Iubirea are tainele ei. Este, sau ar trebui să fie, „şcoala virtuţii şi flagelul viciului”, după cum ne povățuiește Sfântul Ioan Hrisostom. Acest nobil sentiment implică asumare în slujirea virtuților morale. Asumare chiar și prin acceptarea suferinței. Privit din acest unghi, vom putea înțelege mesajul pe care scriitorul Danion Vasile îl transmite în romanul său, Acuzatul 1988 (Editura Areopag, 2020), prezentat, de curând, și într-o emisiune tv.
Iubirea pentru ființa iubită este un nobil sentiment, iar protagonistul romanului, Pavel Hagiu, intelectual cu o inimă generoasă, suferă cumplit, la despărțirea de soția sa, căreia i s-a acceptat plecarea în țara ei de origine. Și cum lui nu i s-au vizat actele de a o fi însoțit, dorul și îngrijorarea îl macină. „Abia aștept să te iau în brațe și să pun fruntea pe pieptul tău”! Sublim acest sentiment, o floare rară. Și pentru că este atât de rară, firesc, și mult dorită. Ca urmare, în lipsa ființei dragi, transpare, mângâietoare, cufundarea în foaia de hârtie. Așa se naște ideea plăsmuirii unui jurnal. Ultimul său refugiu care va îmbrățișa, în fapt, fațete unui testament. Da, un jurnal – ca unică modalitate de a dezvălui frământările unui Eu aflat între zimții ghilotinei (între compromis și verticalitate); un jurnal care se va transforma într-un ireal dialog epistolar ca o adâncire dinspre sine înspre învăluitoarele, incredibilele și dramaticile nedreptăți săvârșite într-un anumit timp istoric.
Nu e simplu să îmbrățișezi singurătatea. Casa nu mai este casă; devine stingheră. Patul refuză să te odihnească. Mâncarea pare otravă. Soarele dogorește. Luna îți sfâșie inima și simți că sufletul îmbătrânește.
Modalitatea de a transforma „verticala” în „orizontală” (mă refer la modul tipării cărții care nu se citește pe verticală, așa cum suntem obișnuiți, ci pe orizontală; asemenea, și numerotarea paginilor, cu cifre romane) explică anormalitatea unui timp nefericit, care își revarsă dramatic minutarele peste prezentul deceniului șapte al secolului al XX-lea.
În momentele sale de aprigă derută, Pavel Hagiu are șansa să cunoască o ființă deosebită „un om ca un înger”, plămădit „dintr-un alt aluat”. O mare șansă, unică, într-un moment în care simțea nevoia de destăinuire, de ajutor sufletesc. Și ceea ce impresionează este că ființa pe care o va cunoaște nu este una obișnuită. Omul de care se va apropia, instinctual, îi va deveni mentor spiritual, transforându-l. Suferința semenilor se va revărsa asupra-și, transferându-i acea „liniște molipsitoare”, de care avea atâta nevoie. Taina rugăciunii, împăcarea cu Dumnezeu, „lecția ascultării” – cel mai greu și hotărâtor examen din viața fiecăruia dintre noi.
E fascinantă ideea de a implanta realității aură ficțională. Acuzatul 1988 este un roman captivant, iar autorul său are, cu adevărat, talent de creator.
Romanul de tip jurnal sau epistolar este un demers binecunoscut, însă tehnica abordată de romancier vizează un traiect sinuos. Pe primul plan nu se află neapărat protagonistul, cu ale sale dileme și încorsetări existențiale, ci imaginea atotcuprinzătoare, a „mucenicilor și mărturisitorilor” închisorilor comuniste, devenită deja dramatică pagină de istorie.
Cunoscând un astfel de „mucenic și mărturisitor”, Pavel Hagiu va înțelege care îi este calea și cum să-și rezolve propria sa problemă de viață și de moarte. Nu-i va fi deloc ușor. Cleștii ispitei (înfășurate în diverse întrupări) vor mușca adânc, derutant, dar, vorba lui Dimitrie Cantemir, „pofta biruinții toate ispitește și nevoia toate învață, ales în primejdia vieții lipsa sosind” (Istoria Ieroglifică)!
Și într-o astfel de situație, vom gândi, căderea este iminentă, dacă nu se află în preajmă o cange care să ne smulgă din mlaștina cea pieritoare. În cazul lui Pavel Hagiu, cangea salvatoare va avea două brațe, în persoana părinților mărturisitori Maxim și Hrisostom, precum binecuvântarea cu dicherul (deopotrivă, tricherul) arhieresc. Și-ntr-acest mod, va gusta el însuși purificarea, pentru a intra pe cărăruia cea mucenicească și mărtirisitoare, omagiu înaintașilor săi, martiri ai neamului românesc.
Livia Ciupercă
