„miere pentru toate exponatele”, de Artiom Oleacu

oct. 11th, 2019 | By | Category: Carte in lucru

În curând, la Editura Tracus Arte va apărea volumul miere pentru toate exponatele, de Artiom Oleacu, câștigător al premiului „Alexandru Mușina”, în cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, ediția a VI-a.

Poezia acestui volum e a unei violențe tăcute, reținute, insidioase. O lume care aproape că se sustrage temporalității, marcate prin elemente insignifiante, dacă le privim din afară, decisive pentru membrii acestei lumi, dacă adoptăm perspectiva lor. O violență care nu ucide, cel puțin nu imediat, ci lasă traume, cicatrice vizibile sau invizibile, uneori răni necicatrizate. O poezie care, dacă ar avea de optat între „artă” și adevăr, l-ar alege fără șovăire pe cel din urmă. Ceea ce și face, și acesta e motivul pentru care am încredere în Artiom Oleacu.  Romulus Bucur

Deschizi oriunde cartea lui Artiom Oleacu – și îți vorbește de îndată o voce nouă & atașantă, care te face s-o crezi imediat pe cuvânt. Cuvânt de cuvânt. O voce dark & funny & înduioșătoare & dură. Ca a tuturor poeților adevărați. Din a căror stirpe Artiom Oleacu face strălucitor parte.  Radu Vancu

 

 https://edituratracusarte.ro/2019/10/10/miere-pentru-toate-exponatele-de-artiom-oleacu/

Număr de vizualizări :736


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro