spot_img

TNB prezintă filmul documentar ”1989. Jurnalul unei Revoluții” subtitrat în franceză

De Ziua Internaţională a Francofoniei, Teatrul Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti prezintă, cu subtitrare în limba franceză, filmul documentar de lung metraj 1989. Jurnalul unei Revoluții, regizat de Carmen Lidia Vidu, unul dintre cele mai interesante nume din sfera creaţiei teatrale din ţara noastră, remarcată şi peste hotare, unde a obţinut câteva premii importante chiar pentru documentar. La baza acestui film se află spectacolul de teatru documentar Jurnal de România.1989, ambele regizate de Carmen Lidia Vidu în 2020, premiere inedite într-o vreme de restrişte cum n-au mai cunoscut artiştii acestui secol. 4 actori români dintre cei mai cunoscuţi au devenit în documentarul tinerei regizoare „documente ale Revoluției. Ei sunt cultura vie a României”, declară Carmen Lidia Vidu cu ambiţia de a recrea istoria cu i mic, folosindu-se în acest sens şi de mijloacele moderne pe care lumea digitală le oferă artistului.

Deşi au trecut mai bine de trei decenii de la Revoluția din 1989, foarte multe întrebări continuă să aştepte răspunsul.  Pentru că nu există adevăr absolut, ci doar istorii care merită spuse. Fiecare are o părere diferită despre cum a fost la Revoluţie, fie că a trăit-o, fie că nu. Cele mai multe informaţii pe care populaţia le-a asimilat şi le repetă sunt ‘cele oficiale’, uneori uitându-şi istoria personală.

Pe lângă mărturiile actorilor Ion Caramitru, Oana Pellea, Daniel Badale şi Florentina Ţilea, proiectul propune interviuri despre teme ca ‘Securitatea’, ‘Procesul Ceauşeştilor’, ‘Revoluţie’, ‘Terorişti’, realizate cu Germina Nagâţ, Dan Voinea, Dennis Deletant, Andrei Ursu, Lavinia Betea.

La fel ca spectacolul de teatru documentar, şi filmul alătură cele două tipuri de imagini (oficiale şi private) pentru a contura o privire mai nuanţată asupra Revoluţiei din 1989. Incitanta privire retrospectivă îmbină elemente de film, teatru, platou de televiziune, videomapping, filmare aeriană.

Documentarul își propune să fie un vehicul de comunicare, o invitaţie la dialog, plecând de la ideea că una dintre datoriile morale ale teatrului este să ridice întrebări și să antreneze la dialog.

Jurnalele acestor actori deschid un dialog despre cum ne raportăm noi la istorie. Am fost crescuți cu respect față de frică și cred că avem în noi un soi de „viața mea nu contează”, „cine sunt eu ca să vorbesc”, „de ce să vorbesc când pot să tac” „revoluția a fost făcută de ceilalți”, „eu sunt doar o istorie cu i mic”.

Vă invităm să urmăriţi acest documentar emoţionant împreună cu prietenii şi cunoscuţii voştri vorbitori de limbă franceză şi să nu rataţi spectacolul Jurnal de România.1989 atunci când porţile teatrului se vor redeschide şi ne vom putea reîntâlni la teatru.

 

  1. Jurnalul unei Revoluții

Film documentar

Cu subtitrare în limba franceză:

https://www.youtube.com/watch?v=cx6zdo8EGwo

Regia

Carmen Lidia Vidu

Cu

Ion Caramitru

Oana Pellea

Daniel Badale

Florentina Ţilea

Germina Nagat

Dan Voinea,

Dennis Deletant

Andrei Ursu

Lavinia Betea, 

Mihai Avătămăniței, Constantin Țilea, Carmen Lidia Vidu

Director de imagine

Marius Donici

Operatori Imagine

Gabriel Stănciuc, Mihail Rădinoiu

Operator Dronă

Florin Boicescu

Montaj, sunet, animație

Cristina Baciu

Muzică

Ovidiu Zimcea

& Constantin Țilea

Desen

Gabi Skinder

Fotograf de platou

Vlad Lăzărescu

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508