Editura Polirom vă invită să citiți o proză din volumul ”Oameni în trening” de Robert Şerban, apărut de curînd la editura Polirom, în colecția „Ego. Proză”. „Robert Șerban se avântă în proză cu același elan, cu aceeași poftă de a crea lumi ca în poezie. Își încordează mușchii, își reglează respirația, se așază reglementar la startul probei de 100 de metri, așteaptă semnalul și țâșnește. Dar ca să ajungi la finiș ca un campion e nevoie de accelerație, fuleu și viteză. Le are Robert? Le are. Adică simte (și știe) cum să aducă proza la linia de sosire, din fraze puține, cu tensiunea în crescendo, cu un pas epic bine reglat, precipitat spre cele mai neprevăzute finaluri. Iar ceea ce îți rămâne în minte după ce ai asistat la spectaculoasa cursă contracronometru e imaginea unei lumi ciudate. O lume a periferiei, când veselă, când mai degrabă tristă, când viu colorată, când dezolant de cenușie, în care se trăiește paroxistic, dar cel mai des se moare. Robert Șerban, autorul acestei lumi, aleargă prin ea ca un prozator în trening. Doar că pe echipamentul lui stă scris Nike.” (Adriana Babeți)
„După ce ai cucerit regina literaturii (poezia), de ce te-ai uita la o simplă marchiză (proza scurtă)? O dietă nesănătoasă, lipsa exercițiilor fizice, fumatul? Având în vedere vârsta lui Robert Șerban – 27 de ani –, cred că este vorba de toate la un loc. Așa c-a intrat în marchiză cu aplomb înconjurat de nori de fum și pentru că destul de recent povestirea părea că începe să cucerească publicul datorită unor buni scriitori, însă acum aproape toți au murit. Și iată că debutează-n zonă un poet și scrie o carte categoric remarcabilă. Nu știu dacă va rămâne cu marchiza, se va întoarce la regină sau va trece la chelar (romanul). Dar sunt convins că merită să-i admirați oamenii în trening, alcătuiesc o întreagă lume.” (Răzvan Petrescu)
Robert Șerban este scriitor, jurnalist și om de televiziune. Absolvent al Facultății de Construcții din Timișoara și al Facultății de Arte și Design din același oraș. Ca scriitor, a obținut numeroase premii și distincții, printre care: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994), Premiul revistei Observator cultural pentru cea mai bună carte de poezie (2006), Premiul revistei Orizont pentru poezie (2015), Premiul revistei Ateneu pentru poezie (2016), Premiul agentiadecarte.ro pentru poezie (2019). Este realizator și moderator al emisiunii de televiziune Piper pe limbă (Premiul SIMFEST 2011 la secțiunea talk-show), redactor al revistei Orizont și publicist comentator la Banatul Azi. Alte volume apărute la Editura Polirom: Scriitori la poliție (volum coordonat, 2016), Ascuns în transparență (împreună cu artistul vizual Pavel Vereș, 2017), Tata, eu glumesc serios! (împreună cu Tudor Șerban, 2018).
FRAGMENT
„ Şcolăriţa
Se gândise să-i ia flori, dar a renunţat în drum spre gară: n-o ştia decât de pe Facebook, ar fi fost cam mult. Totuşi, poate că un buchet ar fi avut efect.
Mai erau şapte minute şi venea trenul.
În urmă cu vreo 20 de ani, după ce terminase armata, trăise o chestie tot cam aşa, când o fată pe care o cunoscuse într-o tabără şcolară urma să-l viziteze. Era dulcică, avea ochii rotunzi, negri şi părul cârlionţat. A aşteptat-o în gară, trenul a ajuns, dar n-a văzut-o pe creaţă. În schimb, venea spre el, cu pas mare, o pălugă urâţică, dar interesantă, care i-a zâmbit hotărâtă şi l-a salutat veselă. Dumnezeule, corespondase, după tabăra aia, cu prietena ăleia dulci! Dar din acea confuzie a ieşit dezvirginat, căci urâţica n-a acceptat să bată drumul degeaba şi a preluat, cu aplomb şi mâini sigure, iniţiativa.
Venea trenul. Se aşezase la capătul peronului, spre ieşire. A văzut-o. Întâi a mustăcit puţin, apoi a simţit brusc cum inima începe să dea cu bum-bum-ul. Avea două codiţe, o rochiţă verde, ce se oprea chiar deasupra genunchilor, nişte ciorapi înalţi, ca de şcolăriţă, pe umeri, un rucsăcel viu colorat, iar la piept… Ei bine, la piept strângea un ursuleţ alb, de pluş. Fata avea un aer ca din altă lume, iar oamenii din gară simţeau asta, fiindcă se uitau după ea. Când a ajuns în faţa lui Relu, i-a întins o mână lungă şi subţire.
Două zile n-au ieşit din casă, s-au iubit încontinuu. Doar că ea chiar era ca o şcolăriţă, avea destule de învăţat. Şi voia să înveţe. Aşa că Relu i-a arătat tot ce ştia. Când cunoştinţele i-au ajuns la capăt, a intrat rapid pe YouTube şi a căutat. Şi s-au uitat la nişte filmuleţe XXX şi s-au drăgălit, el aproape înnebunit, ea puţin obosită.
Într-o pauză, pe când căuta ceva şi mai şi, Relu a observat, într-un film interzis celor până în 18 ani, un ursuleţ alb ce stătea în colţul unui pat, apoi a văzut, pe scaunul de alături, un rucsăcel foarte colorat şi a zărit-o pe şcolăriţa ce tocmai aţipise lângă el cum se juca extaziată cu pistoalele a doi cowboy pe care, probabil, indienii îi lăsaseră goi puşcă, însă cu pălăriile pe cap.”
