Massimiliano Nugnes, actor, regizor, trainer, a absolvit Facultatea de Artele Spectacolului – Actorie la Universitatea „Spiru Haret” din București, și Masteratul în Arta Actorului la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” București. A colaborat de-a lungul carierei, cu Teatrul Masca, Teatrul pentru Puțini, Teatrul Logos și Metamorphosis-eurythmy-ensemble. În 2018, a câștigat Premiul pentru cel mai bun actor în spectacolul „Slugă la 5 stăpâni”, selectat în Festivalul Internațional de Teatru Turda. În anul 2019, a montat primul său spectacol de Commedia dell’Arte – WANTED – cu premieră la Teatrul Nottara, iar în 2020 – ”DUCELE” – producție realizată de Breasla Actorilor în parteneriat cu UNArte București.
Începând cu 23 noiembrie, 2020, Breasla Actorilor organizează workshop-ul La Commedia dell’Arte | Scenarii, Măști, Improvizație, unul dintre puținele proiecte de acest tip dedicate actorilor profesioniști, lucru necesar, mai ales în perioada actuală, în care actorilor le lipsește jocul pe scenă, deci, implicit, exercițiul constant.
Cursul este coordonat de regizorul și actorul Massimiliano Nugnes și se va desfășura la Studio Breasla Actorilor, de două ori pe săptămână, în două etape, fiecare de câte trei luni. Înscrierile sunt încă deschise, iar toate detaliile le găsiți pe site-ul Breasla Actorilor.
Am dorit să aflăm mai multe despre acest workshop, dar și despre cel care îl va coordona, așa că i-am propus lui Massimiliano Nugnes un interviu, la care a fost de acord să răspundă. Citiți în continuare, pentru a descoperi un pic din tainele Commediei dell’arte:
De ce Commedia dell’arte? De unde vine pasiunea pentru acest stil?
Primul pas a fost întâlnirea cu primul spectacol de Commedia dell’arte pe care l-am văzut vreodată, Îndrăgostiții (n.r. regia Michele Modesto Casarin), care a lăsat o impresie profundă… L-am văzut de 16 ori. Așa m-am îndrăgostit de Commedia, după care, dragostea s-a dezvoltat când am început să studiez.
Ai mai pățit ceva asemănător cu vreun alt spectacol care nu e de Commedia?
Am mai văzut un spectacol care mi-a plăcut foarte mult, Raoul, al nepotului lui Chaplin, James Thiérrée, care m-a uimit și m-a făcut să-mi doresc să mă îmbunătățesc tot pe teatru fizic.
Cu ce se distinge Commedia dell’arte față de celelalte forme de teatru?
Are măști, are personaje bine definite, necesită efort fizic și conștientizare, este foarte activ.
Poate de aici vine afinitatea, Commedia dell’arte e foarte fizică. Și Raoul era un spectacol de pantomimă și teatru fizic. Îmi place expresivitatea, faptul că sparge bariera, nu trebuie să zici cuvinte „frumoase”; până la urmă, în viață, comunicarea nu se face doar prin cuvinte. Pot să zic te iubesc și să exprim total altceva. În schimb, în Commedia, publicul nu e păcălit niciodată, există un fel de respect. Și mi se pare cinstit să fie așa.
În Commedia știi când un personaj e rău, nu sunt tertipuri, îți poți da seama din poziție, din mască. Sunt câteva reguli, pe care tu, ca actor, trebuie să le urmezi și să le crezi, iar mie mi-a fost foarte clar acest tip de teatru, deși reguli există în toate stilurile.
În aparență, ai zice că există mai multă libertate în teatrul realist, însă, cred că, de fapt, e mereu la fel de strict. Mi se pare că e mai adevărată libertatea pe care o ai în momentul în care știi ce ai de făcut. Știu ce am de zis, cum mă mișc, unde ajung, și apoi pot să mă simt bine și să descopăr nuanțe. Descoperi un mecanism și apoi te joci cu el. E ca diferența dintre a muta la întâmplare piesele pe o tablă de șah și a ști să joci foarte bine, moment în care te bucuri de partidă, fără să conteze cine câștigă. Îți place efectiv mecanismul.
Crezi că este important pentru actori să studieze Commedia chiar dacă nu vor să se specializeze în acest stil neapărat?
Eu consider că a învăța Commedia e de parcă ai învăța culorile în pictură sau să scrii literele înainte să scrii poezie. Actorul trebuie să fie conștient, un actor își folosește trupul ca instrument. Commedia dell’arte te învață să faci asta. Să-ți conștientizezi corpul și să-l pui la dispoziția regizorului ca să se poată exprima și să poată crea, iar tu să poți ajunge astfel la public.
Dacă tu nu știi să îți folosești corpul, cum te aștepți să fii înțeles de public? Am auzit des colegi zicând după un spectacol „Mi s-a părut că a fost super bine, dar apoi am auzit de la unii, de la alții, că ar fi cam prost”. Asta se întâmplă pentru că nu ești conștient de expresivitatea ta. Cuvintele pe care le spui pot decepționa nu doar publicul, ci și pe tine.
Ai vorbit despre prima ta întâlnire cu un spectacol de Commedia. Ne poți spune câte ceva și despre întâlnirea din postura de actor și experiența ta în Commedia?
Primul spectacol în care am jucat a fost la Teatrul Masca, în 2009. S-a făcut un casting, nu știam exact pentru ce, știam că e pentru un spectacol de Commedia, dar nu știam exact ce cuprinde toată chestia asta în afară de ceea ce văzusem în Îndrăgostiții. La casting, pe lângă audiția principală, am avut o probă de improvizație, fără cuvinte. Am primit ca temă să pun masa pentru cineva bogat – aveam să descopăr mai târziu că era rolul meu, un Arlecchino. Am început să iau obiecte, am luat un șiret și m-am prefăcut că e o spaghetă, o foaie de hârtie a devenit o frunză de salată, si cum la Teatrul Masca scena era la nivel cu publicul, am început să mă cațăr, să caut de mâncare.
După care au urmat 2 săptămâni de workshop cu maestrul Michele Modesto Casarin și abia apoi am fost selectat pentru rol. Aveam repetiții zilnice de câte 8 ore pe zi. La început era ciudat, mă uitam la colegii mei și nu înțelegeam de ce nu înțeleg, părea simplu: faci așa și așa și așa. Apoi ajungeam eu în scenă și era la fel de frustrant. Nu înțelegeam eu de ce nu-mi iese, dar era tocmai lipsa de control a corpului. Îți dai seama că nu știi ce fac mâinile, picioarele tale, că nu știi cum te așezi în scenă.
Și după primul spectacol, am reușit să intru într-o înlocuire, tocmai în Îndrăgostiții.
Știai deja toate replicile?
(Râde) Știam jumătate dintre replici, nu chiar toate. Commedia e foarte obositoare, e foarte mult de muncă, dar este acel tip de muncă după care te simți bine, simți că ai făcut ceva, că ai ajuns undeva.
Și mai recent, după ce am jucat în spectacolul de master, Slugă la 5 stăpâni, de Mihai Gruia Sandu, am început să regizez. Primul spectacol pe care l-am regizat, Wanted, este un spectacol pe care l-am scris în perioada în care jucam la Masca, inspirat de ritmica și atmosfera pe care o aveau spectacolele de Commedia în care jucam. Când l-am reluat, mi-am dat seama că este la fel de actual, tot ce am ajustat au fost diverse exprimări.
Anul acesta am avut premiera la spectacolul Ducele, am apucat să-l scoatem chiar în scurta perioadă în care au fost deschise teatrele, toamna aceasta.
Pe partea de predat, am ținut workshop-uri, pentru amatori, pentru tineri, la București și Moinești.
Și ce alte proiecte viitoare pregătești?
Urmează trei spectacole, o adaptare după Sânziana și Pepelea (n.r. de Vasile Alecsandri). Ar trebui să fie interesant, încercăm să aducem Commedia în folclorul românesc, adică personajele de Commedia se transformă în cele românești. Ideal, vrem să folosim port popular adaptat și măști românești.
Al doilea va fi în 6 personaje și 3 actori, cu Alexandru Tudor Sabău, Alex Floroiu și Robert Poiană, pus într-un decor modern, lucru posibil deoarece personajele de Commedia sunt, până la urmă, niște stereotipuri care nu or să dispară prea curând. Șeful de firmă tot un stăpân e, angajatul urmează tipologia slujitorului, și așa mai departe.
Și al treilea spectacol, despre care încă nu pot vorbi prea mult, dar pot spune că va fi mai degrabă o tragedie, pentru că, să nu uităm, Commedia nu înseamnă comedie, ci este un stil de a juca.
În afară de workshop-ul La Commedia dell’Arte | Scenarii, Măști, Improvizație, pe care sunt nerăbdător să îl încep, la Breasla Actorilor mai avem un alt workshop, tot de Commedia, pe care îl pregătim alături de Michele Modesto Casarin și care ar fi trebuit să aibă deja loc, dar, din cauza situației actuale, am decis că cel mai bine e să îl amânăm pentru moment, sperând să îl putem relua cât mai curând.
Vorbești de spectacole de Commedia puse în decoruri contemporane, ceva mai rar întâlnit la noi. Adeseori, prin Commedia se înțelege mai degrabă spectacol cu influențe medievale. De ce crezi că se întâmplă asta?
Pe de o parte, Commedia nu e ceva extraordinar de popular sau studiat în România. Ceea ce înseamnă că atunci când se pune un spectacol, se va încerca să fie cât mai clasic. Probabil dacă am avea școli de Commedia și s-ar face mai mult timp, s-ar și dezvolta. Dar în momentul de față, având în vedere că numeri spectacolele de Commedia din România pe degete, atunci o să vezi de obicei doar începutul.
Pe de altă parte, mai sunt doi factori – se numește Commedia, deci lumea așteaptă comedie. Și apoi, e mai simplu să faci asta. Dacă dai un search pe Google și cauți Commedia dell’arte, asta apare.
Cursul La Commedia dell’Arte | Scenarii, Măști, Improvizație se va axa cu precădere pe stilul venețian de Commedia. Ne poți spune, pe scurt, care sunt diferențele dintre stilurile de Commedia și de ce l-ai ales pe cel venețian?
Stilul venețian se bazează foarte mult pe actorie, pe adevăr. Sunt stiluri italienești care sunt mai degrabă expresive. Stilul pe care îl abordez eu implică aceeași credință în ceea ce faci ca un spectacol realist. Nu există „ne facem că facem”.
De aceea, îl consider ca fiind baza teatrului. Ceea ce înveți aici poate fi aplicat în orice rol. Când te uiți într-o parte în culise și zici „mamă, ce plouă afară”, că o zici în limbaj de Commedia sau în realism psihologic sau în orice școală de teatru, o zici cu credință, pe bune.
Personajele da, au o anumită poziție și reprezintă anumite tipologii. Dar mai degrabă există persoanele reale de pe scenă. Dacă eu fac un Arlecchino care e un Ion românesc, nu o să aibă neapărat poziția Arlechinului venețian, dar va urma aceleași reguli de Arlecchino: tot îi e frică de putere, tot caută să facă o bișniță, tot nu e drept și semeț, pentru că e încărcat de greutatea vieții pe care o trăiește.
Stilul venețian te lasă să descoperi aceste lucruri. Pornești de la formă și încerci să descoperi ceva care să fie actual și pentru zona în care îl pui în scenă.
Ce aduce în plus acest curs față de alte cursuri de teatru existente?
Chiar faptul că e un curs de Commedia dell’arte la care se poate înscrie orice actor, indiferent de unde vine. Majoritatea cursurilor de Commedia de la noi au loc în cadrul facultăților de teatru, mai puțin în spațiul independent.
E un curs pentru actori profesioniști. Nu pornim cu bazele pe care le pui în anul I la facultate, pentru că acest curs se adresează celor care le cunosc deja. Trebuie să îți îmbunătățească conștientizarea propriului corp, mișcarea. Te învață personajele, lucrul cu masca, îmbunătățirea expresivității, istoria Commediei și regulile scenice ale sale, care pot fi aplicate apoi în orice spectacol, de orice tip.
Iar la final, un chestionar fulger:
- Descrie Commedia dell’arte în trei cuvinte.
Wow, fantastic, mai vreau!
- Spectacol preferat de Commedia.
Îndrăgostiții.
- Rolul tău preferat de Commedia pe care l-ai jucat.
Francatrippa din Comedianții.
- Rol pe care ai vrea să-l joci.
Capitano, Pantalone, Dottore, orice!
