Corul de Cameră Preludiu, dirijat de Voicu Enăchescu, aniversează 45 de ani la Ateneul Român

oct. 25th, 2017 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 1 noiembrie 2017, de la ora 19.00, Corul de Cameră Preludiu al Centrului Național de Artă “Tinerimea Română” dirijat de Voicu Enăchescu, va susţine un concert aniversar la Ateneul Român, eveniment organizat în colaborare cu Filarmonica “George Enescu”.

Cu numeroase prezențe de nivel internațional, foarte multe concerte în țară și o impresionantă colecție de înregistrări dedicate repertoriului religios ortodox, Corul de Cameră Preludiu format și dirijat de Voicu Enăchescu reprezintă o autoritate artistică de necontestat, reprezentativă pentru spațiul nostru cultural și spiritual.

Programul aniversar va panorama lucrări de mare valoare ale creației universale, de la Giovanni Gastoldi sau Luca Marenzio, trecând prin Bach, Schubert și Bizet și continuând, desigur, cu repertoriul românesc, fiind alese binecunoscute piese precum Trei Cântece Românești de Dan Buciu, Cine e morarul de Dan Dediu sau Suita din Oaș de Dariu Pop.

Publicul va avea astfel ocazia de vedea, asculta și recunoaște pe viu spiritul artistic creat de dirijorul Voicu Enăchescu care definește Corul de Cameră Preludiu, putând să recunoască chiar pe cei care au făcut cunoscute publicului larg o bună parte dintre aceste piese, atât prin intermediul discurilor și al CD-urilor, cât mai ales prin zecile de înregistrări făcute la radio de-a lungul celor 45 de ani de activitate.

Parteneri media : Radio România Cultural, Radio România Muzical, România TV, Observator Cultural, Q Magazine, RFI, ArtLine.ro

Pentru alte informaţii legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”  şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro.

Programul concertului:

CORUL „PRELUDIU” 45 – CONCERT ANIVERSAR

Ateneul Român – 1 noiembrie 2017

1. GIOVANNI GASTOLDI                          – VEZOSETTE NIMFE E BELLE

2. GUILLOME COSTELEY                      – MIGNONE, ALONS VOIR SI LA ROSE

3. ANTONIO SCANDELLI                       – BONZORNO MADONA

4. LUCA MARENZIO                               – SOTTO LˊOMBRA

5.  FRANZ SCHUBERT                           – AVE MARIA

Solistă: Irina Ionescu

6. JOHANN S. BACH                               – ARIOSO

7. FRANZ SCHUBERT                            – DIE FORELLE

8.  GEORGE BIZET                                 – ARLEZIANA

9. ANTONIN DVORAK                             – HUMORESQUE

10. DORU CONSTANTINIU                     – ÎN APUS DE SOARE

11. DAN BUCIU                                           – TREI CÂNTECE ROMÂNEȘTI

12. DAN DEDIU                                           – CINE E MORARUL

13. VASILE SPĂTĂRELU                           – FLOARE ALBASTRĂ

Solist: Marius Nine

14. ALEX.PAȘCANU                                – NOAPTE DE MAI

15.  DARIU POP                                       – SUITĂ DIN OAȘ

Solist: Marius Nine

Corul de cameră „Preludiu”

De la apariţia sa şi până în prezent formaţia a parcurs un drum ascendent, care a consolidat cu fiecare concert, an după an, prestigiul coralei. Mereu primenit, trecând de la statutul de cor de amatori la cel de formaţie profesionistă, „Preludiu” îşi aduce o deosebită contribuţie la transmiterea actului artistic în rândurile publicului meloman din România şi din străinătate, remarcându-se prin măiestria sa interpretativă prin prospeţimea şi, în acelaşi timp, prin maturitatea sa.

Secretul rezidă, desigur, în talentul şi muzicalitatea nativă a coriştilor, dublate de aprofundate studii muzicale, dar, fără îndoială, trebuie căutat şi în muzicalitatea, rafinamentul şi deosebitul simţ artistic al dirijorului. Repertoriul Corului de cameră „Preludiu” este vast, cuprinzând peste 300 de lucrări de muzică preclasică, clasică şi romantică, colinde de Crăciun şi cântece religioase, muzică românească şi cântece din muzica popoarelor, lucrări din literatura contemporană, lucrări vocal-simfonice. Trebuie menţionat că toate aceste piese sunt interpretate în limba lor originară.

În cei 42 de ani de activitate „Preludiu” a realizat peste 350 de înregistrări radio şi TV, un disc „Electrecord” şi trei C.D. (Colinde şi cântece de Crăciun, Muzica bizantină în cultura românească, Maeştri ai artei corale româneşti). De la apariţia sa, formaţia a prezentat mai mult de 2.500 de concerte pe marile scene din România şi din străinătate, în cursul celor peste 90 de turnee efectuate în 30 de ţări din Europa, America şi Asia, fiind laureată la mai multe festivaluri internaţionale (Pardubice, Nitra, Barcelona, Celje). Corul de cameră „Preludiu” şi dirijorul Voicu Enăchescu au primit, cu ocazia ediţiei a XIII-a a Festivalului Internaţional „George Enescu” (1995), „Premiul pentru excepţionalul program prezentat”, distincţie acordată de Uniunea Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România.

Anul 2012, a însemnat înca o dată confirmarea internaţională a Corului de cameră „Preludiu”: Premiul I la Festivalul de muzică ortodoxă de la Bialystok-Polonia, Medalia de aur acordată corului „Preludiu” şi premiul pentru cel mai bun dirijor primit de maestrul Voicu Enăchescu la Festivalul Coral Internaţional de la Beijing-China.

Ca o recunoaştere a activităţii artistice deosebite, dirijorul Voicu Enăchescu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Comandor pentru promovarea culturii.

Număr de vizualizări :511


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro