29 de scriitori cer conducerii Uniunii Scriitorilor din România convocarea unei adunări generale extraordinare
feb. 12th, 2015 | By admin | Category: La Țintă!Miercuri, 11 februarie 2015, la secretariatul Uniunii Scriitorilor din România, a fost înregistrată, cu numărul 110, o cerere adresată Preşedintelui Nicolae Manolescu, Comitetului Director şi Consiliului U.S.R.. Documentul a fost semnat de 29 de scriitori care fac parte din breasla scriitorilor: Dan Mircea Cipariu, Adrian Suciu, Paul Vinicius, Ştefania Coşovei, Dan Iancu, Anca Mizumschi, Octavian Soviany, Cristian Tiberiu Popescu, Nicoleta Popa, Lucian Vasilescu, Vasile Gogea, Vasile Baghiu, Ştefan Manasia, Ionel Ciupureanu, Alexandru Uiuiu, Dumitru Crudu, Ovidiu Nimigean, Mariana Codruţ, Rita Chirian, Mugur Grosu, Cosmin Perţa, Lucian Perţa, Florin Iaru, Peter Sragher, Ioana Crăciunescu, Alexandru Mica, Ioana Greceanu, Valeriu Mircea Popa şi Cristian Teodorescu. Semnatarii solicită documente şi informaţii care să asigure transparenţa U.S.R., precum şi convocarea unei adunări generale extraordinare. „Din păcate, nu avem nici pe pagina web a organizaţiei, nici în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare ale U.S.R.. Aceste documente, conform legii, trebuiesc aprobate de Adunarea Generală. Adunarea Generală a U.S.R. este, însă, în statutul dorit de Preşedintele Nicolae Manolescu, prevăzută să fie organizată din cinci în cinci ani. Cerem respectarea legalităţii şi accesul membrilor U.S.R. la informaţii despre organizaţia noastră. Am iniţiat demersurile legale pentru resetarea statutului U.S.R., astfel încât să respectem legea şi să nu mai poată fi ales pe viaţă un preşedinte al U.S.R.”, a declarat Dan Mircea Cipariu, preşedintele Filialei USR Bucureşti Poezie. AgenţiadeCarte.ro vă prezintă textul cererii înregistrată la U.S.R. de cei 29 de scriitori.
„CĂTRE
Uniunea Scriitorilor Din România
În atenţia Domnului Preşedinte Nicolae Manolescu, a Comitetului Director şi a Consiliului U.S.R.
Domnule Preşedinte,
Domnilor Consilieri,
Noi, semnatarii acestei cereri, vă solicităm să puneţi pe Ordinea de Zi a şedinţelor Comitetului Director şi a Consiliului U.S.R. (din primul trimestru al anului 2015) următoarele documente şi informări, conform Statutului Uniunii Scriitorilor din România şi al O.G. 26/2000 cu privire la asociații și fundații:
- Rapoartele de activitate şi situaţiile financiare ale U.S.R. pentru anii 2012, 2013 şi 2014, conform dispozițiilor art.41 lit. e) şi f), art. 74 alin.(2) din O.G. 26/2000;
- Rapoartele Comisiei de cenzori a U.S.R. pentru anii 2012, 2013 şi 2014;
- Dovada publicării, în ultimii trei ani, a Rapoartelor de activitate şi a situaţiilor financiare anuale ale U.S.R. în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, conform art.74 alin.(2) din O.G. 26/2000, precum și dovada publicării acestor documente pe pagina web a U.S.R.;
- Raport cu privire la situaţia la zi a patrimoniului (mobil şi imobil) al U.S.R., precum şi a exploatării acestui patrimoniu;
- Rapoartele anuale pentru anii 2012, 2013 şi 2014 cu privire la situaţia financiară a sumelor colectate de către U.S.R. în temeiul Legii nr. 35/1994 cu privire la timbrul literar, precum şi Rapoartele anuale pentru aceeași perioadă cu privire la destinaţia sumelor colectate.
- Informare cu privire la criteriile pentru obţinerea indemnizaţiei de merit, precum şi numărul şi numele celor care beneficiază din partea U.S.R. de indemnizaţiile de merit.
- Convocarea Adunării Generale a U.S.R., în sesiune extraordinară, conform art.16 din Statutul U.S.R. şi în temeiul art. 21 alin.(4) din O.G. 26/2000.
De asemenea, vă solicităm să ne comunicați și câte un exemplar scris în original sau conform cu originalul a tuturor actelor mai sus menționate.”
Felicit pe toti semnatarii acestei cereri adresate conducerii USR. Sper ca acest demers sa se soldeze cu clarificarea unor suspiciuni care planeaza cam demult asupra activitatii celor din varful breslei scriitorilor. Abia astept sa vad care este raspunsul celor vizati.
O initiativa buna, care ar putea lamuri o serie intreaga de suspiciuni din ultimii ani ai asociatiei.
Acum e si (mai) posibil, fiindcă a scapat (sper ca temporar!) si domnul nobeliabil Vosganian de incuviintare. Ma consider coautor si abia astept sa se sparga buboiul, sa se rezolve cangrena Manole Escu!
Ceea ce ma supara pe mine foarte tare, ca membru USR, este ca pana si aceasta cerere a celor 29 de scriitori pare sa demonstreze ca apare o noua gasca, paralela cu aceea dinainte, care incearca sa traga prada de partea ei. Eu, ca membru al filialei Brasov a USR, nu am auzit de aceasta intentie. Din cate stiu nu a a auzit nici presedintele filialei noastre si nici vreun membru al ei. Asadar lucrurile continua sa se faca pe ascuns, in confrerii bazate pe afinitati de bodega. Daca cineva vroia cu adevarat sa aiba un rezultat, ar fi actionat democratic si ar fi solicitat tuturor membrilor USR sa semneze petitia sau sa o ignore. Atunci erau mult mai multi care semnau, inclusiv eu, si efectul ar fi fost altul. Din pacate tragedia cea mai mare pe care o constat in ziua de azi este bandustanizarea literaturii romane. Ceea ce nu este in Bucuresti, nu merita atentia ( cu exceptiile care tin tot de afinitati bahice). Trist moment intr-o trista tara!
[…] Am semnat, însă, scrisoarea redactată de al doilea grup (Dan Mircea Cipariu , http://www.agentiadecarte.ro/2015/02/29-de-scriitori-cer-conducerii-uniunii-scriitorilor-din-romania…), adresată conducerii USR, deoarece ea este un act perfect statutar, emis în respectul deplin al […]
[…] To vasile gogea 02/15/15 at 8:25 PM A fost depusă deja miercuri, 11 februarie. Uite aici: 29 de scriitori cer conducerii Uniunii Scriitorilor din România convocarea unei adunări generale e… […]