Galerie virtuală dedicată Luptei împotriva Violenţei de Gen

nov. 27th, 2020 | By | Category: Postcard

Începând de vineri, 27 noiembrie 2020, se poate vizita galeria virtuală a Ambasadei Spaniei, dedicată luptei împotriva violenței de gen. Cu ocazia celor 16 zile de activism declarate de Națiunile Unite (ONU) pentru eradicarea violenței împotriva femeilor și fetelor, Ambasada Spaniei a creat o galerie virtuală unde se expun, într-un format interactiv și disponibil în limba română, cele mai importante campanii realizate de Delegația guvernului pentru lupta împotriva violenței de gen.

Se ilustrează astfel, pe de o parte, angajamentul transversal al întregii administrații publice și al cetățenilor în lupta împotriva violenței de gen și, pe de altă parte, multidimensionalitatea unei probleme care afectează toate societățile, dincolo de orice graniţe. Intenţia este aceea de a oferi o viziune profundă asupra violenței de gen, care depășește agresiunea fizică, atrăgând atenția asupra indiciilor timpurii cu privire la anumite forme de control, agresiuni verbale sau sexuale. Toate acestea se desfășoară într-un format virtual, în parte datorită restricțiilor impuse de situația socio-sanitară, dar și din dorinţa de a merge şi mai departe în trasmiterea mesajului nostru și a-l face astfel accesibil noilor generații, oriunde s-ar afla.

Ambasada Spaniei doreşte să-şi manifeste angajamentul permanent în lupta împotriva violenței sexiste, o problemă care afectează milioane de femei din întreaga lume și care nu ţine seama de granițe. Ii invităm pe vizitatorii galeriei virtuale să distribuie link-ul https://shorturl.at/ciwTY , să evalueze vizita și să participe activ pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, #spreadtheword.

Număr de vizualizări :450


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro