Romanul ”Aneta”, de Lucian Domșa

oct. 24th, 2021 | By | Category: Agenda de carte

La editura ”StudIS”, în anul 2020, a apărut romanul ”Aneta”, de Lucian Domșa.

”Indiferent unde-i aruncă Dumnezeu pe țăranii români, viața lor se preface-n cele mai alese  straie ale noastre, pe care le putem lipi de trupul scăpătat în viață, să coborâm spre simplitatea  dintâi, când pâinea caldă era o mărturie a existenței nesfârșirii. Poate de aceea și romanele care se  adăpă din viața satului au ceva din alura basmelor, când răul și binele joacă-n bătătură, chiuie,  scrâșnesc și se învălmășesc în luptă, din gustul marilor destine universale, căci țăranul întrunește-n durerea și fericirea lui cele mai vechi și îndelungi căutări, când întrebările și nedumeririle  cuvenite fiecărei ființe care primește darul vieții pe Pământ se lățesc nestingherit. Țăranul, din  orice cotlon al țării ar fi, că urcă muntele și simte-n spinare Cerul, că străbate câmpia și întoarce  brazdele de iarbă cu gura inimii, rămâne fidel creației lui Dumnezeu; el nu nesocotește nimic, nici  măcar firul de praf și se bucură, cât se bucură, de toate pe care soarta i le pune-n cale, fiind precum  pământul pe care plugul îl întoarce cu o oarecare mirare. Aneta lui Domșa Lucian este, înainte de  a fi un roman, o continuare a mărturiilor răzlețe care s-au aciuat în literatură de-a lungul timpului,  despre sufletul pătrunzător al țăranului, prăvălit într-o viață care-i dospește căutările spre cele mai  înalte seve ale existenței.  

Lipsit de pedanterie ori volute stilistice de salon, romanul acesta se înfățișează în fața cititorului  cu simplitatea specifică țăranului. Așa cum acesta apucă-n mâinile goale bucata rece de mămăligă,  la fel autorul se apropie de vorba ardelenească, o dezmiardă molcom, o împlinește-n firescul vieții  simple, înmiresmată de fericiri, pribegită de dureri, ca-n serile geroase de iarnă, în care însuși  Dumnezeu, șezând în fața focului, și-ar întoarce obrazul spre oameni și-ar spune: No, așe, amu’ să  vă zâc… povestea lumii. Lumea scriiturii de față cuprinde-n pântecele ei optintelile istoriei amare  a războiului, a comunismului și, implicit, a vieții grele și frumoase, în contratimp, pe care pământul  o croiește pentru fiecare. Dacă n-ar exista întruparea cărții, prin foile pe care le poți pipăi și  cuvintele pe care le poți desface, așa cum desface ploaia mugurii de pe crengi, n-ai înceta să crezi  că, la un moment dat, mergând prin viață, te întâlnești cu cineva care ține-n ochi mai multe povești și cu palmele rotindu-le pe propria inimă îți împrumută istoria unor oameni pe care-i vezi aievea.  Îți pare rău că nu te poți întoarce-n timp, la nașterea, la fericirea sau durerea lor, să le ții poate  lumânarea, să participi la simplitatea pierdută a lumii satului, acolo unde destinul capătă proporții  pantagruelice pentru ulițele strâmtorate, ascunse adeseori de ochii străini. 

Satul, cu trupul său încrustat de durere, este precum o arătare ciolănoasă, cu suflet necârtitor de  copil, strângând pe ulițele sale atâtea caractere câte fire de iarbă se întind de-a lungul imașului.  Bogăția ideatică a satului este o încercare grea pentru orice narator. Pe de o parte, pentru că roadele  imaginației nu pot întrece niciodată tulburarea realității satului, evenimentele lui fiind destule, fie  și consemnate neliterar, iar pe de altă parte, pentru că multitudinea de fețe ale intrigilor care se  plămădesc în toate personajele cer o anumită pricepere narativă. Să poți alege și povesti toate  întâmplările istovitoare, dar și definitorii ale unui pâlc din viața satului denotă o maturizarea  umană, în primul rând, mai apoi scriitoricească (niciuna de lepădat, desigur).  

Destinul Anetei cu două chipuri (căci este, în contratimp, și personaj principal, ori cel puțin  titlul ne momește spre această interpretare, și observator în care istoria personală și colectivă se  adâncesc în spirit) se întinde în acest volum din copilărie până în adolescență, atunci când firea  omului dospește îmbietor, smulgând lumii înțelesuri pe care le trăiește, deși nu știe să le explice  savant. Copilul satului își acceptă destinul cu maturitatea adultului care se lasă-n mâinile lui  Dumnezeu, suferă sau este fericit, fără nicio umbră de egoism, între icoanele părinților, vatra  inimii, și a fraților. Familia este chilia vieții și toate care se întâmplă-n tăcerea ei îl înzdrăvenesc  ori slăbesc pe om, pregătindu-l pentru înfruntarea sorții, atât cât să înțeleagă rosturile fiecărei clipe.  

Lucian Domșa înfățișează prin fiecare personaj ales câteva colțuri ademenitoare ale ființelor  umane, de la cei datornici, demni, onorabili ori luptători, până la bețivi, leneși, hoți, mincinoși sau  scârnavi, căci toți sunt ai pământului, toți adulmecă și sunt în căutarea fericirii, toți au un drum  propriu și nu-i nimic mai potrivit pentru cărțile care au și valoare documentară decât o pătrundere  echilibrată a adevărurilor lumii asupra căreia se apleacă. Satul este, în esență, un loc al veșniciei,  cum bine a spus Blaga, dar și un spațiu al suferințelor, lipsurilor, brutalității, încremenirii în idei  uneori potrivnice celor tineri. El își păstrează acea atemporalitate blagiană, doar dacă privim  puterea țăranului de a-și păzi propria curte, de a crede cu sfințenie în familie și-n trudă. Mergând  mai aproape de trupul sfâșiat al satului, vedem însă că istoria nu l-a lăsat neciuntit, i-a luat vigoarea  și i-a umbrit misticismul, abrutizându-l uneori dincolo de limitele suportabilității.  

Cum satul are puterea de a se scula precum Lazăr din morți, găsește-n bătătura lui țărani care  întrec, din punct de vedere spiritual și, implicit, moral vremurile pe care le traversează. Ați spune  dumneavoastră că au straie de eroi și ați avea dreptate, cu o singură deosebire. Eroii au parte de  glorie, pe când țăranii se odihnesc în cimitirul satului, iar amintirea lor nu trece uneori de hotarul  acestuia. Un astfel de personaj este Ion, reversul personajului lui Rebreanu, ale cărui statornicie și frumusețe capătă, atât cât îi este de cuviință unui muritor, o dimensiune biblică. Supraviețuiește  războiului, apoi unui lagăr rusesc, timp de șapte ani. Șapte ani de chin, ca o oglindă a celor șapte  zile necesare croirii lumii. Pentru ca la întoarcerea în satul lui, după ce caută familia unui camarad  mort în lagăr, să-și regăsească iubita și să devină stâlpul familiei. Dumnezeu îi dăruiește șapte  copii, lucru care nu ni se pare o coincidență, căci în lagăr Ion se purifică și fiecare an este de fapt  travaliul inimii sale pentru copiii pe care mai târziu îi va crește.  

Chiar dacă viața pare adesea fără scăpare, iar moartea e la doi pași, în gardul de sârmă ghimpată,  figura iubitei sale Zamfira, cu care cunoscuse dragostea înaintea războiului, îl ghidează și-l ajută  să supraviețuiască. Ion este un ales al sorții; învinge viclenia istoriei care a plesnit țăranul,  ducându-l pe front ca pe un animal bun de sacrificat. La întoarcere, slab, îmbătrânit, transfigurat  de ororile văzute, va fi de nerecunoscut pentru propria-i mamă, Marița, și se va prăbuși sub un  copac, aidoma copilului care, dintr-o dată, nu-și mai recunoaște viața și vrea să încapă din nou în  pântecele mamei, să se adăpostească, să facă un regres sorescian: Mamă, Mamă, mai naște-mă o  dată. În opinia mea acest episod al romanului, cel mai dramatic, cel mai plin de înțelesuri, are  strâns în el întreaga trudă a devenirii unui Om. Ion va fi, pe tot parcursul romanului, bărbatul și  tatăl devotat cu sfințenie vieții lui, deși încrederile în lume, în Dumnezeu, în cârmurile lumii se  vor dărâmă nemilos.  

În tandem, Zamfira, iubita vieții și morții lui Ion, întrunește tot ceea ce e mai bun și mai plăpând,  mai puternic în firea femeiască. Se dăruiește bărbatului iubit, ignorând cutumele satului care le  înfiera pe cele care-și pierdeau fecioria și-l așteaptă timp de șapte ani, chiar dacă, la un moment  dat, pentru că nu se mai știa nimic despre Ion, familia acestuia îl va îngropa simbolic și va purta  doliu. Zamfira îl așteaptă, se roagă pentru el, aproape că-i uită chipul, mistificându-l și înălțându 

l în minte, ca pe un sfânt, ca pe o himeră fără niciun contur, își îngroapă tinerețea și îi păstrează în  inimă, în minte și pe trup, toată viața pe care el aparent o irosește, cărând exilulul, durerea și  înstrăinarea.  

Ion și Zamfira sunt ca la facerea lumii, astfel încât copiii lor, Aurel, Traian, Petre, Vasilică,  gemenele Aurica și Adelina, Aneta – cea mai mare dintre fete, poartă însemnele aceleiași trăinicii.  Pentru fiecare personaj aproape există altul antagonic; prin tușe groase se subliniază întotdeauna  discrepanța dintre bine și rău. Cuplului Ion-Zamfira îi răspunde antagonic cel format din Toader  și Cornelia, de exemplu. Toader întruchipează imaginea țăranului abrutizat, bețiv, violent care-și  va forța soția să se spânzure. Istoria lui stă sub auspiciul unei brutalități înăscute care-i acutizează negăsirea. Va fi respins la horă de fata plăcută, îl va răni pe băiatul superior lui și va fi închis. Își  va continua viața, dar va fi captiv propriei răutăți, nereușind să-și găsească niciodată împlinirea,  nici să se bucure de frumusețile adevărate pe care viața le dă oricui.  

Lumea are aceeași frumusețe, aflată la îndemâna oricui, și pentru eroi, și pentru mișei, și pentru  cei buni, și pentru cei răi. Dar omul trebuie să învețe să o vadă, să o râvnească, să o înmulțească și  să găsească fericirea. Personajele romanului sunt împletite în jurul acestui fuior, printr-o înțelegere  profundă a firii omenești, cu nadirul și zenitul său. Nimic din viața omului nu rămâne la voia  întâmplării, totul este răscumpărat, vindecat ori îmbolnăvit pe măsura inimii, astfel încât satul ar  putea părea pentru niște ochi străini mistifcat. Potrivit rațiunilor sale, cioplite de generații, este o  copilărie dulceagă, dar prostească, să nu înțelegi că răul nu-ți plesnește cu tărie obrazul.  

Moartea și viața se contopesc, aproape că uneori nu pot fi despărțite, ca de exemplul în soarta  copilului Ravecăi care se stinge-n pântece și pleacă-n veșnicie alături de mamă. Dar între aceste  dureri, unele iuțite de oameni, cu propriile mâini, altădată de istorie, dau năvală nașterea, dragostea,  smerenia, credința, cumințenia specifică țăranului și dragostea pentru muncă. Țăranii sunt croiți  să-și facă un rost, să se apropie de pământul în care vor fi îngropați cândva, să se hrănească din el,  să trăiască și să iubească. Poate și pentru că sunt copil de țărani, învățat cu ulițele și cu veșnicia  lui, Aneta a avut gustul regăsirii, când poți depune mărturie pentru acuratețea descrierilor,  suprinderii bogăției personajelor, mânuirii potrivite a acțiunii, a întrigilor, surprinderii pricepute a  miezului fiecărui personaj. Cititorul va decide dacă-i vreo distanță ideatică ori a importanței între  alte personaje celebre ale literaturii și această adunătură frumoasă de țărani, smulși din pământul  nostru; pământ pentru care unii și-au pierdut viața.  

Corneille a instituit în teatru o altă abodare a ideii de catharsis. El propune să ne apropiem de o  înțelegere înaltă a lucrurilor prin contemplație, nu prin frică și milă, așa cum se întâmpla până  atunci. Aneta îmi pare una dintre cele mai valoroase fereastre literare contemporane din spatele  căreia poți contempla lumea satului, rămânând la final cu o fericire anume-n inimă, cu o împlinire  aparte, ca atunci când poate ascultai poveștile cu tâlc ale bunicilor, văzând că uneori literatura are  o putere mistică… să răscolească timpul, să-l comprime, să-l facă zdrențe, dacă așa e necesar, dar,  mai presus de toate, să-i facă pe unii oameni nemuritori, să le închine, peste veacuri, un pahar de  jinars, în cinstei vieții care s-a dus așa cum se scutură florile fragede de măr în vânt.  

Dar nu-i o minune să se nască, din vreme-n vreme, cărți precum Aneta, despre toți eroii  anonimi?”

Simona Poclid (Cuvânt înainte la romanul ”Aneta”, de Lucian Domșa, editura StudIS, 2020)

 

Lucian Domșa s-a născut în data de 10 ianuarie 1974, localitatea: Aiud, judeţul: Alba.

* Licențiat la Universitatea „Babeș Bolyai Cluj Napoca“, Facultatea de Management AISTEDA  Alba Iulia.

* În prezent este student în anul II-lea la Facultatea de Istorie și Filologie, specializarea Limba și  literatura română-Limba și literatura engleză, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

A publicat primele texte literare în „Revista Extemporal Liric” îngrijită de dl.Teodor Dume, în  revista literară „Monitorul de Poezie” îngrijită de dl. Ionuț Calotă și în Antologia “Vis cu  Nichita” Vol VI, ediție îngrijită de dl. Teodor Călin.

Volume publicate: Aneta (roman) – apărut în august 2020

Volume în pregătire: Măriuca (roman) 

 Black Metal – poezie 

A colaborat la următoarele publicaţii și antologii:

Revista literară “Extemporal liric” apărută sub îngrijirea lui Teodor Dume Revista literară „Monitorul de Poezie” apărută sub îngrijirea lui Ionuț Calotă  Revista literară „Alba Iulia Cultural” (septembrie 2020).

Antologia „Row of Masks”, apărută sub îngrijirea lui Adrian Mondea (2020) Antologia „Vis cu Nichita” Vol. VI apărută sub îngrijirea lui George Călin (2020) Revista „NephroCare pentru tine”, numărul 23 din decembrie 2020.

Revista literară „Zbor spre înălțimi” de la numărul 1 până-n prezent.

Revista „Famost” numărul 84 din martie 2021.

Antologia de Poezie și Proză „Nu sunt mai mult decât inima mea” apărută cu ocazia Concursului  Național de Creație Literară și Plastică „Ion Stratan” Ediția I, 2021.

Revista de literatură, cultură și artă „Luceafărul din vale”, anul 4, numărul 3, martie 2021.

Revista „Uniunea Artelor”, Revistă a Cenaclului Literar „Uniunea Artelor” Craiova, anul II, nr.8,  octombrie-noiembrie 2020 și anul III, nr.10 ianuarie-februarie 2021.

Antologia „Zătreni, File de Legendă”, Volumul 3, 2021.

Revista „Astra Aiudeană”, revistă editată de ASTRA – Despărțământul „Ovidiu Hulea” Aiud,  Anul IV, Nr. 1-2 (10-11), ianuarie – iunie 2021.

Premii sau distincţii pentru activitate literară:

* Premiul Saloanelor Liviu Rebreanu 2019 pentru proză scurtă pentru adulți,  Festivalul Național de Proză Bistrița;

* Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara la Festivalul  „Alb-Umor” 2020 Alba Iulia;

* Premiul Național pentru Proză acordat de Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu”  Buzău în cadrul Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” Buzău 2020;

* Mențiune la Concursul Național de Proză „Mihail Sadoveanu” Iași 2020;

* Premiul special al ziarului județean „Informația de Strehaia”, la Ediția a II-a a  Festivalului Național Strehaia Literară și Umoristică, noiembrie 2020;

* Diploma de Excelență din partea Bibliotecii Județene Mureș la Ediția a II-a a  Concursului literar artistic „Armonii Literare” Târgu Mureș organizat de HIFA ROMÂNIA în colaborare cu Bibiloteca Județeană Mureș și Liga Scriitorilor Români Filiala  Mureș;

* Premiul I (din partea membrilor) acordat de Revista „Însemne Culturale” în cadrul  Concursului de poezie și proză scurtă „Ion Lazăr Da Coza”, ediția I, martie, 2021;

* Premiul III (din partea Administrației) acordat de Revista „Însemne Culturale” în  cadrul Concursului de poezie și proză scurtă „Ion Lazăr Da Coza”, ediția I, martie, 2021;

* Premiul I în cadrul Concursului de creație literară (proză scurtă, poezie) și creație  plastică (desen, pictură) „Ion Stratan” inițiat și organizat de Biblioteca Județeană „Nicolae  Iorga” și Consiliul Județean Prahova, martie 2021.

 

Număr de vizualizări :1829


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro