spot_img

Cu nostalgie spre finele FITCA 2018

Au mai rămas doar două zile până la finalul celei de-a 24 ediții a Festivalului Internațional de Teatru Clasic de la Arad, după ce opt trupe au împărtășit publicului emoțiile, trăirile și miracolul spectacolelor jucate, trăite și dăruite cu pasiune.

”Sâmbătă, 24 noiembrie, ora 19.00, în Sala Mare, nu trebuie ratată întâlnirea cu muzica, dansul și culoarea, atent și sensibil asamblate de Cári Tibor, un maestru al muzicii noastre de teatru. Se numesc The Tango Orchestra & Giacomo Medici și vă vor transpune în lumea misterioasă a tangoului: Cári Tibor (pian), Ilko Gradev (acordeon), Carmen Paulescu (vioară), Szabó J. Ala (violoncel), Adrian Munteanu (contrabas), alături de invitații speciali Giacomo Medici (bariton la Teatro Lirico din Milano), Alexandra Guțu (solistă a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara) și Éder Enikő (actriță a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara).

 

Rosencrantz și Guildenstern sunt morţi, regia Tapasztó Ernő, produs de Teatrul Cetății „Gyula” (Ungaria), Compania Aradi Kamaraszínház și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, și Trei surori în regia lui Semion Serzin, produs de Teatrul „Nottara” din București alături de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, sunt ultimele spectacole care trag cortina peste ediția 2018 Festivalului Internațional de Teatru Clasic de la Arad. Ne bucurăm să-i avem ca oaspeţi în ultima zi de Festival, duminică, 25 noiembrie, de la ora 19.00 la Sala Mare și de la ora 21.30 la Sala Studio.

Cu Rosencrantz și Guildenstern sunt morţio tragicomedie absurdă cu două personaje secundare ale lui Shakespeare puse în prim plan de Tom Stoppard – pășim pe terenul minat al întrebărilor serioase despre viață: Cum să îţi trăieşti vinovăţia? Cum să joci cap sau pajură şi să îţi pierzi viaţa? Cum să devii un nimeni?…

Vom urmări două personaje episodice în roluri principale: Rosencrantz și Guildenstern. Nici ei nu știu cine sunt. Fac parte dintr-o întâmplare, pe care nu o înțeleg. Se pomenesc în mijlocul evenimentelor, cu care n-au nici o legătură, şi care îi vor înghiţi într-o farsă tragic-filosofică. Vă invităm să-i descoperiți duminică, 25 noiembrie, ora 19.00, sala Mare.

 

Spectacolul Trei surori de A.P. Cehov, în regia lui Semion Serzin și traducerea Ralucăi Rădulescu, s-a născut acum două luni în cadrul Laboratorului de Teatru DENS, coordonat de producătorul și criticul de teatru rus Oleg Loevski. Evenimentul, având ca temă dramaturgia rusă, este realizat de Teatrul „Nottara” din București și a ajuns la a treia ediție.

 

Au participat 40 de actori de la Teatrul „Nottara” din București, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Teatrul de Nord din Satu Mare, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, precum și artişti independenți. În 6 zile s-au creat 4 spectacole, printre care și Trei surori de A.P. Cehov, în regia lui Semion Serzin.

Traducătoarea textului, Raluca Rădulescu, povestește actul de naștere al acestui spectacol ale căror sensuri – pe cât de dramatice pe atât de actuale – vă lăsăm să le descoperiți la final de FITCA, duminică, 25 noiembrie, ora 21.30 la Sala Studio:

Trei surori este un spectacol creat de la zero în șase zile, în condiții de cantonament. Actorii au aflat în ziua primei repetiții cu ce regizor vor lucra și care este textul ales, fiind cunoscute dinainte numai numele dramaturgilor. Au fost parcurse toate etapele de lucru, iar rezultatul este un spectacol de teatru cu o poveste spusă de unsprezece actori într-un decor minimalist, cu costume și recuzită, cu muzică și lumini. Este o montare nonconformistă, în care accentul a fost mutat de la personajele arhicunoscute ale lui Cehov la oamenii reali, vii, adevărați, care sunt în fața spectatorului, pentru a facilita perceperea actualității piesei scrise acum mai bine de un secol. Este un spectacol viu, din care nu lipsesc ironia și autoironia, nici accentele dramatice, dar este, așa cum și-a intitulat Cehov piesa, o comedie!”

Cu bucurie, vă aşteptăm să ne fiţi alături – cu gândul bun sau cu prezența – şi în ultimele seri ale ediţiei 24 a Festivalului care celebrează clasicul în teatru! ” , anunță organizatorii.

 

Pentru mai multe informaţii:

https://fitca.ro/informatii/program-2018-2/

https://www.facebook.com/fitca2014/

Pentru informații legate de achiziția de bilete:

https://www.biletmaster.ro/ron/Festival/58001019/Festivalul-International-de-Teatru-Clasic-Arad

………………………………………..

 

ORGANIZATORI ŞI PARTENERI

Eveniment organizat de: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad alături de Consiliul Local al Municipiului Arad şi Primăria Municipiului Arad

Parteneri: BavariaCarsArad, MedLife, Zemix, Hotel Phoenix, Urbanna, GI Motor, Activ Club, Mix Studio, Hueman Advertising

Parteneri media: TVR Timişoara, Radio România Cultural, Radio România Timişoara, Radio România Arad, Ziarul Metropolis, Yorick, INARAD.TV, Radio Arad, TV Arad, Pro FM, Glasul Aradului, Arad Culture, Arad Online, Jurnal Arădean, ARQ – ştirile care te deşteaptă, Special Arad, Vestic.ro, Ghidul Arădean, Party Arad, News-AR, ovidan.ro, LiterNet, Modernism, bookhub, Agenția de Carte

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508