spot_img

„Evrei români în literatura israeliană” – scriitorul Moshe Granot, la „Cafeneaua Românească” de la ICR Tel Aviv

În continuarea seriei de manifestări organizate în limba ebraică și destinate descendenților evreilor originari din România, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a organizat un nou eveniment, în cadrul „Cafenelei Românești”, ce l-a avut ca invitat pe scriitorul de origine română Moshe Granot, membru al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba Ebraică și a cărui vastă operă conține 7 cărți de proză cu subiectul evreimii din România.Evenimentul a fost realizat în colaborare cu Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Ebraică și grupul „Shorashim Romanim” (Rădăcini românești) și a avut loc la sediul ICR Tel Aviv, în data de 6 iunie 2019. Manifestarea, în limba ebraică, a fost deschisă de Martin Salamon, directorul ICR Tel Aviv, care a salutat audiența și a subliniat importanța evenimentelor organizate în limba ebraică, cu și despre originari români, manifestări menite să apropie comunitatea de israelieni cu origini românești (însă nu neapărat vorbitoare de română) de cultura română, respectiv de evenimentele organizate de ICR Tel Aviv.

Evenimentul a constat într-un dialog cu Dr. Leah Tsivoni, editoare și scriitoare, la rândul ei membră a Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba Ebraică, în care au discutat despre cum se reflectă subiectul evreimii românești în cărțile dlui. Granot și cum elementele de autobiografie din acestea pot constitui o punte de legătură cu restul originarilor români care, într-o anumită măsură, pot rememora circumstanțele sosirii și acomodării în Israel. Evreii români constituie subiectul a 7 dintre cărțile sale, adresându-se atât unui public tânăr – cum a fost cazul în cărțile „Vreau să fiu ca ceilalți” (Ed. Keter, 1986) și „Palatul înghețat” (Dani Sfarim, 2010) – dar și unui public adult, precum în cazul cărților „Al doilea amant al rabiniței” (Editura Tamuz, 1987), „Carantină la Constanța” (Editura Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba Ebraică, 2007), „Reconstituiri” (Editura Carmel, 2008), „Frumușicanii” (Editura Yton 77, 2014) și „Soția colonelului” ( Safra Publishing House, 2018).

Astfel, „Vreau să fiu ca ceilalți” prezintă perspectiva unui adolescent din România ce ajunge, împreună cu familia sa în Israel,cu vaporul „Transilvania” și dificultățile de acomodare la atmosfera israeliană. „Frumușicanii”, roman apărut în 2014, este compus din 13 povestiri despre viața din România înainte și după cel de-al doilea Război Mondial, în localitatea Frumușica, din județul Botoșani. Eliberarea populației evreiești de către Armata Roșie, circumstanțele instalării dictaturii comuniste și schimbările de ordin economico-social ce afectează întrega populație sunt temele principale ale cărții, pe care majoritatea originarilor români din Israel le-au trăit personal. „Carantină la Constanța”, apărut în 2007, se constituie din 20 de povestiri ale evreilor plecați din România către America – „lumea nouă” și perioada de carantină pe care au fost forțați să o petreacă la Constanța.

 

Moshe Granot, născut în România, a emigrat în Israel la vârsta de 12 ani, împreună cu părinții săi. Cu un doctorat în literatură ebraică, este autor a zeci de povestiri și articole, precum și a mai mult de 50 de cărți de ficțiune și non ficțiune, fiind cunoscut publicului israelian mulțumită cărților pentru copii și tineri (”young adults”), dar și datorită manualelor de pedagogie, rezultate în urma anilor în care a lucrat ca inspector școlar. Câteva dintre povestirile sale pentru copii au stat la baza unui serial radiofonic. În 2013 a devenit editor șef al revistei Moznaim, apărută sub auspiciile Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba Ebraică. De asemenea, a contribuit, în calitate de editor, la apariția „Lexiconului scriitorilor israelieni” și a „Lexiconului istoric al scriitorilor evrei”.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508