Mihai Bonoiu, de opt ani, a scris „Un băiețel pe dos”, o carte despre prieteniile imaginare ale copiilor

dec. 15th, 2020 | By | Category: Agenda de carte

Mihai Bonoiu, un băiețel de opt ani pasionat de lectură, lansează prima sa carte, „Un băiețel pe dos”, o poveste despre prietenia sa imaginară cu un băiețel care îi seamănă identic și care îl învață să își descopere personalitatea. Cartea a apărut pe 10 decembrie 2020, la Editura Gama, în colecția Gama Junior. 

Mihai este la prima sa experiență de acest gen. De scris a scris-o repede, dar apoi a învățat cât de mulți sunt pașii până la transformarea unei idei într-o carte, alături de Maria Monea, care semnează ilustrația pentru „Un băiețel pe dos”.

 

„Când aveam 7 ani, le-am povestit pentru prima dată părinților mei despre prietenul meu imaginar Iahim, care mi-a fost alături tot timpul când eram mic. Vorbind cu ei, mi-am dat seama că aș putea să scriu toată povestea prieteniei mele cu Iahim”, spune Mihai Bonoiu despre cum a transformat o idee într-un text pe care speră să îl îndrăgească mulți copii. Personajele cărții sunt Mihai însăși și prietenul său imaginar Iahim, care îi arată în tăcere, din spatele unei oglinzi, cum ar trebui să se comporte în diverse situații. „Cred că mulți copii au prieteni imaginari cu care se joacă sau cu care se ceartă. Iahim nu vorbea cu mine, doar îl vedeam, ca într-o oglindă”, adaugă Mihai.

 

„În fiecare dintre noi există un copil „pe dos”, care face lucrurile taman invers față de cum ne ies nouă. Uneori, mi-e ciudă pe Anaid a mea, alteori mi-aș dori să-i semăn… Nu m-am gândit însă niciodată să o scot din spatele oglinzii, așa cum a făcut autorul acestei minunate cărți ilustrate, și să o arăt lumii. În „Un băiețel pe dos” îl cunoaștem pe Iahim, care ne intrigă și ne înduioșează deopotrivă, pentru că ne ajută să înțelegem mai bine natura noastră duală. Când am primit la editură propunerea de a publica această carte, ne-am bucurat să vedem că literatura pentru copii se îmbogățește cu o carte plină de miez și sens, care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui omuleț care începe să se descopere pe sine”, spune Diana Soare, redactorul șef al Editurii Gama.

 

Cartea va fi disponibilă din 20 decembrie în rețeaua de distribuție a editurii Gama: Diverta, Cărturești, Humanitas, Elefant, Libris, eMag, Librărie.net sau Sedcom, iar din ianuarie și în rețelele Carrefour, Auchan și Cora.

 

Mihai speră ca „Un băiețel pe dos” să fie doar începutul legăturii sale cu scrisul: „Îmi iubesc foarte mult cărticica pentru că am muncit mult la ea, dar mai am și alte povestioare în lucru, în jurul unui personaj nou, pe care abia am început să îl conturez. Dar vă voi povesti mai multe mai târziu.” În paralel cu scrisul de povești și cu școala, Mihai își continuă munca la canalul său de YouTube, „Ce citește Mihai”, unde le citește povești copiilor.

 

Număr de vizualizări :451


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro