Telefoanele, scrisorile electronice, sms-urile, cometariile de pe facebook curg necontenit. Fotograme din ultimii ani îmi trec în minte pe repede-înainte. Aproape toate au legătură cu scriitori care au trecut pragul sau cu care am făcut multe proiecte culturale. Trenul Regal, Maratonul de Poezie şi Jazz, Programul de Carte, AgenţiadeCarte, lansări de carte, evenimente literare. Realitatea celor mai mulţi dintre aceşti scriitori a pus ştampila unui destin de nenoroc şi, mai cu seamă, o receptare a cărţii şi a biografiei tot mai aproape de un punct zero, acolo unde indiferenţa a atras sărăcie şi moarte. Foarte mulţi artişti români au plecat la Domnul fără să primească din partea autorităţilor o protecţie socială care să-i salveze de la mizerie şi umilinţă. Cazul Corneliei Maria Savu – poetă şi jurnalistă care va marca istoria ultimilor 40 de ani! – este pilduitor. Într-o ţară în care administraţiile locale şi centrale nu dau niciun leu pentru susţinerea actului creator prin burse, rezidenţe literare, bani pentru documentare sau pentru mobilitate, într-o ţară în care nu există un fond naţional pentru susţinerea artiştilor aflaţi în nevoie sau suferinţă, Cornelia Maria Savu şi-a dus ultimii ani de viaţă cu conştiinţa că a fi creator înseamnă doar a-ţi purta crucea zilei de mâine. Pe cei care au scris şi au afirmat că scriitorii şi artiştii sunt nişte profitori, nişte asistaţi sociali, nişte oameni care produc doar fantasme şi suferinţe, i-aş duce în casa Corneliei Maria Savu pentru a vedea cu ochii lor că, în antecamera morţii, când nu mai ai nimic de apărat şi nu ţi se mai oferă o motivaţie socială, umanitatea, sensibilitatea, creaţia şi ultima speranţă găsită în Dumnezeu pâlpâie, cu slove de pix ieftin, doar într-un manuscris. Îi rog pe bunii mei prieteni să ne gândim cum să ducem până la capăt un fond naţional pentru creatorii români aflaţi în nevoie sau în suferinţă şi o Lege pentru burse, rezidenţe şi mobilitatea creatorilor prin care autorităţile locale şi naţionale să poată acorda susţinere pentru creatorii români.
Dincolo de aceste necesare demersuri, să ne uităm în oglindă şi să ne întrebăm care este relaţia noastră cu Celălalt, cu creatorul din breasla în care activăm, de câte ori am fost la evenimentele unui confrate şi de câte ori am cumpărat cartea sau produsul cultural al unui confrate? Nu putem cere o solidaritate socială dacă nu începem cu propria noastră solidaritate de creatori!
Să mai reflectăm la toate bolile post-postmodernităţii şi la nevoia de a fi, faţă către faţă, chip către chip, pupilă în pupilă – cum zicea Traian T. Coşovei, cu creatorii pe care îi cunoaştem. Să facem din respectul pentru opera celuilalt un crez!
Şi când nu avem nici răspunsuri, nici stare de a ieşi din limitele noastre, să ne amintim propoziţia-mantră a Corneliei Maria Savu: „Noi când ne mai vedem?”
Dan Mircea CIPARIU
Dan Mircea Cipariu a scris articolul cu un toc virtual inmuiat in sangele inimii. Fiecare cuvant poarta dupa sine lacrimi si semne de intrebare .Cum de a fost cu putinta? Cum va mai fi probabil cu putinta pentru toate Cornelia Maria Savu in viata acum?Si fiecare Cornelia Maria Savu e o creatura unica ,care nu va mai exista niciodata in nicio alta faptura daca ACUM si AICI nu I se permite sa isi strabata portiunea sa de viata in mod decent. Poate Cornelia s-a gandit in acea seara:” Ce usor avem sute de prieteni pe face-book! Ce irealizabil este sa avem langa noi un prieten viu prezent in carne si oase cand e nevoie de un om nevirtual langa tine! Atat timp cat mai esti viabil si recuperabil.” Si noi-oare mai suntem recuperabili, oare mai stim sa fim si altceva decat virtuali? Oare” stand” la computer mai avem timp sa nu fim molipsiti de El?si sa incercam sa iesim din cercul vicios al „dolce farniente” cu privire la soarta atator oameni de litere?
Ce zi trista .
De ce intotdeauna pretuim oamenii atunci cand nu mai sunt printre noi?
Cornelia Maria Savu – una dintre primele mle cititorare ale poeziilorr mele – a fost si va ramane in sufletul meu o poeta inascuta si un om deosebit. Poate la unii nu a raspuns pe masura asteptarilor, dar a fost un Om uimitor, plin de bogatie spirituala si cu aplecare catre umanitate.
Dumnezeu s-o odihneasca in pace si poate linistea care i-a fost refuzata aici o va gasi acolo, sus printre stele.
Voi lasa o lumanare la fereastra pentru tin, draga Cornelia!
Cred ca mai intai trebuie sa ne regasim pe noi, sa ne aducem aminte ca dupa o perioada de amnezie cumplita de valori, de aproape, de faptul ca am decazut si poate e vremea sa ne ridicam din nou. Cu ani in urma, parintii nostri aveau usa deschisa pentru prieteni, isi faceau timp pentru ei, se intristau si se bucurau impreuna. Vreau sa cred ca nu ne vom occidentaliza astfel, avand pretentia ca facebook-ul poate suplini sentimente. E firesc ca tehnologia sa evolueze, e firesc sa fim in pas cu ea, dar nu e firesc sa uitam cat de frumosi ne-a facut Dumnezeu cand ne-a dat simtire. As vrea sa daruim mai mult din timpul nostru atat de dramuit celor dragi, cu siguranta ne-ar innobila.