”Destine”, un spectacol de Matei Stoian, după „Trei surori” de A. P. Cehov

mai 17th, 2022 | By | Category: Eveniment

Marți, 24 mai 2022, ora. 20.00, Teatrul Apollo111 din București (Palatul Universul, Corp B, subsol, Strada Ion Brezoianu) vă invită să vizionați „Destine”, un spectacol de Matei Stoian, după „Trei surori” de A. P. Cehov, care prezintă un univers de ambivalențe și contradicții, unde nostalgia se îmbină cu furia, iar ritualul este copleșit de haos. Olga, Irina și Mașa trăiesc alături de fratele lor Andrei într-un mic orășel de provincie, tânjind să ajungă la Moscova copilăriei lor, singurul loc unde au simțit fericirea. Timpul însă trece iar viitorul visat și imaginat pare din ce în ce mai îndepărtat, un loc cristalizat la care nu se va putea ajunge niciodată. Singura evadare rămâne rememorarea unui oraș îndepărtat care zace complet într-un trecut din care nu își amintesc aproape nimic, în care cheia fericirii pare la îndemână, dar în același timp, imposibil de atins.

Eveniment caritabil dedicat copiilor refugiați.

 

Biletele pot fi găsite direct la sala de spectacole, la Apollo111, Palatul Universul, Corp B, subsol, Strada Ion Brezoianu 23 – 25 începând cu orele 18.00. Intrarea în sală se va face cu aproximativ 15 minute înaintea începerii spectacolului.

 

Spectacolul va putea fi urmărit și online pe pagina evenimentului și a Asociației Montage.

 

Fondurile strânse vor merge în scop caritabil către organizația Oameni pentru Oameni, care o vor distribui către copiii refugiați. Puteți contribui și donând în contul asociației partenere.

 

#unproiectmontage

#artătată

 

#montagelaspectacol

 

Număr de vizualizări :213


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro