spot_img

Ziua Europeană a Limbilor, la Casa Uniunii Europene de la Viena

De Ziua Europeană a Limbilor, Biroul de Informaţii al Parlamentului European, Reprezentanţa Comisiei Europene la Viena, Institutul Cultural Român de la Viena şi alţi membri ai clusterului EUNIC Austria organizează manifestarea „Micul Prinţ – o călătorie prin spaţiile lingvistice ale Europei“. Diversitatea lingvistică a Europei este ilustrată prin lectura poveştii „Micul Prinţ “ în diferite limbi europene, în cadrul unui eveniment care are loc la Casa Uniunii Europene de la Viena, în data de 26 septembrie 2016. Moderatorii evenimentului sunt Achim Braun (Reprezentanţa Comisiei Europene din Austria) şi Arianna Medoro.

Programul pentru copii și adolescenți se desfășoară între orele 16.00 și 17.30 şi cuprinde filme cu Micul Prinţ în diferite limbi europene, jocuri de memorie, ateliere de pictură cu Alba Cruz (Spania) și manifestarea „Micul Prinţ călătoreşte în Italia“ / „Der Kleine Prinz reist nach Italien“ cu Barbara Crisci.

Programul serii cuprinde prelegerea „Micul Prinţun mesaj pentru Europa?“ susţinută de dr. Susanne Schauf, începând cu ora 19.00. În continuare vor fi prezentate lecturi în diferite limbi europene ale unor pasaje scurte din celebra poveste.  Lectura în limba română a fragmentelor va fi asigurată de Irina Cornişteanu, director al Institutului Cultural Român de la Viena. De asemenea, va avea loc spectacolul „Theater trifft Kunst“  în regia lui Paolo Pace. În aceeaşi seară va fi prezentată expoziția de carte „Micul Prinţ în 30 de limbi“, care poate fi vizitată în perioada 5-26 septembrie, în intervalul orar 9.00-17.00 la Casa Uniunii Europene de la Viena.

„Micul Prinţ – o călătorie prin spaţiile lingvistice ale Europei“ este un proiect care promovează diversitatea culturală şi lingvistică europeană. Cei interesați să participe la acest eveniment sunt rugați să se înscrie prin e-mail la comm-rep-vie-veranstaltung@ec.europa.eu (este necesar să precizaţi dacă înscrierea este pentru programul de după-amiază şi / sau seară).

Pentru a pune accentul pe interesul de a învăța limbi străine, Consiliul Europei a instituit o Zi Europeană a Limbilor care este celebrată în fiecare an în data de 26 septembrie. Ziua are ca scop încurajarea plurilingvismului. Obiectivele generale ale Zilei Europene a Limbilor sunt următoarele:

  • sensibilizarea publicului cu privire la importanța învățării limbilor și la diversificarea numeroaselor limbi învățate, cu scopul de a favoriza plurilingvismul și înțelegerea interculturală;
  • promovarea bogăției diversității culturale și lingvistice a Europei, menținerea și cultivarea ei;
  • încurajarea învățării pe tot parcursul vieții, nu numai în contextul școlar ci și în afara acestuia, pe durata studiilor, pentru nevoi profesionale, dar și din motive de mobilitate sau pentru petrecerea timpului liber și pentru diverse schimburi.

EUNIC Austria (Rețeaua Europeană a Institutelor Culturale Naționale) reuneşte 27 de ambasade şi institute culturale care dezvoltă proiecte comune, cu rolul de a promova înţelegerea şi diversitatea culturală în societatea europeană. Începând cu luna septembrie 2016, preşedinţia EUNIC Austria a fost preluată de Institutul Cultural Român de la Viena.

Mai multe informaţii despre EUNIC Austria:

eunic.austria@rkiwien.at

eunic-austria.at

Facebook

EUNIC App

www.rkiwien.at

www.facebook.com/RKIWien.ICRViena

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508