Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din volumul de povestiri ”Fata de pe Drumul Mătăsii ”de Liviu Surugiu, apărut în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom. Pentru Liviu Surugiu, realismul magic și fantasticul sînt doar două dintre multele încăperi ale inimii sale. Ajuns la vîrsta de cincizeci de ani, autorul simte că are ce să ne spună. Încă ancorat în ficțiunea speculativă care l-a urmărit de-a lungul primelor șapte volume, în Fata de pe Drumul Mătăsii Surugiu strecoară elemente autobiografice, începînd din primul text, povestea fantastică, dar adevărată a dramei părinților săi. Poveste după poveste, scriitorul ne duce ușor spre alte zone, tot mai depărtate de granițele pămîntescului, pe care visele nu ne lasă să le părăsim, pînă la ultima pagină, unde se întoarce la eterna problemă a existenței.
„«Întîlnirea» lui Liviu Surugiu este o dramă psihologică intensă, al cărei ritm duce spre un final cu adevărat surprinzător. Motivul pentru care personajele nu se pot întîlni niciodată este dezvăluit treptat, pe măsură ce se dezvoltă o relație de dragoste condamnată. Nu vă așteptați la un final fericit – sfîrșitul poveștii e la fel de întunecat ca o iarnă rusească.” (Geoff Houghton, Tangent Online, SUA)
„Felul în care scrie Liviu Surugiu îmi ține viu interesul pînă la final, lăsîndu-mă totdeauna, dincolo de ultimul cuvînt, cu o întrebare filosofică profundă.” (Rich Horton, Locus, SUA)
Liviu Surugiu (n. 1969) a debutat în 1994 în Jurnalul SF. A publicat povestiri și nuvele în revistele Jurnalul SF, SuperNova, Curierul Național, Gazeta SF, Ficțiuni, Argos, Nautilus, CPSFA, CPSF-Nemira, Helion, Galaxia 42, utopIQa, Libris și în peste zece antologii. Proza sa scurtă a apărut, în ultimii ani, în cele mai prestigioase reviste din SUA, Anglia, Franța, Germania, Spania, India, Ungaria, Peru, Ecuador și Estonia. A primit 33 de premii literare, în România, Franța și SUA, unde a obținut distincții la „Writers of the Future”, Hollywood. S-a clasat în primii trei (finalist) la Concursul de Scenarii HBO 2013. Fata de pe Drumul Mătăsii este al optulea volum al său.
Fragment
„Tunisia, Africa de Nord
Port El Kantaoui
La nunta prințului tunisian Auda Al Amir, s-a petrecut miracolul.
Toți invitații, de la șeic până la ultimul nobil venit din sud, știau că mireasa, prea frumoasa Nastya Noublia, nu-și dorise căsătoria. Însă, ca de fiecare dată când părinții sunt foarte bogați, copiii erau nefericiți, iar Nastya află chiar din gura prințului că inima lui era dăruită alteia.
Tânăra a cerut încuviințarea de a se adresa pentru ultima oară șeicului, dar bătrânul a
ascultat-o foarte puțin. A primit-o în camerele de sus ale palatului, în biroul său din turn, și acolo i-a spus că era prea târziu, nici măcar el nu mai putea schimba viitorul.
După ce a ascultat cuvintele rostite cu înțelepciune, mireasa i-a răspuns că ea își poate schimba totuși viitorul. Apoi s-a ridicat în picioare, a deschis fereastra și a sărit.
Într-adevăr, vorbise pentru ultima oară cu tatăl ei. Cei care au văzut-o au mărturisit că tânăra n-a suferit nicio clipă și că sufletul îi plecase înainte ca trupul să atingă curtea de granit.
Cu toate acestea, nunta a continuat în palatul din Port El Kantoui, fiindcă cele două regiuni, din nord și din sud, trebuiau să se înrudească. Iar legea nu interzicea ca o fiică să se căsătorească și dacă ar fi murit în aceeași zi. Chiar dacă o altă fată a ținut locul miresei, prințul tunisian Auda Al Amir a spus da tot Nastyei Noublia.
Nimănui nu i-a fost îngăduit să plângă până la sfârșitul ceremoniei. Astfel că cei o mie de invitați se aflau doar în păstrarea unui moment de reculegere atunci când miracolul s-a întâmplat.
Altminteri, nimeni n-ar fi crezut. Și n-ar fi fost făcută nicio legătură cu ceea ce se auzea de câteva zile în toată lumea.
Însă, când păsările flamingo au căzut din cer, oamenii au început, în sfârșit, să creadă. Se întâmpla ceva straniu, un lucru de neînțeles care îi speria pe toți.
Apele s-au acoperit cu penele lor lungi, iar câmpiile au devenit de un roz luminos precum norii la apus de soare. Din Asia de Sud-Vest, până în America de Sud și din Nordul Africii, până în Europa Mediteraneeană, cele mai grațioase păsări ale cerului au planat pentru ultima oară, fără țintă și fără viață, ca niște frunze purtate de vânt.
După treizeci de milioane de ani, zborul lor lin se sfârșea.
Fotograful nunții regale s-a lăudat că a făcut ultima fotografie a unui flamingo zburând. Însă mulți l-au contrazis, spunând că pasărea era moartă încă din aer, la fel ca mireasa Nastya Noublia când sărise din turn.
Oamenii au alergat să ridice minunile cerești, să le ajute să se înalțe din nou. Dar păsările flamingo erau moarte și reci, acoperind pământul cu un nesfârșit și trist doliu roz.
*
În ziua aceea totul părea doar o poveste.
A doua zi, omenirea a aflat cu groază că povestea lumii se apropia de sfârșit.”
