Deși Caragiale tatăl nu era bisericos, el e unul dintre puținii noștri autori clasici care au scris cîte ceva de ținut minte pornind de la cartea sacră. Mă rog, în felul său. Schița lui despre Duminica Tomii vine în plină dezbatere publică despre credință și ateism. Chichirezul schiței e o durere de măsele. Adicătelea, ce facem cînd ne încearcă o durere trupească: o ținem cu laicitatea sau ne îndreptăm către Dumnezeu? Caragiale pare indecis, dar mai curînd de partea credincioșilor, cu toate că Toma Necredinciosul i-ar fi putut furniza muniție pentru neîncredere.
Însă chiar și necredinciosul Toma nu se rupe de ceilalți susținători apropiați ai lui Iisus, ci doar vrea să verifice dacă liderul lor chiar a pățit ceea ce se spune. Adică nu se ia după vorbe, ci vrea probe. Or lui îi face Iisus o favoare. I se arată și îi bate obrazul zicîndu-i „Fericiți cei ce au crezut!” Așa că neîncrezătorul Toma devine un fervent susținător al vieții speciale de apoi a lui Iisus. Or spre deosebire de alți comentatori ai vremii, Caragiale pare să se fi gîndit la asta. Cercetînd Noul Testament? Sau pur și simplu amintindu-și de sfaturile mamei sale, cea care i-a confiscat sabia de republican după revoluția de la Ploiești, ca să nu pățească ceva după înfrîngerea revoluției de o zi?
Chiar dacă avea prieteni printre socialiștii mai mult sau mai puțin atei, Caragiale era un conservator naționalist și se lăuda cu asta, zicînd că e vechi. El ținea cu înlăturatul de la putere, Cuza, și cu toate că făcea parte din mica burghezie care-i vota pe liberali, Caragiale își ținea coada pe sus susținîndu-i pe conservatori.
Totuși ca unul care făcea parte dintr-o familie cu actori, Caragiale ar fi avut bune motive să țină partea ateilor. Căci Biserica n-avea ochi să-i vadă pe actori pînă spre sfîrșitul secolului 19. Încît unul dintre motivele pentru care diaconul Ion Creangă a fost dat afară din preoție a fost și cel că frequenta spectacole de teatru.
Ca fapt divers, chiar și Creangă, cel ce a schimbat cel puțin două stindarde politice în tinerețe, a trecut de partea conservatorilor lui Titu Maiorescu, mai curînd din interes decît din convingere.
Asta în vreme ce conservatorul Caragiale s-a certat de la distanță cu conservatorul Maiorescu, de nu și-a mai putut reînnoda amiciția cu criticul de la Junimea. În pofida încercărilor sale de mai tîrziu. Ca și cum, în Duminica Tomii, Caragiale i-ar fi dat și un mesaj de împăcare lui Titu Maiorescu, în calitatea sa de Toma Necredinciosul ad hoc.
Cristian TEODORESCU