„Există o formă de a fericirii, a productivității, a inspirației”, afirmă Albert Moukheiber în cartea „Neuromania. Adevăr și fals despre creier”

Albert Moukheiber, autorul volumului Neuromania. Adevăr și fals despre creier, apărut recent la Editura Trei în colecția „Psihologia pentru toți”, propune o analiză critică a felului în care explicăm, dintr-o perspectivă biologică, comportamentele, emoțiile și tulburările psihice în relație cu creierul. El atrage atenția asupra simplificărilor și interpretărilor unidimensionale din discursul public asociat neuroștiințelor, care pot distorsiona nu doar imaginea de sine, ci și modul în care înțelegem lumea și relațiile interpersonale.

La doar 43 de ani, ca psiholog clinician, profesor și doctor în neuroștiințe, Moukheiber pare că a urmat cu consecvență un traseu profesional bine definit, centrat pe pasiunea de a studia creierul și modul în care acesta ne influențează percepția, la granița dintre neuroștiințe și psihologie.  De fapt, spune el într-un material realizat pentru platforma Welcome to the Jungle, ceea ce l-a marcat și l-a definit a fost relația cu anxietatea și cu stresul. „Când eram mai tânăr, adolescent, eram o persoană foarte stresată, foarte timidă, nu vorbeam aproape cu nimeni, îmi era realmente frică de tot: de întuneric, de a mânca maioneză, de a avea șosetele ude. Absolut tot ce poți să-ți imaginezi ori mă îngrijora, ori mă deranja. Dar, la un moment dat, cred că am început să mă adaptez, m-am săturat, pur și simplu nu mai aveam energie pentru anxietate, pentru că e extrem de obositor să fii stresat”. 

O separare eronată și mitul „minte versus corp”. 

În acest punct, interesul pentru psihologie începe să se lege firesc de neuroștiințe, ca un demers de a înțelege cum funcționăm nu doar din punct de vedere organic, ci și cum simțim o emoție, cum luăm o decizie și ce rol joacă în aceste procese creierul nostru. Și, așa cum vor descoperi cititorii în cea mai recentă lucrarea a sa publicată și în România la Editura Trei, poziția sa este una foarte fermă în ceea ce privește consecințele negative ale separării și limitelor trasate între disciplinele ce au în centru omul, în tot ansamblul lui. Mult timp, spune el, psihologia a fost privită ca un domeniu mai degrabă „literar”, în timp ce anatomia era considerată științifică, ceea ce a dus la o ruptură artificială între minte și corp, o separație eronată.

Din care derivă, de fapt, și una dintre cele mai persistente erori din discursul contemporan despre sănătatea mintală, afirmă autorul, și anume tendința, din perspectiva medicală, de a privi tulburările psihice ca disfuncții ale creierului, mai precis ca dezechilibre ale neurotransmițătorilor. Această abordare unilaterală creează impresia că explicația și, implicit, soluția ar putea fi găsite într-un fel de „chimie a creierului” care, odată reglată, ar rezolva suferința psihică. Tocmai această idee, alături de multe altele pe care le demitizează cu argumente științifice, este pusă sub semnul întrebării în cartea Neuromania. Adevăr și fals despre creier, în care Albert Moukheiber insistă asupra nevoii de a renunța la această viziune reducționistă asupra bolilor psihice. El nu respinge rolul biologiei, dar atrage atenția asupra riscului de a o transforma într-o explicație unică. „Mitul unei chimii a creierului al cărei dozaj corect ar fi cheia stărilor de spirit și fericirii noastre se păstrează totuși atât în rândul medicilor, cât și în cadrul publicului larg. Este incontestabil că inhibitorii de recaptare a serotoninei funcționează în anumite cazuri, fără să știm însă cu adevărat de ce sau cum” și, deși tratamentele psihiatrice ajută mii de oameni zilnic și reprezintă un instrument central în gestionarea tulburărilor psihice, acest lucru nu înseamnă că ipoteza unui presupus dezechilibru chimic este corectă, din punctul său de vedere.

Anxietatea are și un context, nu doar un mecanism. 

Tulburările psihice nu pot fi înțelese doar prin creier, la fel cum nu pot fi tratate ignorând contextul de viață al individului, relațiile, cultura sau presiunile sociale în care acesta este plasat. „Să luăm, de exemplu, anxietatea: evident, aceasta afectează creierul, putem chiar identifica semnături neuronale uneori. Însă acest lucru nu o face o boală cerebrală. De altfel, este imposibil să interpretăm și să înțelegem anxietatea unei persoane doar în termeni neuronali și chimici, observând doar creierul său, cel puțin deocamdată”, afirmă cercetătorul în neuroștiințe, menționând, de asemenea, că atât burnoutul, care a atins un nivel alarmant încă din primăvara anului 2021, cât și unele tulburări depresive sau tulburările anxioase își au originea mai mult în aspecte culturale sau sociale decât în corelații neuronale sau într-o disfuncționalitate biologică. 

În opinia sa, de exemplu, anxietatea de performanță poate avea o etiologie mult mai legată de mediu (presiunea părinților de a reuși, cultura rezultatelor la locul de muncă etc.) decât de biologie, iar sursa tulburării nu este creierul, ci abordarea culturală și contextuală pe care societatea noastră o cultivă în ceea ce privește performanța, un concept profund destabilizator. Din activitatea sa profesională, dar și din propria experiență, el propune o repoziționare mai realistă în raport cu aceste presiuni. „Cred că trebuie să ne permitem să nu fim productivi tot timpul. Este important să nu alergăm constant după productivitate maximă. Există o formă de <dictatură> a fericirii, a productivității, a inspirației, prin care reducem oamenii la munca lor, deși o persoană este mult mai mult decât atât”.

În Neuromania. Adevăr și fals despre creier, Albert Moukheiber demontează și alte idei larg răspândite, de la mitul emisferelor împărțite, la industria suplimentelor alimentare care ne redau buna-dispoziție sau convingerea că emoțiile sau deciziile pot fi explicate simplu printr-o singură zonă cerebrală, oferind cititorilor exemple elocvente într-un limbaj accesibil, dar riguros, și arătând de fiecare dată limitele și nuanțele reale ale cercetărilor științifice.

Despre Albert Moukheiber:

Francez de origine libaneză, Albert Moukheiber s-a născut pe 8 octombrie 1982 în Beit Mery (Liban). Este doctor în neuroștiințe, psiholog clinician, cadru didactic și autor.

După o licență în psihologie la Universitatea Americană din Beirut, el își continuă studiile în Franța, unde obține două diplome de master, în psihologie clinică și în neuroștiințe, la universitățile Paris V și Paris VIII și devine doctor în neuroștiințe la Universitatea Paris VI. 

După zece ani de activitate la Hôpital Pitié-Salpêtrière, el a cofondat, alături de alți cercetători în neuroștiințe, asociația „Chiasma” care organizează conferințe și ateliere dedicate explicării mecanismelor cerebrale ce stau la baza raționamentelor și a modului în care percepem lumea.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508