spot_img

Șapte weekenduri de poveste la Opera Comică pentru Copii

Pe 29 noiembrie 2019, la ora 17:00, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), deschide porțile Târgului „Poveste de Crăciun” în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16, unde îi așteaptă pe copii o mulțime de activități și surprize de sezon: Patinoarul Copiilor, Caruselul cu jucării, Derdelușul OCC, Atelierele Spiridușilor, Salonul lui Moș Crăciun, Scena Colindătorilor, Magazinul lui Moș Crăciun, VR Zone sau Tărâmul Oamenilor de Zăpadă.  Spiridușii îi așteaptă cu nerăbdare pe cei mici, la atelierele de creație: de confecționat diorame, păpuși, globuri, coronițe de brad, decorațiuni de fetru, de pictat figurine și tricouri. Chiar și un atelier gustos în care își vor putea decora ciocolata după bunul plac. Astfel, copiii vor avea ocazia să își pună imaginația la încercare sau să își descopere pasiuni noi. Târgul „Poveste de Crăciun” va fi deschis la fiecare sfârșit de săptămână până pe 12 ianuarie, vinerea între orele 17:00 – 21:00, iar sâmbătă și duminică între 10:00 și 21:00. Intrarea este liberă, însă accesul la unele dintre obiective se face pe baza tichetelor care pot fi achiziționate de la punctele de informare.  Pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, intrarea la patinoar este liberă.

Ediția aceasta, târgul ,,Poveste de Crăciun” 2019 cuprinde șapte capitole magice. Fiecare weekend este individualizat la această ediție, astfel încât de la o săptămână la alta, târgul se reinventează ca prin magia sărbătorilor de iarnă: Tradiții Românești, Păpușile, Turtă Dulce, Podoabe de brad, Pregătirile de Anul Nou, Primul weekend din an, Ultimul weekend de vacanță.

 

„Decembrie înseamnă pentru toți copiii luna cadourilor, a surprizelor și a vacanței. Tocmai de aceea le-am pregătit un eveniment dedicat poveștilor de iarnă, cu activități care durează 7 weekenduri! Fie că vă atrage sala de spectacol sau patinoarul, la Târgul „Poveste de Crăciun” găsiți cu siguranță ceva de savurat – în aer liber sau în interior” – Felicia Filip, directorul general al Operei Comice pentru Copii

 

„Crăciunul Feliciei”, un spectacol de Gală

 

Pe 19, 20 şi 21 decembrie, de la ora 19:00, soprana Felicia Filip, directorul general al Operei Comice pentru Copii și invitații săi aduc magia Crăciunului în sala de spectacol. Opera Comică pentru Copii vă așteaptă cu emoție la „Crăciunul Feliciei”, un spectacol-eveniment extraordinar, prezentat în premieră la Opera Comică pentru Copii, în regia domnului Cristian Mihăilescu.  Fiecare moment artistic din acest spectacol-mozaic este învăluit în căldura și umorul poveștilor din viața și cariera sopranei Felicia Filip.  Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro

Crăciunul este o răsplată. Răsplată pentru copiii cuminți, care primesc daruri sub pom. Răsplată pentru părinții cuminți, care ascultă de copii. Răsplată pentru spectatorii fideli, care, după un an de spectacole frumoase la OCC, primesc darul darurilor: Marea Gală de Crăciun. Precum colinda „din an în an”, tot așa, opera dumneavoastră de suflet vă aduce în dar arii de operă, operetă, musicaluri, balet, muzică religioasă, dar și surprize pline de haz. Anul acesta, Marea Gală se va numi „Crăciunul Feliciei”. Da, Crăciunul Feliciei Filip, cu amintiri de când era doar de-o șchioapă și colinda cu frații mai mari, apoi la școala de muzică, cu vioara pe umăr, studentă la Universitatea de Muzică din București, la… canto, atunci când câștiga mari concursuri internaționale. De bună seamă, soprana Felicia Filip, care cântă pe patru continente, dar și directorul care vă întâmpină la intrare cu zâmbetul său inconfundabil. Alături de minunați artiști tineri dar și consacrați – soliștii vocali, Baletul și Orchestra Operei Comice pentru Copii – , Felicia vă invită să-l întâmpinați cum se cuvine pe mult așteptatul Moș Crăciun. Cristian Mihăilescu, regizorul spectacolului

 

 

 

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii încearcă să-i apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate, cât şi prin diverse proiecte conexe.

 

 

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508