spot_img

Eugen Simion a lansat, la Strada de C`Arte, ”două volume copleșitoare”

Miercuri, 19 septembrie 2018, în cadrul festivalului Strada de C’Arte, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a fost gazda unui eveniment literar de excepţie, și anume lansarea volumelor „Genurile Biograficului” şi „ Ficțiunea Jurnalului Intim”, ambele semnate de Acad. Eugen Simion. Personalitatea remarcabilă a autorului şi calitatea scrierilor sale au fost omagiate prin prezenţa în Salonul „Carol I” a numeroase figuri marcante ale mediului academic şi ale vieții culturale din România şi Franţa. Cuvântul de deschidere a fost adresat de conf. univ. dr. Mireille Radoi, Directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, iar despre cărți au vorbit prof. univ . dr. Silviu Angelescu, criticul literar şi de artă francez Serge Fauchereau și criticul literar Paul Cernat. Evenimentul a fost susținut muzical de către cvartetul Chromatic.

Primul care a punctat câteva dintre elementele definitorii ale scrierilor lui Eugen Simion a fost profesorul Silviu Angelescu. ”Sunt două volume copleșitoare. Prima problemă cu care se confruntă profesorul Simion este delimitarea terenului pe care își desfășoară activitatea, care este un teritoriu destul de greu de definit. Soluția la care a recurs, în ambele cazuri, este a simbolurilor, pentru că ”Genurile biograficului” trimite la câteva mituri fundamentale ale Greciei Antice. În primul rând Narcis, pentru că de regulă autorii de jurnale se privesc pe ei, asemeni lui Narcis, dar acest jurnal se întinde pe o mare durată de timp și evident că au loc și schimbări. De unde și al doilea simbol la care te duce cu gândul autorul, și anume Proteu, care este într-o continuă metamorfoză. Insist asupra acestor detalii pentru că ele operează în ambele volume. Deci Narcis, Proteu și Sisif. Pentru că de fiecare dată este o reluare a aceluiași act, asemenea lui Sisif, care ridică la infinit bolovanul care se rostogolea mereu înapoi. Eugen Simion folosește aceste simboluri, și altele, pentru a ordona un teritoriu vast, în care este vorba despre foarte multe gânduri. Pentru că biograficul se manifestă în diferite forme, fie în forma romanului memorie – îl numește profesorul Simion, fie în forma amintirilor pe care le consemnează cineva ulterior unui eveniment care i-a determinat destinul”, a spus Silviu Angelescu.

Criticul literar Paul Cernat a vorbit despre preocuparea mai veche a lui Eugen Simion în aria literaturii subiective. ”Vorbim astăzi despre cinci cărți – trei și două- strânse în două cărți, un cvintet sau o quintă, care are în spate o experiență mai vastă. Totul începe de la  jurnalul parizian ”Timpul trăirii, timpul mărturisirii”. Se remarcă memorabilitatea acestor cărți. Sunt formule rămase în mentalul cititorilor de critică literară, aproape ca un fel de folclor. De aici s-au dezvoltat cărțile despre care vorbim astăzi și altele. Toate țin de o dimensiune confesivă, de o dimensiune existențială a criticii lui Eugene Simion, care este format în parte prin existențialismul european. Și toate aceste proiecte resimt influența acestuia.

Este, în orice caz, un proiect mai vechi care după 89 a dat aceste cărți, care nu sunt la prima ediție, dar s-au dezvoltat pe un principiu pe care îl regăsim și în alte cărți ale profesorului Simion, și anume cel al cercurilor concentrice. De la o ediție la alta, adaugă ceva în plus, se deschid, aspiră să prindă ceva mai mult în tentaculele lor, au o evoluție aproape organică. Suntem pe un teritoriu pe care profesorul Simion este fără rival în critica românească. Au mai apărut câteva cărți despre jurnalul intim, literatura subiectivă, dar ele sunt, prin comparație, niște note de subsol, aș spune eu.”

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508