Mă hrănesc cu poezie şi ceea ce scriu, uneori, în urma lecturii, sunt doar impresii de cititor. Uneori, scriu aşa, precum bradul secretă răşină. Părintele Porfirie, de la Muntele Athos, a spus între alte vorbe memorabile: ,,Cine vrea să devină creştin, trebuie să devină întâi poet. Să zboare în infinit, în stele, în măreţia lui Dumnezeu, să fie sensibil, delicat, să vrea să sufere pentru cel pe care îl iubeşte. Iubirea osteneşte pentru cel iubit. Doar iubirea atrage harul”. (Lângă Părintele Porfirie, Konstantinos Yannitotis)
Am citit, recent, trei volume de versuri semnate Ignatie Grecu, poet consacrat şi protosinghel la Mănăstirea ,,Cernica”. Domnia sa are o constantă activitate literară; cu volum, a debutat în anul 1988. Priveam fotografia părintelui Ignatie Grecu şi uimirea mea smerită era în crescendo. Un om care a ales călugăria, în anul 1992, scrie şi publică poezii. Aşa mi-am amintit cuvintele Părintelui Porfirie şi am înţeles câte ceva despre rostul ascuns al cuvântului scris, al versului, al metaforei. Prin urmare, şi noi, păcătoşii mireni, am mai putea avea o şansă.
Volumul ”Altă înserare”, semnat Ignatie Grecu se deschide aşa: ,,Supun ochiului dv. binevoitor un mănunchiu de 80 de rondeluri, scrise demult, foarte demult. Unele dintre ele sunt simple, facile, sentimentale chiar, pline de o melancolie cuviincioasă. Le-am lăsat aşa. Oare nu cu lucruri mici şi aparent neînsemnate se construiesc marile edificii?”.
Este un act de curaj să nu îţi renegi scrierile de cândva. Să ştii că poezia, dacă este născută nu făcută, este o forţă în sine, oricâte şlefuiri ulterioare ar putea suporta. Şi că da, poezia care emoţionează se naşte din sentimente.
În volumul de sonete ”Steaua mângâierii” există limpede crezul de jertfă şi mântuire prin credinţă şi vers, al autorului: ,,Departe-n câmp, cât iarna grea va ţine/ Cuvinte adunate, înalt, un stog,/ Voi arde-ntruna, jertfă către Tine, / Şi în tăcere-adâncă am să mă rog./ Iar cântecul va creşte de la sine/ Precum în taină-un corn de inorog.” Prin urmare, acest binecuvântat călugăr-poet ştie şi ne spune că poemul se poate naşte din smerenie şi gând intens. Firesc, precum ploaia care hrăneşte rodul şi belşugul, precum soarele care veghează lumea vegetală, precum răşina brazilor. Acolo unde este vorba despre har.
În volumul ”Cântecul păsării pe acoperiş”, autorul se dezvăluie cititorilor, fără rezerve: ,,Poetul se suie la voi/ cu harfa pe umăr/ O amforă plină cu vin/ Întru fericită cântare/ Lăudând pe Dumnezeu/ Îmbrăţişând pe fiecare.”
În cele trei volume de poezie ale lui Ignatie Grecu (apărute la Editura ,,Ravex Coms”, în anul 2014) respiră candoarea, lumina, bucuria de a fi şi de a trăi frumos, în iubirea lui Dumnezeu. Autorul observă viaţa, natura, păsările, minunile lumii dăruite nouă, cu mare recunoştinţă. Ştie că duhul poeziei este un dar imens care poate deveni destin.
Citindu-l, mai am şi emoţia Mănăstirii ,,Cernica”, un loc al copilăriei mele, unde cândva, când aveam vreo cinci ani, un monah s-a rugat pentru mine să nu îmi mai fie frică. Îmi mai este frică, uneori, şi atunci privesc către cer şi apoi mă ascund într-o carte de poezie.
Iar după asemea lecturi, o vreme crezi cu forţe duble în poezie!
Clara MĂRGINEANU
salut iordache sint marian țîlică colegul tau de liceu din tecuci