spot_img

Târgul Gaudeamus Litoral, ediţia a VII-a

În perioada 13- 17 august 2015,  în Mamaia, pe faleza din faţa studioului Radio Vacanţa, se va desfăşura Târgul Gaudeamus Litoral, ediţia a VII-a. Programul de vizitare este zilnic, între orele 15.00 şi 23.00, iar intrarea este liberă. Deschiderea oficială are loc joi, 13 august 2015, la ora 17.00, în acordurile Fanfarei RAJA Muzica apelor. O zi cu importante semnificaţii pentru gazde în care, în urmă cu 109 ani, primarul vizionar al Constanţei, Ion Bănescu, semna documentele de înfiinţare a staţiunii Mamaia. Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România şi Radio Constanţa.

În plin sezon, Radio România plusează la oferta estivală a litoralului cu un eveniment care, deşi aflat la cea de-a şaptea ediţie, rămâne o prezenţă inedită în peisajul de la malul mării: Târgul GAUDEAMUS Litoral.

GAUDEAMUS Litoral oferă turiştilor aflaţi în vacanţă şi constănţenilor iubitori de carte, experienţa unui târg de carte accesibil şi ofertant. Câteva dintre cele mai importante edituri din România, cele mai noi apariţii editoriale la preţuri reduse şi un program variat de evenimente compun un mix cultural unic, de care cititorii împătimiţi sau ocazionali de toate vârstele se pot bucura timp de cinci zile. Pentru mulţi dintre aceştia, sosiţi din zone unde Târgurile GAUDEAMUS nu ajung (încă), evenimentul de la malul mării reprezintă o ocazie unică de a experimenta nemijlocit atmosfera unui târg de carte.

Oferta târgului este una variată şi combină suprizele expozanţilor cu cele pregătite de organizatori, în special pentru cei mai tineri vizitatori şi cititori. Nu vor lipsi bestsellerurile momentului şi cele mai noi apariţii editoriale la preţuri extrasezon, lansările de carte sau tombolele cu premii pentru public.

Preşedintele de onoare al ediţiei din acest an a Târgului GAUDEAMUS Litoral este doamna Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa.

La această ediţie, gazdele de la Radio Constanţa lansează invitaţia la o călătorie virtuală în „Dobrogea sentimentală”. Zilnic, de la ora 19.00, vizitatorii vor avea ocazia de a cunoaşte oameni şi locuri prin ochii artiştilor fotografi, elevi ai şcolilor de fotografie din Constanţa.

În aceeaşi notă „vizuală” se înscrie şi expoziţia „EU aleg ROmania” un proiect al Studiourilor Regionale Radio România, care propune o călătorie în imagini extinsă prin toate regiunile istorice ale ţării: Dobrogea, Maramureş, Bucovina, Transilvania, Crişana, Moldova, Banat, Oltenia şi Muntenia. O invitaţie în Delta Dunării, un loc binecuvântat, scăldat deopotrivă de razele soarelui şi de reflexiile apei, o călătorie magică cu Mocăniţa pe Valea Vaserului, cu nuanțele de verde crud pe care le capătă pădurea și iarba, pe ploaie, la început de vară sau un popas în Poiana Mărului, o staţiune situată în inima munţilor Ţarcu, la 500 de metri altitudine, care întinereşte trupul şi sufletul. Expoziţia fotografică dezvăluie 100 de locuri pe care merită din plin să le vizitaţi!

La Târgul GAUDEAMUS, turiștii vor găsi şi „Brățara de Vacanță”, oferită de Radio Vacanţa şi partenerii săi.

Campania „Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa – Brăţara de Vacanţă”, ajunsă în acest an la cea dea şasea ediţie, se desfăşoară până pe 1 septembrie 2015, pe litoralul românesc şi, în premieră, în Delta Dunării, la Sulina. Brăţara de Vacanţă este destinată familiilor care ajung în vacanţă în staţiunile de pe Litoral, interesate de siguranţa copiilor lor, grupurilor de copii veniţi în tabără sau cantonament alături de profesori, antrenori sau educatoare. Beneficiarii direcţi ai campaniei sunt copiii cu vârste între 0 şi 7 ani care poartă brăţara de vacanţă.

Două dintre proiectele iniţiate de Radio România sub genericul Programului LECTURA Târgurile GAUDEAMUS, vor fi reluate cu prilejul târgului:

– Poliţia GAUDEAMUS ca la fiecare ediţie estivală GAUDEAMUS, amenda de la malul mării este cartea de vacanţă pe care organizatorii târgului o dăruiesc cu mare drag cititorilor de pe plajă, surprinşi la lectură. Cărţile sunt oferite de Editura Casa Radio şi Grupul Editorial Corint.

– Cărţile se întorc acasă campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care va avea ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere. Proiectul continuă o tradiţie care durează de la primele ediţii ale Târgului Internaţional GAUDEAMUS (Coşul Târgului); de la relansarea sa sub acest nume, în anul 2010, peste 115.000 de volume au îmbogăţit patrimoniul unor biblioteci care nu mai primiseră de foarte mult timp fonduri pentru achiziţii. Volumele donate cu prilejul Târgului GAUDEAMUS Litoral 2015 vor avea ca destinaţie Şcoala generală nr. 1 din comuna Ciocîrlia, judeţul Constanţa.

Tombola GAUDEAMUS adresată vizitatorilor şi derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului, va fi organizată de joi până duminică, la ora 19.30. Premiile sunt oferite de organizatori, BRD Groupe Société Générale şi Vodafone România. Marele premiu al Tombolei GAUDEAMUS care va fi extras duminică, 16 august, este oferit de REGIONAL AIR SERVICES S.R.L Aeroportul Tuzla: un zbor cu durata de 30 de minute deasupra litoralului românesc, de pe Aeroportul Tuzla, pe care câştigătorul o poate filma şi/sau fotografia.

Premiile ediţiei 2015 a Târgului GAUDEAMUS Constanţa vor fi decernate luni, 17 august, la ora 18.00, astfel:

Trofeele

GAUDEAMUS (acordate editurilor locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte a Târgului, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului; Trofeele Presei decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio şi TV; Premiul Miss Lectura; Marele Premiu al Tombolei GAUDEAMUS.

Fanfara Forţelor Navale va marca, printr-un moment muzical, închiderea oficială a evenimentului.

GAUDEAMUS Litoral încheie Caravana GAUDEAMUS 2015 (după ediţiile de la Craiova, ClujNapoca şi Oradea) şi este evenimentul cu numărul 88 în seria Târgurilor GAUDEAMUS, iniţiate şi organizate de Radio România din 1994.

Parteneri şi sponsori:

BRD Groupe Société Générale – partener principal al Caravanei GAUDEAMUS 2015, Vodafone România.

Proiect susţinut de Ministerul Culturii.

Media Trust, 101ştiri.ro, Grupul Editorial Corint, Trustul de presă „Cuget liber” Constanţa, Litoral TV, Neptun TV Constanţa, Observator de Constanţa, Fanfara RAJA „Muzica apelor”, Fanfara Forţelor Navale, RATC Constanţa, Regional Air Services S.R.L. Aeroportul Tuzla, Telegraf.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508