spot_img

Irina Iordăchescu, în recital de Crăciun, la Catedrala Sf. Anton din Istanbul

Luna decembrie, presărată cu evenimente și sărbători deosebite la români, anunță să aducă bucurie și în sufletele celor care trăiesc la Istanbul. Institutul Cultural Român “Dimitrie Cantemir” de la Istanbul organizează un recital de clasă în seara zilei de 15 decembrie 2018, de la ora 19.00, la Catedrala Franciscană „Sf. Anton” din Istanbul, aflată pe bulevardul Istiklal, principala arteră pietonală a metropolei. Timp de o oră, soprana Irina Iordăchescu, tenorul Mario Vasiliu și organistul Marcel Octav Costea, trei nume de referință ale peisajului muzical contemporan, vor interpreta colinde românești, dar și din repertoriul internațional și muzică sacră.

Soprana Irina Iordăchescu s-a născut la București, într-o familie de artiști, tatăl său fiind baritonul Dan Iordăchescu, iar mama, actrița Irina Bora. Interpreta este absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, la clasa profesoarei Maria Slătinaru-Nistor și la clasa de lied – oratoriu a maestrului Dan Iordăchescu.

Din anul 2005, Irina Iordăchescu a devenit prim solistă a Operei Naționale București.

Din anul 2000, Irina Iordăchescu este colaborator permanent al filarmonicilor de stat din România, concertând pe scene importante.

Printre cele mai importante apariții internaționale ale Irinei Iordăchescu se numără debutul pe scena Teatrului Dante Alighieri în cadrul Festivalului de la Ravenna – Italia, din 2001, în rolul Giuliettei din I Capuleti e I Montecchi, de V.Bellini, debutul pe scena Teatro alla Scala din 2001, sub bagheta maestrului Riccardo Muti, cu revenire în anul 2007, tot pe scena Teatrului Scala, în rolul Zeyno Kari, din opera ‘’Teneke’’, de Fabio Vacchi, în premieră mondială, sub bagheta maestrului Roberto Abbado.

De la momentul debutului internațional, Irina Iordăchescu a interpretat roluri principale în producții internaționale de operă și concerte cu orchestra, pe scene de renume și în festivaluri importante ca: Teatrul Scala din Milano – Italia, Teatrul Massimo ‘’V.Bellini’’ – Catania, Italia, Teatrul ‘’Perez Galdos’’ – Las Palmas, Spania, Bergen Opera – Norvegia, Teatrul ‘’Capitole’’ din Gent, Belgia, Auditoriumul ‘’Isaac Stern’’ Carnegie Hall – New York, USA, Catedrala ‘’Saint Michael‘’ din Coventry, Marea Britanie, Sala Mare de Concerte a Filarmonicii din Sankt Petersburg sau Sala de Concerte ‘’KIOI’’ din Tokyo.

În străinatate și în România, soprana a interpretat lucrări din sfera operei sau a genului vocal-simfonic, având la pupitrul dirijoral o serie de maeștri  renumiți ai baghetei, printre care Riccardo Muti, Sir Neville Marriner sau Roberto Abbado, Marcello Giordani, Giuseppe Giacomini sau Boiko Svetanov. Irina Iordăchescu a cântat în premieră mondială lucrarea ‘’Cjante’’, lucrare pentru soprană și orchestră, compusă de italianul Fabio Vacchi, și prezentată în cadrul Festivalului ‘Mittelfest’’, de la Udine, sub conducerea muzicală a maestrei Claire Gibault.

În stagiunea 2015-2016, Irina Iordăchescu debutează în rolul principal din ‘’Madama Butterfly’’, de G.Puccini, într-un turneu de spectacole desfășurat în Belgia, sub conducerea muzicală a maestrului Borislav Ivanov.

În ianuarie 2016, Irina Iordăchescu a fost invitată la Tokyo unde a susținut o gală de operă la Kioi Concert Hall, alături de tenorul Mario Vasiliu, fiind acompaniați la pian de Yaeko Takemura și un cvintet de coarde format din instrumentiști ai Filarmonicii din Tokyo.

În anul 2018, Irina Iordăchescu a debutat în rolurile principale din operele ‘’Pagliacci’’, de R.Leoncavallo și “Carmen”, de G. Bizet. Recent, Irina Iordăchescu a fost selecționată solistă în cadrul concertului dedicat Centenarului Marii Uniri, la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, dirijată de maestrul Horia Andreescu.

Tenorul Mario Vasiliu s-a născut la București, într-o familie apropiată de lumea artelor, tatăl său, Ioan Vasiliu, fiind balerin al Operei Naționale București.

În perioada 1995 – 2000, Mario Vasiliu a fost student la Academia de Muzică din București, Facultatea de Interpretare Muzicală, secția Canto Clasic, Lied și Oratoriu.

Mario Vasiliu a fost colaborator al Teatrului de Operetă „Ion Dacian” din București, unde a participat în spectacole ca „Poveste din Cartirul de vest”, „Țara surâsului”, „Floarea din Hawai” etc.

Repertoriul tenorului cuprinde roluri și piese din creații ale compozitorilor de operă, lied, operetă si musical.

Din 2000, Mario Vasiliu este free lancer, colaborator invitat în concerte și evenimente organizate de Radiodifuziunea Română, având apariții în diverse concerte desfășurate la Bucuresti, dar și colaborări cu teatrele din țară și apariții în diferite emisiuni de televiziune.

Mario Vasiliu a studiat cu mari nume ale liricii românești, ca maeștrii Viorel Ban și Pompeiu Hărășteanu, iar mai târziu, tânărului tenor i se oferă șansa extraordinară de a beneficia de îndrumarea unor mari nume ale liricii internaționale ca Giuseppe Giacomini și Boiko Svetanov.

În iunie 2011, Mario Vasiliu a fost invitat să susțină, ca solist, un concert de anvergura, la Roma, alături de mari nume ale culturii românești, acompaniați de Royal Philharmonic Symphony Orchestra, sub conducerea muzicala a maestrului Iulian Rusu. Între 2012 și 2013, numele tenorului apărea frecvent pe afișele de concert, sub conducerea muzicală a dirijorilor Radu Postăvaru, Ovidiu Bălan, Iosif I.Prunner, Ilarion I.Galați și Vlad Agachi.

În 2017, Mario Vasiliu are onoarea să fie invitat în deschiderea stagiunii Filarmonicii ”Banatul” din Timișoara, în cvartetul de soliști din ultima parte a Simfoniei a IX-a, de L.van Beethoven, sub conducerea muzicală a maestrului Gheorghe Costin.

Tenorul Mario Vasiliu face parte din proiectul muzical cameral “Trei voci si o chitara – Cântece de iubire’’, al cărui debut s-a produs în toamna anului 2016, pe scena Filarmonicii din Pitești, apoi în cadrul ‘’Festivalului Internațional al Dansului și Muzicii‘’ organizat de Teatrul de Operă și Balet ‘’Oleg Danovski’’, din Constanța.

Marcel Octav Costea este organist, dirijor, compozitor, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București și capelmaistru la Catedrala Sf. Iosif.

A susținut  concerte în România, Franța, Italia, Spania, Elveția, Olanda, Germania, Austria, Belgia și este autor de muzică de film, muzică de scenă, muzică de cameră, corală. Este autorul cărților Sacerdotes, schola et christifideles – O întruchipare a dialogului în muzică, Editura Muzicală, București 2006 și Muzica sacră în Codex Caioni, Editura UNMB, București, 2007.

În 1990, Marcel Octav Costea a înființat ansamblul Musica Sacra, care aparține Catedralei Sf. Iosif din București, ansamblu cu care a concertat în numeroase țări și cu care a realizat trei CD-uri: Sancta Dei Genitrix (2010), O crux ave (2011) și Hodie Christus natus est, (2012).

Marcel Octav Costea a înființat în 1997 Trio-ul „Ethos”, cu care realizat 2 CD-uri cu muzica barocă; înregistrări în Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Române, apoi a urmat un CD cu muzică gregoriană şi orgă produs Weltmusik Konzertagentur – Erlangen, iar cu IBM, un CD de promoție, Music to my ears.

În 2010, muzicianul obţine Premiul UCMR pentru lucrarea corală Triptic religios, iar în 2015 primește distincția UCMR pentru compoziția corală Missa brevis Kyrie eleison.

Programul concertului de la Istanbul cuprinde două părți, prima parte fiind dedicată colindelor românești și internaționale. Partea a doua a serii va continua cu următoarele piese: Ave Maria, G.Caccini; Laudate dominum, W.A.Mozart; Bist du bei mir, J.S.Bach; Pie Jesu, A.L.Webber; Lascia ch’io pianga, G.Fr Händel; Pieta, Signore, A.Stradella; Ave Maria, Bach, Gounod; Ave Maria, F.Schubert; Otello, Verdi, Iubi-Te-voi, Doamne, E.Humulescu; Doina Stăncuței, T.Brediceanu. –  transmite ICR Istanbul

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508