Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția 28

nov. 17th, 2021 | By | Category: Eveniment

Ediția cu numărul 28 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România debutează miercuri, 17 noiembrie, în format exclusiv online. Organizat de Radio România, cel mai longeviv și mai îndrăgit eveniment din țară, cu acest profil, rămâne alături de pasionații de carte într-o formulă accesibilă vizitatorilor din întreaga lume. 70 de standuri virtuale și peste 60 de evenimente editoriale, marea majoritate lansări și prezentări de carte în premieră, îi așteaptă între 17 și 21 noiembrie 2021 pe cei care vor să afle ce mai e nou pe piața românească de carte, pe website-ul www.gaudeamus.ro. Toate evenimentele propuse de către participanții la această ediție, vor fi disponibile, live sau înregistrate, în secțiunea dedicată programului de pe website-ul www.gaudeamus.ro, pe pagina Facebook Radio România Gaudeamus și pe paginile din rețelele de socializare ale participanților. Evenimentele înregistrate vor fi disponibile pentru vizionare începând de la momentul la care figurează în programul târgului, iar cele transmise în direct pe alte canale decât website-ul oficial al Târgului de Carte Gaudeamus, vor putea fi accesate din programul general al evenimentelor.

70 de companii, printre care se numără câteva dintre cele mai prestigioase edituri din România și distribuitori de carte românească și străină, se vor regăsi pe website-ul www.gaudeamus.ro, în secțiunea Catalog, cu pagini de prezentare individuale dedicate acestei ediții.
Standurile virtuale ale participanților, semnalate ca atare în paginile lor de prezentare, vor putea fi accesate prin butonul aferent iar cititorii vor putea achiziționa titlurile preferate prin plasarea de comenzi în magazinele online ale companiilor participante. Conform tradiției, numeroși participanți vor oferi vizitatorilor beneficii suplimentare, specifice unui târg de carte indiferent de formatul în care se derulează, unele dintre ele fiind semnalate prin intermediul codurilor publicate pe paginile din catalogul Gaudeamus.

Număr de vizualizări :263


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro