spot_img

Startupul de succes ”Prezi” vine la Bucureşti

În cadrul proiectului Tineri Inventatori” realizat de Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, marţi, 5 martie 2015, începând cu ora 17.30, la Nomad Sky Bar (Str. Smârdan nr. 30)  se prezintă la Bucureşti ”Prezi” (prezi.com). Partenerii principali ai programului sunt Közéletre Nevelésért Alapítvány (kozeletre.hu) din Budapesta şi Asociaţia ORICUM (www.oricum.ro) din Bucureşti. ”Prezi” este un software pentru prezentări de succes, care a reinventat structura prelegerilor şi prezentaţiilor în viziunea a milioane de oameni. Invitatul evenimentului, Faix Csaba, PR manager, va prezenta publicului povestea de succes a Prezi şi etapele prin care s-a dezvoltat acesta din 2009 şi până astăzi. Faix Csaba are peste 20 de ani de experienţă în comunicare, a fost jurnalistul şi şeful jurnalului de ştiri de la postul TV2, apoi şi-a început propriul business: o companie de training şi consultanţă media. Din 2014 este responsabil de comunicare a Prezi în Europa, Asia şi Australia. Mai mult, se ocupă de strategia de employer branding şi de programul de caritate al companiei la nivel mondial.

Compania Prezi are două sedii, unul în Budapesta şi altul în San Francisco, în care lucrează peste 280 de angajaţi. Cei 55 milioane de utilizatori ai software-ului Prezi sunt din 190 de ţări şi au creat peste 160 de milioane de prezentări, iar numărul continuă să crească. La fiecare secundă apar trei prezentări, conform Prezi.

Prezentarea se realizează în cadrul întâlnirilor Aperitiv Creativ organizate de Asociaţia ORICUM. Sub deviza “dezbateri relaxate despre industriile culturale şi creative”, Aperitiv Creativ este evenimentul care conectează comunitatea creativă din România la modele de bune practici din antreprenoriat. Intrarea este liberă. Programul se desfăşoară în limba engleză.

Obiectivul proiectului Tineri inventatori, realizat de Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti este prezentarea în capitala României, a tinerilor inventatori maghiari şi a startupurilor de succes. Proiectul pune baza relaţiilor ştiinţifico-economice, precum şi a unor proiecte profesionale comune şi creează condiţii ideale de colaborare creativă şi de inspirare reciprocă.

Despre Asociaţia ORICUM

Asociaţia ORICUM activează de peste 5 ani în domeniul industriilor culturale şi creative. Misiunea Asociaţiei este de a deveni o sursă majoră de know-how pentru organizaţii de profil, artişti, creatori, instituţii şi firme. Prin proiectele dezvoltate ne-am propus să transformăm felul în care sectorul cultural şi creativ contribuie la dezvoltarea României prin fixarea pe agenda publică a conceptului de industrii creative şi colaborarea cu sectorul public pentru dezvoltarea domeniului, demonstrarea legăturii puternice dintre creativitate şi dezvoltare economică, conectarea profesioniştilor din industriile creative astfel încât să contribuim la consolidarea breslei creative şi dezvoltarea sistemului educaţional din România în spiritul creativităţii.

Mai multe informaţii pe www.oricum.ro, www.facebook.com/oricum

Despre Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti consideră de o importanţă majoră prezentarea tinerilor inventatori maghiari şi a startupurilor de succes, sprijinirea talentelor tinere, precum şi promovarea schimbului de experienţă în domeniul ştiinţelor şi al industriilor creative. Între creativitate, inovaţie şi creşterea economică există o legătură strânsă, organică. Obiectivul proiectului Tineri inventatori este să pună baza relaţiilor ştiinţifico-economice, precum şi a unor proiecte profesionale comune, să creeze o atmosferă ideală pentru colaborarea creativă şi inspirarea reciprocă.

Detalii pe www.ccu.ro, www.facebook.com/InstitutulMaghiar

Közéletre Nevelésért Alapítvány

Fundaţia oferă sprijin unor persoane care simt o nevoie profundă să-şi modeleze propria lor viaţă şi propriul habitat, care vor deveni cetăţeni activi, creatori şi creativi, responsabili pentru propria persoană, care îşi asumă un rol în viaţa publică, depăşind starea expectativă şi pasivitate în cadrul societăţii. De asemenea doreşte să ofere ajutor persoanelor cu această atitudine, pentru ca dezvoltându-şi cunoştinţele să devină capabili să recunoască, să-şi asume şi să reprezinte interesele comunităţii dincolo de propriile lor interese. Se axează pe omul succesului, care se autocunoaşte, se autoexaminează, care cunoaşte şi examinează situaţiile şi prin asta îşi propune şi realizează obiective.

Detalii pe www.kozeletre.hu

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508