spot_img

Recital Ion Bogdan Ștefănescu și Flaut Power, la închiderea expoziției ”Perspective” a Maestrului Mircia Dumitrescu

Duminică, 27 februarie 2022, de la ora 11.00, va avea loc evenimentul de închidere a expoziției „PERSPECTIVE” de Mircia Dumitrescu, cu lucrări de desen, gravură, pictură, sculptură și tapiserie, la parterul Galeriei Naționale de la Muzeul Național de Artă al României din București (Calea Victoriei nr. 49-53). Cu acest prilej, flautistul și profesorul Ion Bogdan Ștefănescu va susține un recital împreună cu ansamblul ”Flaut Power”.

Vernisată la data de 8 octombrie 2021, „PERSPECTIVE” este ultima expoziție personală ce încheie seria lansată de Maestrul Mircia Dumitrescu în anul 2021, începând cu cele organizate la Muzeul Național Cotroceni, intitulată ”Spațiu românesc cu oameni și sfinți” (10 iunie – 4 iulie 2021), la Biblioteca Academiei Române, Sala Theodor Pallady, intitulată ”Călătoria” (29 iunie – 1 August 2021), la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, intitulată ”Dialogul tehnicilor”(9 iulie – 1 August 2021).

”Mircia Dumitrescu ne oferă spectacolul unui om care intră în senectute cu o forță, cu o amploare a unui geniu neașteptat pentru el și pentru noi toți. Acest artist are o anumită spaimă de deschidere, de etalare, care e o spaimă de el însuși, de fapt. Or, în cele din urmă, Mircia Dumitrescu s-a învins pe sine însuși și ne prezintă spectacolul splendid al unei mari personalități, de care noi, scriitorii, suntem mândri. ” (extras – discurs Acad. Nicolae Breban, la vernisajul expoziției personale ”Și eu am fost în grădina ce din Eden”, Sala Theodor Pallady, Biblioteca Academiei Române, 2016)

 

Parterul Galeriei Naționale

Muzeul Național de Artă al României

Preț bilet: 12 lei / 6 lei / 3 lei

 

Mircia Dumitrescu

CURRICULUM  VITAE

1941, 3 iulie, Căscioarele, Ilfov, fiul Bălaşei (născută Dospina) şi al lui Atanase Dumitrescu. Între anii 1955-1959 urmează ciclul gimnazial la Liceul „Ion Neculce“ din Bucureşti. În perioada 1959-1965 urmează cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“. Profesori: Vasile Kazar, Eugen Schileru, Horia Teodoru, Gheorghe Ghiţescu, Stelian Panţu, Petre Achiţenie. Din 1965 până în 1978 este profesor de desen la Liceul Nr. 6 din Bucureşti, luându-şi definitivatul în 1968, gradul II în 1971, şi gradul I în 1975. În 1967 devine membru stagiar al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi în 1969 – membru definitiv. În 2006 devine membru al Uniunii Gravorilor şi Litografilor Maghiari, Budapesta, Ungaria.

Între anii 1975-1990 este secretar al secţiei de grafică al U.A.P. din România. Din anul 1979 până în anul 1989 – desenator artistic la Editura Sport-Turism din Bucureşti. Din 1990 – lector universitar la Academia de Artă din Bucureşti, catedra de grafică. Între anii 1991-1993 – conferenţiar şi din 1993 până în 2011 – profesor universitar titular. În anul 2005 devine doctor în arte vizuale, cu lucrarea Invenţia oculocentrică sau ispitirea Sfântului Antonie. În perioada 1990-2008 este şeful catedrei de grafică şi membru al Consiliului Profesoral al Facultăţii de Arte Plastice al Universităţii Naţionale de Arte din București şi al Senatului.

În anul 2005 colaborează cu Academia Română la proiectul lansat de academicianul Eugen Simion pentru salvarea manuscriselor eminesciene, proiect iniţiat de Iorga, Perpessicius, Călinescu şi Noica. Propune pentru reeditarea acestora o formulă inovatoare de tipărire, realizată şi cu ajutorul unor tehnici digitale, prin care reproducerea manuscriselor lui Mihai Eminescu devine, în sfârşit, posibilă, instituind un reper cultural prezervat viitorilor cercetători şi colecţionari.

În luna aprilie 2013 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, secţia Arte, Arhitectură şi Audiovizual.

EXPOZIŢII PERSONALE

1973 – Galeria Simeza, Bucureşti- scupltură, gravură în lemn / 1981 – Halle, Germania – gravură în lemn / 1982 – Rostock, Germania – acuarelă / 1983 – Dresda, Germania – gravură în metal / 1998 – Galeria Glaskasten Intermedia, Leonberg, Germania – grafică / 1999 – Galeria Madách, Budapesta, Ungaria – sculptură / 2006 – Galeria IX., Budapesta – gravură în metal / 2006 – Galeria Vincze László, Capela “Sf. Mihai”, Cetatea Buda, Budapesta – gravură în lemn / 2008 – Sala “Constantin Brâncuşi”, Palatul Parlamentului, Bucureşti – gravură, ilustraţie, desen, sculptură; Barabás Villa, Budapesta, desen şi gravură / 2010 – Tuusula, Gustavelund, Finlanda – gravură / 2011 – Noua Galerie Kriterion, Miercurea Ciuc– desen, gravură, sculptură, carte bibliofilă/ 2012 – Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus”, Ploieşti – grafică, sculptură / 2013 – Ateneul Român – gravură, sculptură; Artoteca Bibliotecii Metropolitane – gravură, sculptură; Sala Dalles, Bucureşti – desen, gravură, sculptură / 2015 – Tradiție și modernitate,  Xilogravură, Inaugurarea deschiderii ICR Beijing, Soho Galaxy, China / 2015 – Apocalipsa “Omagiu lui Albrecht Dürer”. Expoziţie de xilogravură, ICR Budapesta, Ungaria / 2016 – Galeria Galateca – Black Cube, Expoziţie de sculptură / 2016 –“Şi eu am fost în Grădina cea din Eden”, Biblioteca Academiei Române, Sala Theodor Pallady / 2016 –„Mircia DUMITRESCU – desen, gravură, sculptură”, Palatul Culturii Iași / 2016 –“Tristele și ponticele” ilustrații la opera ovidiană, Muzeul Național de Artă Constanța / 2019 – Ziua culturii naționale, galeriile MNLR, 15 ianuarie – 1 februarie, (grafica de carte, gravură sculptură desen) / 2019 Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu / gravură sculptură desen / 2021 – Muzeul Național Cotroceni, București / Biblioteca Academei Române, Sala ”Theodor Pallady”- București, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu/ 2021-2022 Muzeul Național de Artă al României, București.

MEDALII&DISTINCŢII

2017 – Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius“ din Constanța ;

2015 –Doctor Honoris Causa al Universității de Arte „George Enescu” din Iaşi

2009 – Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria „literatură” conferit de Preşedinţia României / 2007 – Medalia jubiliară “Nicolae Bălcescu”, cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la moartea lui Nicolae Bălcescu, conferită de Comitetul de iniţiativă “ Nicolae Bălcescu” Primăria sectorului 2, Bucureşti / 2003 – Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria „arte plastice”, conferit de Preşedinţia României / 2002 – Medalia „Mihail Eminescu 150 de ani”, conferit de Preşedinţia României / 2002 – Medalia comemorativă “Ion Heliade Rădulescu”, cu ocazia „170 de ani de la înfiinţarea Monitorului Oficial”, conferită de Regia Autonomă Monitorul Oficial S.A./ 1999 – Ordinul „Szerencsepatkó”, conferit de Centrul Judeţean de Creaţie Lăzarea şi de Consiliul Judeţean Harghita, pentru susţinerea şi promovarea Taberei „Prietenia” din Lăzarea

PREMII

1969 – Premiul pentru grafică, decernat la Cracovia / 1969 – Premiul pentru grafică, decernat la Ugo da Carpi / 1970 – Premiul II pentru gravură în lemn, decernat la Banska Bistrica / 1970 – Premiul I pentru ilustraţie – volumul Ion Creangă, Povestiri, ediţie în limba germană, xilogravură, decernat la Târgul Internaţional de Carte Leipzig / 1972 – Premiul I. pentru ilustraţie – volumul Ovidiu, Tristele şi Ponticele, gravură în metal, decernat la Târgul Internaţional de Carte Leipzig / 1975 – Premiul Uniunii Artiştilor Plastici – pentru grafică / 1987 – Premiul „Cartea pentru Tineret“, volumul Ovidiu, Metamorfozele, desen tuş, Bucureşti / 1990 – Premiul I pentru ilustraţie – volumul Krasco, Poezii, gravură în metal, decernat la Târgul de Carte Cluj – Napoca / 1992 – Premiul pentru grafică, decernat la Sobot / 2002 – Premiul naţional pentru construcţia cărţii, decernat de Ministerul Culturii şi Cultelor/ 2002 – Premiul naţional pentru carte – volumul Ion Luca Caragiale, Teatru, ediţie bilingvă, apărută sub egida UNESCO, decernat la Târgul Internaţional de Carte “Bookarest” / 2003 – Premiul pentru frumuseţea construcţiei de carte – volumele bibliofile E.A. Poe, Corbul, Dinu Săraru, Un fluture alb cu sânge pe aripi, decernat de Federaţia Internaţională a Cărţii, la Salonul Internaţional de Carte, Leipzig / 2003 – Premiul naţional pentru renaşterea cărţii bibliofile, decernat de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru ediţiile bibliofile Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Emil Botta, Rilke, Novalis, Goethe, Hölderlin, editate de Biblioteca Bucureştilor, 2002 / 2003 – Premiul pentru artă plastică, decernat de Fundaţia “Nişte ţărani”, Slătioara, jud Vâlcea / 2005, 2011 – Premiul “Graficianul de carte al anului”, decernat de Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România, la Galele APLER / 2006 – Premiul „Anastasie Crimca”, pentru îmbogăţirea patrimoniului cultural naţional, decernat de Fundaţia Academică „Petre Andrei”/ 2006 – Premiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, pentru viziunea grafică şi tipografică a volumelor Manuscrisele Mihai Eminescu, decernat de Academia Română / 2009 – Premiul „Radio România Cultural” / 2009 – Premiul pentru promovarea Operei lui Nichita Stănescu, Festivalul Internaţional de poezie „Nichita Stănescu”, ediţia a XIII-a, Consiliul Judeţean Prahova / 2011 – Premiul de excelenţă pe anul 2010, pentru calitatea creaţiei sale grafice şi contribuţia la facsimilarea operei eminesciene, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă/ 2012 – Premiul pentru „Opera omnia”, Festivalul Internaţional de poezie „Nichita Stănescu”, ediţia a XVI-a, Consiliul Judeţean Prahova. / 2016 – Premiul Juriului – UAP / 2017 – Diplomă pentru întreaga activitate artistică, UAP Iași / 2016 – Premiul „Alexandru Căprariu – oameni în slujba cărţii” pentru contribuţia originală în grafica de carte românească, la Festivalul Internațional de Carte Transilvania / 2017 – Diploma ex aequo, Minsterul Culturii și identității naționale din România / 2018 – Premiul criticii – al Uniunii Artiștilor Plastici din România / 2019 – Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România / 2020 – Premiul Național ”Constantin Brâncuși” pentru sculptură, Centrul de Cercetare documentare și promovare ”Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu.

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508