Eveniment Alexandru Darie (1959 – 2019), având ca punct de plecare ultimele două apariţii editoriale ale Editurei Nemira dedicate acestuia: „Alexandru Darie – spectacole de poveste” de Doina Papp și albumul de fotografie „Coriolanus – un spectacol de Alexandru Darie” semnat de Mihaela Marin. Lumea teatrului se află încă în doliu după dispariția dintre noi a regizorului Alexandru Darie. Acest eveniment propus de Festivalul Național de Teatru a fost gândit încă din timpul vieții sale. În 25 octombrie se împlinește un an de la premiera spectacolului „Coriolanus” de William Shakespeare, producție a Teatrului Bulandra, găzduită de FNT 2018.
„Coriolanus, spectacolul lui Alexandru Darie, este un Manifest. Dincolo de textul lui Shakespeare. Este o miză a unui Creator. Şi nu doar estetică. Este un strigăt personal. O dezlănţuire a durerii interioare, o asumare tulburătoare a vieţii şi a morţii. În registru major. În jurul poveştii despre putere, manipulare şi trădare aprofundăm de la Facere. Lumea şi păcatul au apărut din ispită. Omul nu i-a rezistat. Iluzia de a trece dincolo, pe tărîmul a ceva necunoscut, dar fără îndoială mai bun, fiind interzis, este dominantă. Acolo este altceva, mai mult, altfel, este mărirea. Descoperirea goliciunii nu este doar actul în sine, palpabil, al cunoaşterii, al pierderii inocenţei. Este aşezarea într-un spaţiu ce ne face egali. Chiar cu Divinitatea. Dar este actul pur şi primordial al trădării faţă de „celălalt”. Fie acesta şi Dumnezeu. Încălcînd o lege, a fructului oprit, să spunem, aburul puterii îţi învăluie mintea. Şi bagă în ceaţă cuvîntul, luciditatea, moralitatea. Pe „celălalt” îl coborîm, culcăm verticala pe orizontal. Sîntem în acelaşi plan. Egali. Deci, de acum, puternici. Cumplită povară, în esenţă, Puterea pentru om.” – Marina Constantinescu – fragment din „Putere și Neputinţă”, eseu care deschide albumul de fotografie „Coriolanus” semnat de Mihaela Marin.
Tot atunci, după primele reprezentații de la sala din Grădina Icoanei, fotograful Mihaela Marin a început, împreună cu regizorul spectacolului, proiectul editorial al albumului de fotografie dedicat spectacolului „Coriolanus”. Alexandru Darie a apucat să vadă draftul final, în format electronic, al acestui album pe care și l-ar fi dorit cât mai grabnic finalizat.
«A fost cea mai dificilă dintre întreprinderile mele editoriale de până acum. Mă bucur, însă, că am făcut o promisiune și am reușit să mă țin de cuvânt. Coriolanus este un vârtej. O furtună. Un uriaș cântec de lebădă. Mi-aș fi dorit foarte tare să nu fie așa: un cântec de lebădă. Mi-aș fi dorit să fie un cadou pentru Ducu, și nu un in memoriam» – Mihaela Marin
După premiera absolută cu „Coriolanus„, criticul Doina Papp a început lucrul la volumul despre „spectacolele de poveste” ale lui Alexandru Darie, care urma să fie lansat la proiectata aniversare din FNT 2019.
„… Și dacă un artist e suma operelor sale, Alexandru Darie este suma spectacolelor sale. Fiecare dintre acestea reprezintă o părticică din viața sa și a teatrului pe care l-a slujit cu patimă. Căutând pe scenă adevăruri ascunse în oameni și fapte el s-a căutat în fond pe sine. Pe omul Darie, pe artistul care e și nu e întotdeauna de acord cu omul.” – Doina Papp
Vestea fulgerătoare din 18 septembrie 2019 a plecării dintre noi a regizorului Alexandru Darie a transformat, însă, toate aceste semne făcute întru bucurie.
Festivalul Național de Teatru îi așteaptă duminică, 20 octombrie, de la ora 12.00 în Sala Mare a HUB-ului FNT (ARCUB – Hanul Gabroveni), pe cei care l-au prețuit pe Alexandru Darie să se reunească, în spiritul artistului. Dorim, astfel, să rememorăm personalitatea complexă a unui mare creator. Să ne aducem aminte de bucuria împărtășită prin actul de cultură, prin emoția intelectuală săvârșită prin intermediul scenei, prin numirea momentelor reprezentative dintr-o viață trăită din plin de cel care, într-unul din gândurile sale despre arta pe care a slujit-o, spunea:
„Mie îmi place să fac teatru de emoție și cu adevăr pe scenă. Am făcut teatru din dragoste, nu din frică. Teatrul este unica artă inventată de om, care arată ceea ce nu se vede. Ce poate fi mai formidabil pentru public? Nu poți să fii egoist într-o meserie în care scopul este să revelezi publicului lucruri pe care nu le știe.” (alexandru-darie-în-zece-gânduri-despre-teatru, Ziarul Metropolis)
FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 29-a
EDIŢIE DESFĂŞURATĂ SUB ÎNALTUL PATRONAJ AL PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI
18 – 27 octombrie 2019
Organizatori, parteneri
PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
Primăria municipiului Bucureşti
PRODUCĂTORI:
UNITER – Uniunea Teatrală din România
Centrul Cultural Expo Arte
Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti
PARTENERI:
Institutul Cultural Român
ITI – Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru
BROADCASTER OFICIAL:
Trinistas TV
PARTENER MEDIA PRINCIPAL:
ADEVĂRUL
SPONSORI:
Help Net
DEDEMAN
Aqua Carpatica
Domeniile Blaga
Madd Electronics
PARTENER PRINCIPAL:
MOL România
PARTENERI DE TRADIŢIE:
RADIO ROMANIA, prin canalele: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Romania Internațional și Radio București
RFI România
CU SPRIJINUL:
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
PARTENERI INSTITUŢIONALI:
Teatrul Odeon
Teatrul L.S.Bulandra
Teatrul Metropolis
Teatrul Mic
Centrul Educațional Replika
UNTEATRU
Teatrul ACT
Teatrul Dramaturgilor Români
Teatrul Excelsior
Teatrul Luni de la Green Hours
Teatrul Nottara
Teatrul Evreiesc de Stat
ARTMARK
Teatrul de Comedie
Librarium
UNATC
Galeria Rotenberg-Uzunov
Restaurant Angelo Grasso
PARTENERI MEDIA INTERNAŢIONALI:
Radio Europa Liberă
Deutsche Welle
PARTENERI MEDIA:
PRIMA TV
Radio Trinitas
Radio Clasic
Mișcarea de Rezistență
Marie Claire
Harper’s Bazaar
Femeia
Cosmopolitan
Ziarul Metropolis
Phoenix Media
Modernism
Unica
Avantaje
TVmania
Elle
PARTENER DE MONITORIZARE:
MediaTrust