„Orizonturi culturale italo-române”, ediţia lunii decembrie

dec. 10th, 2019 | By | Category: Postcard

Afrodita Cionchin, directorul revistei culturale bilingve ”Orizonturi culturale italo-române”, a trimis, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, detalii despre cel mai recent număr al publicației, ediţia lunii decembrie 2019.

„Numărul din decembrie al revistei „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni” inaugurează o nouă rubrică dedicată Veneţiei, ca formă de solidaritate într-unul din cele mai dificile momente cu care se confruntă renumitul oraş lagunar, lovit de cea mai semnificativă mare din ultimii 50 de ani. Nivelul excepţional de înalt al apei sau „acqua alta” a ajuns până la un vârf de 1.87 metri înălţime. Veneția pare astfel să aibă cinci anotimpuri: toamnă, iarnă, primăvară, vară și „apa înaltă”. Furtunile care marchează trecerea de la toamnă la iarnă provoacă adesea prejudicii greu, dacă nu chiar imposibil de reparat. Și creează privelişti care îți taie respirația, de parcă întreaga Lagună ar lupta alături de locuitorii săi pentru a le da speranța că vor ieși vii din tumultul de ape și vânturi. Demersul nostru îşi propune să focuseze atenţia nu doar asupra acestei situaţii problematice şi preocupante, ci şi asupra diferitelor aspecte mai puţin cunoscute care caracterizează „Serenissima”.

Coordonată de Ioana Eliad, noua rubrică intitulată „A fotografia Veneția” se deschide cu Lorianna Claudia Manzo și Davide Busetto. Cu fotografiile lor din orașul lagunar, aceştia caută perspective care depășesc cadrul tradițional banalizator, tip carte poștală. Calea „alternativă” o reprezintă, pentru Lorianna Claudia Manzo, tehnica multiexpunerii, „modus-ul expresiv privilegiat” de a capta emoțiile prin mișcare. Pentru Davide Busetto, „a fotografia Veneția este în același timp foarte ușor și foarte greu. Este ușor, deoarece fiecare cale și fiecare canal oferă un punct de plecare interesant”, mai greu este „să  decizi ce să incluzi și ce să nu incluzi în fotografie, în prezența a nenumărate detalii și frumuseți istorice”.

Ediţia română propune următoarele pagini: Eveniment editorial. Machiavelli şi învăţăturile sale (Smaranda Bratu Elian); „Ghepardul” la dezbaterea despre retraducerea literară de la Bucureşti (Doina Condrea Derer); „A fotografia Veneţia”, cu Lorianna Claudia Manzo şi Davide Busetto (Ioana Eliad); Lelia Floarea Brînda. „Drumul cânepii” în cuvinte şi imagini; Andrea Zanzotto. „Vocativ”, mică antologie poetică (traducere de George Popescu); Din povestirile lui Dino Buzzati: „Mantaua” (traducere de Anca-Domnica Ilea); Scenarii. „Hans” și câteva întâmplări ale unui personaj năuc (Sandra Bazavan).

Ediţia italiană prezintă pagini precum: Evento editoriale. Finalmente in romeno «Le Deche» di Machiavelli (Smaranda Bratu Elian); Romania e Portogallo, le «osservate speciali» del Pisa Book Festival (Mauro Barindi); «Fotografare Venezia», con Lorianna Claudia Manzo e Davide Busetto (Ioana Eliad); Tormentato da Dio. In dialogo con Mirko Integlia sul Cioran mistico (interviu realizat de Rodrigo Inácio Ribeiro Sá Menezes); Le relazioni tra la Romania di Ceauşescu e l’Italia (recenzie de Armando Rotondi); Lelia Floarea Brînda. «La via della canapa» tra parole e immagini (traducere de Elena Di Lernia); Carducci, una poesia per sempre (Roberto Pasanisi); Doppia ricorrenza nella Giornata di studi in Brasile dedicata a Cioran (Rodrigo Inácio Ribeiro Sá Menezes).

Numărul 12/decembrie 2019 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni”îl puteți accesa de la: www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it.

 

Tuturor, lectură plăcută!”


Afrodita Carmen Cionchin, director al revistei

Număr de vizualizări :723


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro