ABIFF 2021- Noaptea Albă a Scurtmetrajelor de Animație

iul. 8th, 2021 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 10 iulie 2021, între orele 18.00-02.00, publicul cinefil de toate vârstele este așteptat la Noaptea Albă a scurtmetrajelor de Animație, care se va desfășura în premieră la Cinema Muzeul Țăranului București. Proiecțiile realizate cu această ocazie sunt filme de autori din diferite colțuri ale lumii și vor avea loc atât în sală cât și în grădina de vară.

„Cu ocazia Festivalului Internațional de Film de Animațe –ABIFF 2021, deschidem și grădina de filme din acest an, cu un program cu totul și cu totul special în cadrul ABIFF, denumit Italia sub lupă și care este dedicat scurtmetrajelor de animație recente din Italia, prezentate în festivaluri internaționale de prestigiu, ale unor autori cu o puternică viziune artistică. Avem șansa apoi să vedem animații sub clar de lună până dimineața devreme într-un program dinamic, divers, cu filme care se potențează reciproc”, a declarat Mirona Radu Coordonator Cinema Muzeul Țăranului.

 

Programul complet al Cinema Muzeul Țăranului poate fi consultat pe eventbook.ro

 

Noaptea Albă a Scurtmetrajelor de Animație are loc în cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație – ABIFF, organizat de ABI Fundație. Festivalul va debuta în perioada 9-11 iulie în București și în alte peste 30 orașe din țară, și va continua pe tot parcursul verii.

 

Pe durata celor 3 zile de lansare, festivalul doreşte să capteze atenţia publicului prin difuzarea a sute de scurtmetraje de animaţie, majoritar europene, alese din peste 40 de țări, proiectate pe 33 ecrane, confirmate până acum. Acestea pot fi văzute în programul Cinema City (Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Buzău, AFI Cotroceni București, City Park Constanța, Iulius Mall Cluj-Napoca, Deva, Galați, Iulius Mall Iași, Vivo Mall Pitești, Ploiești Shopping City, Piatra Neamț, Rm. Vâlcea, Suceava, Sun Plaza București, Târgu Mureș, Tg. Jiu, Drobeta Turnu Severin, Shopping City Timișoara), Happy Cinema (București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Sinaia, Pitești), Cinema Muzeul Țăranului din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român din București, cinematografele din Reșita, Caransebes, Petroșani, Brașov, Satu Mare și Borșa.

 

Filmele de animație din cadrul festivalului se adresează copiilor prin prezentarea unor producții haioase, pline de șarm, dar și educative, cât și publicului adult cinefil, pasionat de filmele de animație de autor.

 

Lista integrală a orașelor și cinematografelor afiliate festivalului, precum și programul de difuzare a filmelor pot fi găsite pe websiteul festivalului: abiff.ro

 

Proiectul “ABIFF – Festivalul Internațional de Film de Animație București” este organizat de ABI Fundație și este finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.  Bugetul total al proiectului este de 943.800 lei (195.492,77 euro), iar valoarea finanțării nerambursabile este de 849.420 lei (175.943,49 euro).  Proiectul se derulează pe o perioadă de 18 luni.

 

ABI Fundaţie este o organizaţie nonguvernamentală, non-profit, care iniţiază şi sprijină proiecte în domeniile cultural, social şi sportiv. Înca din anul 2010 este implicată ca partener în inițiativele: United Against Racism și Radicalisation Awareness Network.

 

Partenerii media ai ABIF 2021 sunt Agerpres.ro, newsweek.ro, Magic FM, Radio Romania Cultural Viva FM, Radio HIT și AaRC.

 

***

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu € 3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

 

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.ro-cultura.ro.

 

 

 

 

Număr de vizualizări :214


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro