spot_img

Spectacolul „Plastic” de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, deschide stagiunea de teatru 2018-2019 de la Arcub

În stagiunea de teatru 2018-2019, Primăria Capitalei prin ARCUB îi așteaptă pe iubitorii de teatru la spectacole pentru toate gusturile, în care pot fi urmărite și trăite povești despre iubire și universul intim al femeilor, în Am iubit, am purtat, am pierdut, tristeți, dar și umorul condiției artiștilor de aici și de pretutindeni, în ”Artists Talk, atmosfera boemă a epocii interbelice, în ”Idolul și Ion Anapoda, nebunia și gingășia unui suflet chinuit, în ”Însemnările unui nebun, nedreptățile istoriei și avatarurile celor doi actori evrei din ”Schneider și Schuster, dar și neliniștile omului modern, în ”Plastic.

Primul spectacol programat al acestei stagiuni este „Plastic” de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, și se va juca în data de 11 septembrie, ora 19:00, la Sala Mare. Așa cum declară regizorul, „”Plastic” este o satiră ce trage din toate pozițiile în toate direcțiile. Viața unor oameni bine intenționați din clasa mijlocie, acest acvariu frumos/ kitchos, pare un tăvălug ce nivelează, fără să vrea, orice relație ce ar trebui, în teorie, să funcționeze. Căci ei au renunțat la orice raport de forță în familie, în profesie, în artă. Iar această condiție duce la întrebări complexe: de felul: „E omul capabil să-și creeze un mediu funcțional, nedestructiv? De ce nu merge nimic din ceea ce încercăm decât parțial, chinuit, ridicol?””.

În producția de la ARCUB, regizorul decupează atent, într-un decor inedit și elegant realizat de scenografa Velica Panduru, teme contemporane, dozând eficient impactul fiecărei noi scene asupra publicului. Muzica semnată de Lucian Ban, pianistul new-yorkez de origine română, punctează fin trecerile personajelor de la o stare la alta, urmărind gradual transformarea unei lumi realiste într-o instalație artistică atipică.

Plastic îi are în distribuție pe Ioana Mărcoiu, una dintre cele mai apreciate actrițe ale noii generații, care a câștigat premiul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul Vilma din „Nefericiţii” în regia Zsuzsannei Kovacs și pe Bogdan Dumitrache, cunoscut publicului din filmul Poziția Copilului de Călin Peter Netzer și câștigător al titlului de „Cel mai bun actor”, la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian 2017, pentru rolul din Pororoca de Constantin Popescu. Distribuția este completată de Cristina Toma (Premiul Criticii pentru cel mai bun debut, în Privește înapoi cu mânie, 1996), Istvan Teglas (Între noi totul e bine de Radu Afrim, TNB, Hedwig and The Angry Inch, la Point) și tânărul actor Ciprian Nicula, care s-a făcut remarcat odată cu spectacolul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii de Bobi Pricop, la TNB.

Cu Plastic, pe textul scris de Marius von Mayenburg în 2015, Theodor-Cristian Popescu este la șasea montare a textelor dramaturgului german, după Perplex, la Teatrul Clasic din Arad, Martiri și Piatra, la Târgul Mureș, Urâtul, la Teatrul German din Timișoara, Chip de foc, la Teatrul Prospero din Montréal.

Mai toate temele societății contemporane se regăsesc în această nouă piesă a dramaturgului german, în avangarda unei generații cu atitudine […] radicală față de zisele progrese ale civilizației moderne și postmoderne. Predominantă e tema uzurii relațiilor maritale în condițiile în care profesia și parvenirea în carieră sunt mai importante. („Viață de plastic” de Doina Papp, în Revista Teatrală Radio)

Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/bilete-online/ și http://bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB, Strada Lipscani, nr. 84-90.

Prețuri: 35 lei (Categoria I) și 25 lei (Categoria II).

Detalii pe www.arcub.ro

Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

PLASTIC

de Marius von Mayenburg

traducerea: Elise Wilk

Cu:  Ioana Mărcoiu/Nicoleta Lefter, Bogdan Dumitrache, Cristina Toma, Istvan Teglas, Ciprian Nicula

Regia: Theodor-Cristian Popescu

Scenografia: Velica Panduru

Muzica: Lucian Ban

Light-design-ul: Alexandros Raptis

Video și graphic design: Ioana Bodale

Durata spectacolului: 2h 15min

Spectacol recomandat persoanelor peste 14 ani.

Stagiunea de teatru este organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508