Gala 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA

dec. 1st, 2018 | By | Category: Postcard

Sâmbătă, 1 decembrie 2018, ora 18:00, în Sala ”Ion Băieșu” a Muzeului Național al Literaturii Române din București – MNLR (Calea Griviței, nr.64-66), asociația Euro CulturArt, Clubul UNESCO-Adolescenții și MNLR au prezentat a zecea secvență a programului 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA,  un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și selectat de Comisia interministerială dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 2018. În 10 orașe din România (Satu Mare, Timișoara, Cluj, Galați, Sighișoara, Brașov, Sibiu, Constanța, Iași și București), Mike Godoroja & Blue Spirit (Vali Vătuiu, percuție, Alin Păun, chitară solo, Tibi Duțu, chitară bas, Dorian Pîrvu, pian și sintetizator), Marius Mihalache, Eugen Mihăescu, Marcian Petrescu, Rareș Totu și Dan Mircea Cipariu au prezintat un show unic de poezie și blues. La București, invitați speciali au fost scriitorii Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Ioana Crăciunescu, alături de artistul vizual Mihai Zgondoiu. În cadrul show-ului a fost prezentată și oferită publicului antologia centenară 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, apărută la Editura Tracus Arte din București, imprimată, în septembrie 2018, în 1000 de exemplare (prima ediţie!), din care 50 numerotate de către editor, cu un timbru sec de Mihai Zgondoiu.

Pe ecran a fost proiectat filmulețul ”Născut în România” care a prezentat publicului imagini cu câteva dintre cele mai importante personalități ale României. Spectacolul a fost deschis de Mike Godoroja & Blue Spirit cu piesele ”Născut în România” și ”Amintiri din Vama Veche”, piese ce vor fi incluse pe noul lor album.

 

Mike Godoroja: ”Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, suntem la cel de-al zecelea act al acestui proiect 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA și sunt tare bucuros să-l chem în scenă pe cel care este vinovatul fără vină al acestui proiect, Dan Mircea Cipariu.”

 

”O seară fastuoasă, vă spune Dan Mircea Cipariu, vouă celor de aici din sala Ion Băieșu a Muzeului Național al Literaturii Române din București, dar și ascultătorilor Radio România Cultural. Amintesc faptul că acest proiect este finanțat de către Ministerul Culturii și Identității Naționale și este produs de către Muzeul Național al Literaturii Române, condus de către bunul meu prieten Ioan Cristescu, de asociația Euro CulturArt pe care o prezidez, împreună cu sprijinul Societății de gestiune a drepturilor de autor OperaScrisă.ro și Clubul UNESCO-Adolescenții. În regia de emisie, cel care se ocupă de sunetul acestei gale este Rareș Totu, iar producător este Ana Maria Spătaru. Această ediție îi va aduce în fața dumneavoastră pe câțiva dintrei cei 10 autori care au scris câte 10 poeme în antologia 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA. Cei 10 autori incluși în antologie sunt: Rita Chirian, Ioana Crăciunescu, Nora Iuga, Ioana Nicolaie, Andra Rotaru,Dan Coman, Teodor Dună, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Robert Șerban. Îl invit să citească câteva poeme din cele 10 pe Bogdan O. Popescu. Nu întâmplător l-am ales pe Bogdan O. Popescu pentru că el este din lumea literară cel mai bun prieten al meu, ne știm de la 15-16 ani, când acum mai bine de 30 de ani visam să fim scriitori. Între timp visele noastre s-au împlinit și mai mult decât atât, Bogdan, pe lângă faptul că este un poet extraordinar, este unul dintre cei mai importanți neurologi ai Europei. A susținut două doctorate: primul referitor la moartea neuronală, în anul 2000, și al doilea cu o teză despre mecanismele fiziopatologice ale bolii Alzheimer, la Institutul Karolinska din Stockholm, în anul 2004. Este prorector al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, dar, mai cu seamă, este omul sensibil care găsește în poezie nu numai un act al său de terapie personală, dar, mai cu seamă, o metodă înaltă de a-i izbăvi și pe ceilalți prin poezie”, a spus Dan Mircea Cipariu.

 

Bogdan O. Popescu: ”Sunt foarte bucuros să petrec Centenarul în brațele proiectului 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA. Cred că mi s-a dat o șansă să pun și eu o mică piatră la cei 100 de ani.”

 

Acesta a citit: ”fără resurse”, ”întregirea”, iubirea”.

 

Mike Godoroja l-a invitat pe scenă pe Marcian Petrescu, cel mai bun muzicuțist pe care îl are țara noastră.

 

Acesta a cântat alături de Mike Godoroja & Blue Spirit ”La Casa Poporului” și “Blues de București”. Apoi a fost prezentată formația Blue Spirit : Vali Vătuiu, percuție, Alin Păun, chitară solo, Tibi Duțu, chitară bas, Dorian Pîrvu, pian și sintetizator.

 

”Un muzician care depinde de starea vremii și psihologia lui Dumnezeu, îl cheamă Vali Vătuiu. La chitară bas este un tip de rock’n’ roll-er, un adevărat trăitor de viață rock’n’roll, îl cheamă Tibi Duțu. Cântă la toate instrumentele cu coarde, n-are facebook, n-are smartphone, comunicăm cu el prin porumbei, îl cheamă Alin Păun. Un lord al claviaturilor, un domn care pe lângă o pregătire academică are și o pregătire sufletească înaltă, mi-e drag să fim împreună în acest proiect Blue Spirit, îl cheamă Dorian Pârvu. Aranjorul, chitaristul, liderul de formație, Eugen Mihăescu de la Kripton”, a spus Mike Godoroja.

 

Dan Mircea Cipariu l-a invitat pe scenă pe Ioan ES Pop. ”A fost laureatul primei ediţii (2009) a Premiilor Niram Art de la Madrid. Radiodifuziunea Suedeză l‑a desemnat Poetul Lunii August 2010. Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova i‑a acordat, în anul 2012, Premiul „Primăvara Europeană a Poeţilor”. În 2016, la Veneția, Italia, i s‑a decernat Premiul Ciampi Valigie Rosse, pentru volumul Un giorno ci svegliamo vivi.”

 

Ioan ES Pop a citit din antologia centenară 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA: ” am și eu o afacere pe lumea asta”, 12 octombrie 1992”, ”am băut vinuri proaste”.

 

Mike Godoroja l-a invitat pe scenă pe Rareș Totu alături de care a cântat piesa ”Toamna”, piesă care face parte dintr-un ciclu ce se intitulează ”Anotimpurile mele cu tine” și care va apărea pe noul album semnat Mike Godoroja & Blue Spirit.

 

Un swing cu accent transilvănean a fost introducerea pe care Dan Mircea Cipariu a făcut-o pentru Ioana Crăciunescu. Dragu-mi e și mă mândrescu cu Ioana Crăciunescu.

 

”Vă doresc din toată inima să ne întâlnim peste o sută de ani”, a spus Ioana Crăciunescu. Aceasta a citit: ”tinerețea mea spânzurată în rame aurite”, ”tăiat și cusut” și ”poem de liniște”.

 

După momentul de poezie al Ioanei Crăciunescu pe scenă au urcat Marius Mihalache și Lorin Mihalache. Aceștia au cântat alături de Tibi Duți și Alin Păun. Un moment muzical care  a ridicat publicul în picioare.

 

 

 

 

 

 

Finalul poetic al Galei a fost realizat de Dan Mircea Cipariu, Mihai Zgondoiu și Mike Godoroja care au citit din antologie câteva poeme ale trialogului lor de poezie.

 

 

 

 

 

 

”Pentru că sunt rude ale mele în sală, este și mama mea, voi improviza pe un text al lui Timotei Cipariu, scris în 1832: mă suii pe deal ca să văz de cal, văzui frâul dracului în mijlocul satului, sus pe dealul Mărtinești nu-s ficiori ca Cipărești.”, a precizat DMC.

 

 

 

 

Piesa de final a fost ”Vă rog să aveți o viață frumoasă”. Toți cei prezenți în sală au primit gratuit antologia 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA împreună cu autografele artiștilor prezenți pe scenă și au băut câte un pahar de șampanie oferit de organizatori.

 

 

 

 

 

***

 

AgențiadeCarte.ro a fost partenerul media al turneului 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA.

***

 

 

 

10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA este un program de educaţie culturală, multiart și un program dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 prin dezvoltarea de abordări interculturale și multidisciplinare pentru două genuri de nișă: Poezia și Blues‑ul contemporan. Au fost invitați în antologia centenară 10 poeți (5 poete – Rita Chirian, Ioana Crăciunescu, Nora Iuga, Ioana Nicolaie, Andra Rotaru și 5 poeți – Dan Coman, Teodor Dună, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Robert Șerban), din generații și geografi literare diferite, câștigători, în ultimii ani, ai unor premii naționale și internaționale de prestigiu, câteva dintre cele mai autentice și carismatice voci ale literaturii române contemporane. Selecționer: Dan Mircea Cipariu, președintele Asociației Euro CulturArt. Antologia centenară este însoțită de un trialog de poezie 10×10 semnat de Dan Mircea Cipariu, Mike Godoroja și Mihai Zgondoiu.

 

Text: Simona IONIȚĂ

Foto: Mihaela PETRE

 

Număr de vizualizări :912


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro