spot_img

„Istoria iubirii“ de Nicole Krauss, bestseller Humanitas Fiction, acum într-un film de succes în regia lui Radu Mihăileanu

”Istoria iubirii”de Nicole Krauss – o mare poveste de dragoste care traversează spaţiul şi timpul, din Polonia anilor ’40 până în New York-ul zilelor noastre – a fost ecranizată cu titlul ”Povestea iubirii” de regizorul român Radu Mihăileanu. O nouă ediţie a romanului, având afişul filmul pe copertă, apărută simultan cu premiera filmului din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2017, este disponibilă în librăriile din toată ţara.

Publicat în Statele Unite în 2005, romanul Istoria iubirii i-a adus lui Nicole Krauss consacrarea internaţională, scriitori importanți precum laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, J.M. Coetzee sau Susan Sontag remarcând naşterea unei voci de anvergură a literaturii contemporane sub condeiul tinerei scriitoare americane. Romanul Istoria iubirii a fost desemnat Cartea anului de Amazon.com şi s-a numărat printre cărţile finaliste la Orange Prize, Prix Femina Étranger şi Prix Médicis Étranger, fiind recompensată cu William Saroyan Prize for International Literature şi Prix du Meilleur Livre Étranger. Romanul a fost tradus în peste 30 de ţări, printre primele ediţii străine numărându-se şi cea în limba română, publicată în colecţia Raftul Denisei la Editura Humanitas Fiction, în versiunea regretatei Antoaneta Ralian.

„Prin Istoria iubirii, Nicole Krauss a intrat cu drepturi depline în lumea literelor americane.“ Susan Sontag

„Un roman minunat, plin de tandreţe şi originalitate.“ J.M. Coetzee

Alma Singer are 14 ani, trăieşte în New York şi încearcă să găsească răspunsuri la o mie de întrebări despre lume şi viaţă. Crezând că le va afla într-un roman misterios pe care mama ei îl traduce cu frenezie, adolescenta porneşte în căutarea eroinei cărţii de al cărei destin se simte inexplicabil legată.„Când m-am născut, mama mi-a dat numele după o fată dintr-o carte pe care i-o dăruise tatăl meu, o carte care se chema Istoria iubirii.“  În acelaşi New York îşi duce zilele Leo Gursky, un bătrân singur şi atât de invizibil în anonimatul său, încât începe să se îndoiască de propria-i existenţă. Bărbatul trăieşte chinuit de amintirea iubirii pierdute care, cu 60 de ani în urmă, în Polonia, i-a inspirat cartea vieţii lui, Istoria iubirii. Şi, deşi Leo nu ştie încă, romanul pe care-l credea distrus a supravieţuit miraculos, şi-a dobândit notorietatea sub numele altuia, a traversat oceanul, a străbătut timpul şi a ajuns în cele din urmă în mâinile Almei, fata numită astfel după eroina din carte.

„O carte tristă şi frumoasă, în care destinele omeneşti se întrepătrund labirintic, iar poveştile intră una într-alta asemenea păpuşilor ruseşti.“ The Times

La 10 ani de la apariţia romanului Istoria iubirii a fost adaptat pentru marile ecrane cu titlul Povestea iubirii în regia lui Radu Mihăileanu cu Sir Derek Jacobi, Gemma Arterton şi Sophie Nelisse în rolurile principale.

„Am citit cartea [Istoria iubirii] prin 2006, cred, şi m-au lovit forţa dramatică, povestea şi mai ales puterea dragostei. Era deja o perioada de criză a omenirii – vedeţi toate crizele care sunt în lume, mai ales crizele politice – o lipsă de dragoste, de generozitate, de privire plină de dragoste asupra celorlalţi. Mi-am spus că trebuie să fac un film, să le spun oamenilor că mai există speranţă, mai există acest tip de dragoste extremă, romantică, împotriva tuturor crizelor, tragediilor şi conflictelor. Acesta a fost primul gând. Apoi, am regăsit în cartea lui Nicole Krauss acest dialog care se regăseşte şi în filmele mele, între istoria omenirii şi povestea intimă a personajelor, între tragedie şi comedie.“ ( Radu Mihăileanu, Când suntem îndrăgostiţi totul devine posibil interviu realizat de Adina Rosetti pentru unica.ro).

Din 9 iunie 2017, Povestea iubirii este distribuit în România de Transilvania Film în peste 50 de cinematografe din 25 de orașe din țară. Programul în cinema poate fi accesat aici: http://bit.ly/Program_Cinema_Povestea_Iubirii

Povestea iubirii este primul lungmetraj în limba engleză şi cel de-al nouălea film al regizorului şi scenaristului Radu Mihăileanu, născut în 1958 la Bucureşti şi stabilit în Franţa. A regizat filme multipremiate precum Cele patru anotimpuri/Les quatre saisons (1980) Trahir (1993), Bonjour Antoine (1997), Trenul vieţii/Train de vie (1998), Les Pygmess de Carlo (2002) Trăieşte!/ Va, vis et deviens! (2005), Concertul/ Le concert (2009), Izvorul femeilor/ La source des femmes (2011).

Nicole Krauss s-a născut în Brooklyn, în 1974. În 1992 este primită la Stanford University, unde obţine o diplomă de excelenţă în literatura engleză şi scrie poezie sub îndrumarea poetului Iosif Brodski. În 1993 debutează ca poetă, iar în 2002 se numără printre finaliştii la Yale Younger Poet’s Prize; tot atunci poemele ei ajung în paginile publicaţiilor The Paris Review, Ploughshares şi Doubletake. În 1996 urmează un masterat în istoria artei la Oxford University, desăvârşindu-şi studiile la Courtauld Institute din Londra. Primul său roman, Un bărbat intră în cameră (Man Walks into a Room; Humanitas Fiction, 2011), apare în 2002 şi este finalist la Los Angeles Times Book of the Year. În 2005 publică bestsellerul internaţional Istoria iubirii (The History of Love; Humanitas Fiction 2007, 2012, 2017). În 2007 prestigioasa revistă Granta o include pe Nicole Krauss printre cei mai buni tineri romancieri americani, iar în 2010 The New Yorker o alege pe lista celor mai buni 20 de scriitori sub 40 de ani. Cel de-al treilea roman al lui Nicole Krauss, Marea casă (Great House, 2010; Humanitas Fiction, 2012), se bucură de un enorm succes de critică şi de public, fiind finalist la National Book Award şi Orange Prize. Proza ei a apărut în The New Yorker, Harper’s, Esquire, Best American Short Stories, iar cărţile ei sunt traduse în peste 35 de limbi. Noul ei roman, Forest Dark, apare în septembrie 2017, drepturile pentru traducerea noului roman fiind cumpărate de Editura Humanitas Fiction.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508