Cea mai recentă carte a sa – Dicționar de optimisme – a fost publicată în decembrie 2020, primul tiraj fiind epuizat în doar trei săptămâni. Editura Trei a lansat un al doilea tiraj al cărţii, care poate fi cumpărată de pe site-ul edituratrei.ro şi din librăriile din întreaga ţară.

Dăruiește pentru a exista mai departe! – așa am putea descrie într-o singură frază cartea scrisă de Chris Simion – Mercurian. Este primul dicționar în care fiecare dintre noi poate inventa cuvinte și fraze dragi sufletului său. Volumul este un suflu de optimism, încredere și bunătate pentru oricine îl citește și spune lucrurilor pe nume, fără a se ascunde după motto-uri sau experiențe de viață false.

Dicționarul de optimisme l-am scris cât am stat la Sibiel împreună cu Tiberiu, soțul meu, în perioada de lock down, când am simțit că «universul» ne-a tras frâna de mână și ne-a trecut pe modul «avion». Și ce să fac la înălțime și fără semnal? Am început să mă joc. Optimismul este o opțiune. Nu m-am născut optimistă. Am devenit. Am învățat singură că dacă aleg întunericul s-ar putea să nu mai ajung niciodată la lumină. În schimb, dacă aleg lumina…poate am șansa să mă bucur de ea. Încearcă și tu. E un exercițiu bun pentru suflet.” – Chris Simion

Chris Simion–Mercurian este una dintre cele mai vocale și iubite artiste din generația sa, o personalitate creatoare, originală, inovativă, un spirit viu, explorator, care s-a impus în cultura contemporană prin curaj, forță, pasiune și moralitate. Deși este recunoscută atât național, cât și internațional și deține câteva premii care ar fi putut să îi încurajeze aroganța, Chris își păstrează modestia și își cultivă neîncetat smerenia. Este un om conectat la Univers, un om al unei ere care ar putea începe.

A regizat peste 40 de spectacole de teatru, printre care Oscar și tanti Roz, Maitreyi, Mecanica inimii, Domnul Ibrahim și florile Coranului, Copilul lui Noe, Cu ce vă servesc?, Scaunele și multe altele. A inițiat Festivalul de teatru independent UNDERCLOUD, ajuns la cea de a XV-a ediție. A demarat proiectul Grivița 53 (www.grivita53.ro), de construire a primului teatru privat de la zero.

De curând a debutat și în cinematografie, regizând primul său film, Care dintre noi, bazat pe propria experienţă în lupta cu cancerul. Filmul a avut premiera online în noiembrie 2020. Cei care nu au reușit să îl vizioneze atunci au posibilitatea să o facă pe 15 iunie 2022, la ora 21, în cadrul UNDERCLOUD1(5), pe terasa J’AI Bistrot. Vezi program www.undercloud.ro

 

 

 

Proiectul Festivalul de Teatru Independent  UNDERCLOUD  nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

 

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508