spot_img

„Bienala Art Encounters 2021”, printre cei 10 laureați ai Premiilor AFCN 2021  

Luni, 16 mai 2022, la Muzeul National al Țăranului Român din București, sala Horia Bernea, s-a desfășurat a 7-a ediție a Galei Premiilor AFCN, în cadrul unei ceremonii care s-a bucurat de prezența ministrului culturii, domnul Lucian Romașcanu. ”Mă bucur să fiu aici pentru că AFCN este un instrument foarte important în echipa Ministerului Culturii și pot să vă spun că sectorul cultural independent are în mine un partener de dialog, sper eficient. AFCN își înțelege pe deplin menirea și merită toate felicitările noastre!” a precizat dl. Romașcanu în intervenția sa. „Salut prezența unui sponsor la acest eveniment, pentru că în ecosistemul culturii instituția sponsorului este foarte importantă și vreau să le mulțumesc celor care susțin domeniul cultural și pe ceilalți îi îndemn să le urmeze exemplul.”, a mai adăugat ministrul culturii.

Domeniile Prince Matei a fost sponsorul evenimentului.

Adela Greceanu și Matei Martin, gazdele serii, au conturat pentru participanții la eveniment repere ale celor 41 de propuneri nominalizate. Cei prezenți în sală au putut să îi aplaude pe autorii proiectelor și au avut astfel ocazia să descopere abordări originale și demersuri creative care și-au găsit drumul în 2021, în condițiile pandemiei, către publicul de toate vârstele.

Juriul a fost compus din 7 membri, dintre care 6 sunt reprezentanți ai premianților din anul anterior, și un invitat. Au răspuns apelului de a face parte din juriu: Josef Bartha (Fundația ArtEast), Robert Bălan (Asociația Art No More), Irina Gâdiuță (Asociația O2G), Cristina Modreanu (Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului – ARPAS), Victor Olăhuț (Asociația Cultura’n Șură), Alin Rotariu (Asociația Simultan) și Cristina Toma (Muzeul Cărții și Hărților Vechi), invitată conform regulamentului. Fiecare membru al juriului a putut face maximum 5 nominalizări dintre proiectele înscrise. Nominalizările la categoria „Rezistență prin cultură” au fost făcute pe baza propunerilor membrilor juriului, din lista organizațiilor eligibile care au derulat proiecte cu finanțare AFCN în 2021, care activează de cel puțin 10 ani.

 

Câștigătorii celor zece premii în cadrul Galei AFCN 2021 sunt:

ASOCIAȚIA TEATRUL.RO – Premiul pentru REZISTENȚĂ PRIN CULTURĂ

ASOCIAȚIA AMURAL BRAȘOV cu proiectul „Brașov Underground Museum” – Premiul pentru ACTIVARE CULTURALĂ ÎN (RELȚIE CU) SPAȚIUL PUBLIC

ASOCIAȚIA QOLONY cu proiectul „Fusion Artist In Residency” – Premiul pentru ACTIVARE INTERDISCIPLINARĂ

ASOCIAȚIA POSTMODERNISM MUSEUM, cu proiectul „15 retrospective digitale ale artei contemporane românești 1990-2020” – Premiul pentru COMUNICARE ȘI MEDIERE CULTURALĂ

ASOCIAŢIA Q-ARTS cu proiectul „Muzeul Abandonului. Muzeu forum digital și participativ” – Premiul pentru INCLUZIUNE SOCIALĂ ȘI DIALOG INTERCULTURAL

ASOCIAȚIA VÁRÓTEREM PROJEKT cu proiectul „Pe patru roți”, ediția a II-a – Premiul pentru ADRESAREA CĂTRE PUBLICUL TÂNĂR CU ACCES LIMITAT LA CULTURĂ

ASOCIAȚIA SOLIDART cu proiectul„Homo Videns” – TURNUL #următorulnivel – Premiul pentru SOLUȚII INOVATOARE ÎN PROMOVAREA PATRIMONIULUI

ASOCIAȚIA MONUMENTUM cu proiectul „Salvând cultura celuilalt” –  Premiul pentru ACTIVAREA PATRIMONIULUI IMATERIAL

ASOCIAȚIA SFERA TIMIȘOAREI cu proiectul „eLibrăria – Lecția de română” – Premiul pentru PROMOVAREA CULTURII SCRISE

FUNDAȚIA ART ENCOUNTERS cu proiectul „Bienala Art Encounters 2021” – Premiul pentru COOPERARE CULTURALĂ INTERNAȚIONALĂ

 

 

Întreaga seară s-a desfășurat într-o atmosferă plină de energie și a creat, ca de fiecare dată, ocazia (re)întâlnirilor între artiști, manageri culturali, reprezentanți ai instituțiilor publice, jurnaliști, studenți, iubitori și susținători ai culturii contemporane.

Înregistrarea Galei premiilor AFCN 2021 este disponibilă online.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508