Gabriela Adameșteanu publică la editura Gallimard romanul ”Fontana di Trevi”. ICR Paris organizează două evenimente, cu participarea autoarei

iun. 10th, 2022 | By | Category: Agenda de carte

Importantă voce a literaturii române, scriitoarea Gabriela Adameşteanu publică la editura Gallimard cel de-al patru roman al său, ”Fontana di Trevi”. Ultimul dintr-o trilogie, romanul încheie cronica a cincizeci de ani de istorie a României prin introspecţia tulburătoare a unei eroine lucide, Letiția Arcan. Cartea a apărut în librăriile franceze în data de 2 iunie și este tradusă în franceză de Nicolas Cavaillès. Cu ocazia apariţiei în franceză a acestui roman, ICR Paris organizează, în parteneriat cu Ambasada României la Paris și editura Gallimard, două evenimente în capitala Franței, cu participarea autoarei.

Gabriela Adameşteanu este invitata excepţională a unei serate literare, care are loc în Sala Bizantină a Hôtel de Béhague, reședința Ambasadei României la Paris, în data de 14 iunie la orele 19. La această întâlnire literară vor participa, alături de scriitoare, criticul literar Gabrielle Napoli și istoricul Jean-Yves Potel. Serata va fi moderată de scriitorul Nicolas Cavaillès, cel care este şi traducătorul romanului.

De asemenea, scriitoarea Gabriela Adameşteanu este invitată să dialogheze cu cititorii francezi la librăria L’Ecume des pages, situată în cartierul Saint-Germain-des-Prés, Bd. Saint-Germain, nr.174. Întâlnirea moderată de librarul Guillaume Le Dourrain şi de traducătorul Nicolas Cavaillès şi sesiunea de autografe vor avea loc în data de 15 iunie la orele 19.

Gabriela Adameşteanu, născută în 1942, este una dintre cele mai apreciate scriitoare din România. Romanele sale, publicate în seria de autor de la editura Polirom, au fost traduse în 16 limbi și au primit numeroase premii: Fontana di Trevi (Polirom, 2013, 2019) a fost recompensat cu Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor, Premiul revistei Observator Cultural, Premiul Radio România Cultural, al Centrului PEN Român, cu Premiul Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei.

În Franța, la editura Gallimard i-au mai apărut romanele Une matinée perdue (2005), Vienne le jour (2009) și Situation provisoire (2013). La editura Non Lieu a fost publicat romanul autobiografic Les années romantiques (2019), cu o prefață de Jean-Yves Potel.

Critica literară apreciază faptul că trilogia care se încheie cu Fontana di Trevi reprezintă unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale literaturii române contemporane.

Referenţe critice:

De la călătoria de studii a tânărului și naivului viitor lingvist Ștefan Mironescu în Franța, în jurul anului 1870, până la vocea ușor cinică, ușor sentimentală a Letiției Arcan din 2016, autoarea cuprinde o lume întreagă, surprinde mișcările tectonice ‒ atât pe cele bruște și dezastruoase, cât și pe cele subtile, aproape insesizabile ‒ ale memoriei colective„. (Dan Țăranu, Vatra, 2021)

Organizatori: ICR Paris în parteneriat cu Ambasada României, editura Gallimard şi librăria L’Ecume des Pages. + informații : Fontana di Trevi se lansează la editura Gallimard            

Număr de vizualizări :186


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro