Poetul ca hierofant

mart. 12th, 2021 | By | Category: Postcard

Antologia poetică semnată de Viorel Dinescu, O sută și una de poezii (Editura Academiei Române, București, 2020), cu atașanta prefață a lui Theodor Codreanu, scoate în evidență o atmosferă meditativă care denotă ample sensibilități. Desfășurările metaforice au câteodată vădite accepțiuni din zona dramaticului. Imaginile se succed într-un ritm apropiat viziunilor. Potențialitatea fascinării nu este exclusă, formulă mai mult sau mai puțin imaginabilă în contingent: „Uneori mă plimb prin muzeu/ Iubita mea poartă o uniformă ciudată/ Trecem printre păsări împăiate/ Printre animale ucise/ În care urma glonțului se mai cunoaște/ La capătul sălii ne întâlnim cu pictorul orașului/ Care desenează flori inventate/ Ce-și schimbă culoarea în fiecare secundă/ Apoi încercăm să așternem totul pe hârtie/ În formule cât mai exacte/ Rătăcind în imensul ocean al lunii/ Prin geometrii de-o antică splendoare  (FORMULE EXACTE).

 

Parcă am asculta acordurile unor oglinzi cufundate în plenitudinea culorii. Nu putem decât să admirăm picturalitatea ipostazierilor lirice. Anumite acorduri par a fi destinate inițiaților, celor focalizați asupra purității poeziei. Melancolia nu poate decât să înnobileze arealul nocturn caracteristic multor spectacole care ne sunt prezentate de Viorel Dinescu. Învăluirile și umbra realizează o sinteză propice introspectării. Treptat, simțurile se metamorfozează și parcurg căi speciale spre idealul frumuseții. Marile taine nu sunt departe … Registrului geometric îi sunt subsumate multe, conform paradigmei propuse de autor. Farmecul abstracțiunilor determină inefabile universuri interioare, potențialități multiple: „Hiperbole și cifre în ecrane/ Din care frigul mă privește fix/ Un zumzet asurzit crește din lucruri/ Când steaua lumii trece peste Styx// Imaginile vin pleacă-n vid/ Cu dâre lungi se risipesc în spații/ În care zilnic moare Euclid/ Zdrobit de-absurdul altor ecuații// În drumul de la minus către plus/ Ne întîlnim timizi la punct vernal/ Într-un prezent candid și ideal/ Pe fluviul clipelor ce curg în sus// Din curbe exponențiale se nasc vise/ Și taina lumii crește în abscise (SPAȚIU MINKOVSKI). Rolul imaginației este primordial, multiform element inflamabil, perpetuu început prevestind atemporalități enigmatice. Undeva, o fugă de Bach acompaniază evadări pulsatile. Semnele circulare accentuează meandrele. Peste tot detectăm transe dăruite eterului. E urmărit cu asiduitate procesul risipirii norilor ce ocultează dezirabilul număr de aur. Viorel Dinescu abordează poetic nebănuite virtualități ermetice. Iubirea se acordează cu acest tipar evanescent: „Și tu, iubito, ești un abur fin/ Un nor de-atomi născut la întâmplare/ De-aceea văd prin trupu-ți cristalin/ Trasee și orbite circulare// În trupul tău particule-efemere/ Se învârtesc în zbor înalt de iele/ Oricât te-ascunzi în cuiburi de tăcere/ Te-oi regăsi, prin calcul, printre stele” (TRUP CRISTALIN). Mazilescian, somnul te duce de pe lume, respirație în zodii care exclud macularea. Marile întrebări persistă, neinfluențate de inerentele detalii minore ce intervin. Splendorile sunt inalterabile. Poetul pune în scenă spectacole nu de puține ori incendiare. Reminiscențe decadente, fin de siècle conferă discursului un farmec aparte: „Dorm în tapete muzici desfrunzite/ Ca-ntr-o arhivă plină de peceți/ Păianjeni albi cu trame lungi de liniști/ Au împânzit altare și pereți// Și întâmplarea-mbracă-n voaluri ninse/ Desenul vag al unor muzici stinse” (AMINTIREA UNUI CONCERT DE ORGĂ). Este etalată o autentică patimă a introspectărilor continue, pe urmele arhetipurilor. Din umbră veghează statui fluide. Prezentele alchimizări acerbe determină cosmogonii cu nimb îmbătător, poetul fiind un veritabil hierofant. Sufletul urmează căi puțin cunoscute, volante labirinturi clarobscure. Taina cuvintelor ne poate călăuzi departe. Versurile antologiei pot fi asimilate unor fascinante mesaje inițiatice. Entități barbiene populează acest univers al transformărilor, sistem luxuriant de-a dreptul copleșitor. Dragostea pentru Cuvânt și potențialitățile sale e incomensurabilă. Atotputernicia divinului este departe de a fi înfățișată dogmatic. Toate hagialâcurile din carte sunt vegheate de flacăra inimii, fundamentată onirosofic. Atrag atenția și incursiunile poetizate în perioade istorice robite supliciilor. Parcurgând versurile lui Viorel Dinescu descoperim constant înțelesuri noi. Reverii himerofile învăluie peisajele, asigurând muzicalitatea variatelor idei. Frisonul matein al unei unei abia rostite incompletitudini va fi întotdeauna fecund: „Ne topim ca-ntr-un vârtej de ecouri/ Și suntem gata să luăm forma propriilor noastre iluzii/ Sau a cuvintelor în care stă ascunsă orice taină.” (GALOP DE TOAMNĂ TÂRZIE).

 

Octavian MIHALCEA

 

Număr de vizualizări :474


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro