spot_img

Zilele Eminescu, ediția iunie 2019

În perioada 13-15 iunie 2019, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu organizează Zilele Eminescu. Manifestările debutează pe 13 iunie cu lucrările Colocviului de exegeză literară In honorem. Insurgența lui Ion Negoițescu, organizat în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu din Iași. Ediția de anul acesta a colocviului își propune să creioneze portretul unui exeget care a impus cu fermitate criteriul estetic în judecata critică, într-o epocă a compromisurilor intelectuale și a confuziei valorilor, prin articolele incluse în volumul Scriitori moderni, dar și prin alte lucrări; a radicalizat discursul eminescologilor de până la el, prin studiul Poezia lui Eminescu (acțiunea de valorificare a postumelor „până la răsturnarea raportului valoric dintre acestea și antume” fiind numită de Petru Poantă „insurgența lui I. Negoițescu”); a revoluționat conceptul de istorie literară, renunțând complet la biografii, la „istoria propriu-zisă, politică, implicând-o însă în context”, prin Istoria literaturii române.

Lucrările colocviului se vor desfășura pe durata a două zile și vor fi organizate în două secțiuni de comunicări științifice (pe 13 iunie, în Amfiteatrul Laurențiu Ulici al Bibliotecii Naționale de Poezie Mihai Eminescu din Ipotești, între orele 11.00-13.00 și 14.00-16.30) și o masă rotundă (pe 14 iunie, la Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu din Iași, începând cu ora 11.00). La colocviu și-au anunțat participarea: Pompiliu Crăciunescu (Universitatea de Vest din Timișoara), Vasile Spiridon (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău), Dinu Moscal (Institutul de Filologie Română „A. Philippide”), Magda Cârneci (PEN România), Simona Popescu (Universitatea din București), Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava), Alexandru Ovidiu Vintilă (Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”), Livia Iacob (Universitatea „A.I. Cuza” din Iași), Doru Scărlătescu (Universitatea „A.I. Cuza” din Iași), Ana Bantoș (Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți), Alexandru Bantoș (revista Limba română, Chișinău), Ioan Milică (Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu din Iași).

Pe data de 15 iunie, manifestările de comemorare a lui Mihai Eminescu vor începe la ora 10.00 cu un Te Deum ținut în Bisericuța familiei Eminovici. La ora 10.30 vor avea loc depuneri de flori la bustul poetului.

De la ora 11.00, în Amfiteatrul Laurențiu Ulici al Bibliotecii Naționale de Poezie Mihai Eminescu din Ipotești, se va desfășura ceremonia de acordare a Premiului pentru traducerea și promovarea operei eminesciene unui traducător propus de un juriu național, din care fac parte: prof. Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), prof. Vasile Spiridon (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău), prof. Andrei Terian (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu).

Inițiat de Memorialul Ipotești în anul 2011, premiul a fost acordat, de-a lungul timpului, traducătorilor: Chiril Covaldji (Rusia) – 2011; Geo Vasile (România) – 2012; Constantin Abăluţă (România) – 2013; Gisele Vanhese (Franţa) – 2014; Christian W. Schenk (Germania) – 2015; Adrian George Sahlean (SUA) – 2016; Enrique Nogueras Valdivieso (Spania) – 2017; Jean-Louis Courriol (Franța) – 2018.

Laudatio pentru laureatul ediției 2019 al Premiului pentru traducerea și promovarea operei eminesciene va fi rostit de prof. Vasile Spiridon (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău).

Între orele 11.50 și 12.50, în Amfiteatrul Laurențiu Ulici se vor desfășura lecturile poetice sub genericul Poeți în dialog, cu participarea poetelor Magda Cârneci și Simona Popescu. Discuția va fi moderată de Lucia Țurcanu.

 

Magda Cârneci (n. 28 decembrie 1955) este poetă, critic de artă, eseistă, publicistă și traducătoare. Între 2007 și 2010 a condus Institutul Cultural Român din Paris. În prezent, este Președintele PEN România. A debutat editorial în 1980 cu volumul de poezie Hipermateria (Cartea Românească, București), semnat cu pseudonimul Magdalena Ghica. A publicat volumele de poezie: O tăcere asurzitoare (Eminescu, București, 1985); Haosmos (Cartea Românească, București, 1992); Psaume (Autre Temps, Marseille, 1997); Poeme/ Poems (Paralela 45, Pitești, 1989); Poeme politice (Axa, Botoșani, 1989); Haosmos și alte poeme (antologie; Paralela 45, Pitești, 2000); Trois saisons poetique (PHI, Luxemburg, 2008); Poeme TRANS (Tracus Arte, București, 2012), Viață (Paralela 45, Pitești, 2016) ș.a. Este autoarea volumului de proză FEM (Cartea Românească, București, 2011) și a eseului Arta anilor ′80. Texte despre postmodernism (Litera, București, 1996).

 

Simona Popescu (n. 10 martie 1965) este poetă, prozatoare și eseistă, conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București. A debutat editorial în 1990, cu volumul de poezie Xilofonul și alte poeme (Litera, București). În 1991, apare în volumul colectiv Pauză de respirație (Litera, București), alături de Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea, cei patru autori alcătuind Grupul de la Brașov. A mai publicat volumele de poezie: Juventus (Cartea Românească, București, 1994); Noapte sau zi (Paralela 45, Pitești, 1998); Juventus și alte poeme (antologie; Paralela 45, Pitești, 2004); Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie (Cartea Românească, București, 2006). Este autoarea eseurilor: Volubilis (Paralela 45, Pitești, 1998); Salvarea speciei. Despre suprarealism și Gellu Naum (Editura Fundației Culturale Române, București, 2000); Autorul, un personaj (Paralela 45, Pitești, 2015). A publicat romanul Exuvii (Nemira, București, 1997; reeditat în mai multe rânduri la Editura Polirom și ajuns în prezent la ediția a VII-a) și volumul de „critificțiune” Clava. Critificțiune cu Gellu Naum (Paralela 45, Pitești, 2004).

 

După lecturile poetice, începând cu ora 13.00, participanții la evenimentele de la Ipotești sunt invitați să viziteze expozițiile din incinta Memorialului.

Începând ora 17.00, în amfiteatrul exterior al Memorialului Ipotești va avea loc un concert simfonic susținut de Filarmonica de Stat din Botoșani.

Tot pe data de 15 iunie, la Muzeul Municipal din Iași/ Galeriile Anticariat „Dumitru I. Grumăzescu”  va avea loc vernisarea expoziției itinerante Pe urmele Poetului – Spiru Vergulescu, care conține grafică  din colecția de artă a Memorialului Ipotești. Evenimentul va fi moderat de Cotinel Munteanu.

 

Articole recomandate

2 COMENTARII

  1. Ce texte vor citi în cadrul acestui festival cele două autoare / ?/ dacă se poate, să fie inserate în paginile acestei publilcații on-line/ pentru toți cei care nu pot participa la evenimentul comemorării lui Eminescu , la 130 de ani de la moartea sa.
    Mulțumiri anticipate Redacției.

  2. Ce texte vor citi în cadrul acestui festival cele două autoare / ?/ dacă se poate, să fie inserate în paginile acestei publilcații on-line/ pentru toți cei care nu pot participa la evenimentul comemorării lui Eminescu , la 130 de ani de la moartea sa. mă refer la grupajele poetice ale scriitoarelor Magda Cârneci și Simona Popescu.
    Mulțumiri anticipate Redacției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508