spot_img

Violoncellissimo își continua călătoria de succes de la Paris și Bruxelles cu patru concerte la Bistriţa, Deva, Braşov şi Ploieşti

După două concerte de succes la Paris și Bruxelles, la Sala Mare UNESCO de la Paris, pe 5 octombrie, cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO și la Fundația Universitară Bruxelles, sala Félicien Cattier, pe 6 octombrie, ansamblul Violoncellissimo condus de Marin Cazacu va prezenta același program spetcaculos, „De la baroc la… Rock” în patru orașe din țară, în perioada 8-11 octombrie 2021 respective a Bistriţa, Deva, Braşov şi Ploieşti. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

 

Violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu, liderul ansamblului declara: „Anul 2021 este pentru noi Anul Violoncellissimo! Ceea ce ne dorim este să reușim să împărtăşim bucuria noastră de a emoţiona şi binedispune prin muzică un număr cât mai mare de oameni cărora sunt sigur că le-a lipsit contactul direct cu muzica și muzicienii așa cum ne-a lipsit și nouă şi suntem siguri că vom reuși să cucerim inimile ascultătorilor din întreaga țară așa cum am făcut-o la Paris și Bruxelles. Membrii Violoncellissimo provin din toate colțurile țării, de aceea noi ne simțim peste tot acasă, având aceeași bucurie de a împărtăși cu publicul nostru spiritul antrenant și frumusețea muzicii pe care o interpretăm la violoncel”.

După succesul din anii trecuţi, Violoncellissimo a revenit cu turneul său naţional şi internaţional, propunând o incursiune sonoră în lumea violoncelului prin intermediul unui repertoriu divers şi spectaculos, de la clasic la contemporan, sub genericul „De la baroc la… rock”. În ultimul timp, Violoncellissimo a fost tot mai frecvent invitat să susţină concerte în diferite formule şi în diferite locuri, evenimentul de la Paris fiind unul dintre cele mai spectaculoase și mai reprezentative. Aceste invitaţii au venit atât pentru faptul că de la concertele lor publicul pleacă entuziasmat, cât şi, mai ales, pentru faptul că sunt exemplul viu al succesului dat de combinația dintre profesionalism, prietenie, dialog între generații și multă veselie… o combinație devenită rarisimă în România! Publicul a avut ocazia de a aplauda pe unii dintre cei mai buni violonceliști din România, dar şi rezultatele extraordinare ce apar din excelenta relație Maestru – Discipoli.

Marin Cazacu, Maestrul şi profesorul celorlalți membri ai minunatului Violoncellissimo, a întemeiat această formație, care poate avea un număr variabil de instrumentiști, ca pe o extensie a cvartetului Cellissimo, cu care a avut, de asemenea, mari succese în țară și peste hotare.

     Şi în 2021, ca şi în anii ce au trecut, violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu şi discipolii săi, pe scurt Violoncellissimo, sunt o familie… profesională. O familie compusă din muzicieni – elevii şi studenţii maestrului Cazacu – familie cu un număr de membri în permanentă modificare, o familie ce poartă numele VIOLONCELLISSIMO şi poate aduce pe scenă de la 4 la 100 de violoncelişti. În această formulă flexibilă şi mereu surprinzătoare, familia “extinsă” Cazacu a cucerit scenele de la noi şi din afară – cu apariţii notabile la Luxemburg, Bruxelles, Istanbul, Beijing, Washington şi nu numai, dar şi într-o apariţie surprinzătoare în finala de la… „Românii au talent”.

ITINERAR 

19 august, ora 19 – Sinaia, Primăria Sinaia – concert în aer liber (în cadrul festivalului „Enescu şi muzica lumii”

20 august, ora 20 – Târgu Jiu, Parcul Coloanei fără sfârşit – concert în aer liber

28 august, ora 21 – Oradea, Piaţa Unirii (în cadrul festivalului European Music Open) – concert în aer liber

5 septembrie, ora 17 – Bucuresti, Foişorul din Parcul Kiseleff (în cadrul proiectului Turnee de poveste în parcurile bucureştene – Bucureşti, oraş deschis 2021)

10 septembrie, ora 20 – Bucureşti, Promenada Operei

5 octombrie, ora 19 – Paris, Sala Mare UNESCO

6 octombrie, ora 19.30 – Bruxelles, Sala Félicien Cattier

8 octombrie, ora 19  – Bistriţa, Palatul Culturii

9 octombrie, ora 19  – Deva, Sala Pro Arte

10 octombrie, ora 19 – Braşov, Sala Patria

11 octombrie, ora 19 – Ploieşti, Sala Filarmonicii

 

Programul concertului:

Johann Schrammel – Marș

Georg Friedrich Haendel – Passacaglia

Constantin Dimitrescu – Serenada Română și Dans Țărănesc

Georges Bizet – Suita „Carmen”
Astor Piazzolla – Oblivion și Libertango
Suită folclorică românească (ar. Radu Sinaci)
Freddie Mercury/I.Teodorescu/Andrei Tudor – Bohemian Rhapsody
Radu Sinaci – Vladimir Cosma Medley
Michael Jackson/Sabin Păutza – Smooth Criminal
Andrew Lloyd Webber/Radu Sinaci – Fantoma de la operă
C.Saint Saens/Radu Sinaci – Bacchanale
Sabin Păutza (arr.) – The Final Countdown

http://clasiclaputereaatreia.violoncellissimo.procontemporania.ro/

Producători : Asociaţiile culturale Pro Contemporania şi Prietenii muzicii – Serafim Antropov

Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

Partener principal : BRD Groupe Société Générale.

Cu sprijinul: JTI, Senia Music

Parteneri instituţionali: Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, Primăria Sinaia, Primăria Târgu Jiu, Primăria Oradea, Primăria Bucureşti, ARCUB, Fundaţia Marconi pentru comunicare, relaţii publice şi educaţie, Opera Naţională Bucureşti, Centrul Municipal pentru Cultură George Coșbuc din Bistriţa, Palatul Culturii din Bistriţa, Centrul cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Primăria Deva, Filarmonica din Braşov, Filarmonica din Piteşti

Parteneri media: Mediatrust, România TV, Liternet,  Agenţia de carte, Observator cultural, The Culture Hub, Smart FM, Viewfinder Solutions, The Culture Club, Q Magazine.

 

Pentru  informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508