Callatis Fest 2014 a transformat Mangalia în capitala divertismentului estival, între 21si 24 august, prin cele patru seri de evenimente care au strâns, potrivit organizatorilor, peste 15.000 de oameni în fața scenei plutitoare amplasată în Portul turistic. La “Gala Premiilor de Excelență Callatis”, în cea de-a treia seară de festival, au fost premiate personalități ale vieții cultural-artistice precum: Horia Gârbea, Ioan Cristescu, Dinu Grigorescu, Anca Sigartău, Nicu Covaci, dar şi personaliăţi mai puţin cunoscute mediatic ca Tatiana Odobescu, Daniela Popescu, Gicu Todor, Maria Nedea sau Dinu Negoiaş. AgenţiadeCarte.ro, partenerul media al festivalului, vă prezintă cele mai importante moment de la Callatis Fest 2014.
Festivalul a debutat în forță joi, 21 august 2014, cu recitalul extraordinar susținut de trupa Proconsul, din care nu au lipsit “Mi-ai luat inima”, “Cerul”, dar și cea mai recentă piesă a trupei “Așa trec anii” feat. JerryCo. Prima seară a festivalului, intitulată ‘”Callatis Stars”, a fost deschisa de remarcabilul pianist Alexandru Pădureanu, caruia i-au urmat Alyanna, Adriana Gavrilă, Maria Crăciun, Raluca Munteanu, Morris si Daniela Gyorfi alaturi de formidabila sa trupă de dansatori.
Cea de-a doua seară, “Dor de Callatis”, a fost una dedicată muzicii populare, pe scena plutitoare urcând nici mai mult nici mai puțin de 8 ansambluri și 16 soliști tineri și consacrați din toate regiunile folclorice ale României. Un recital aparte, care a fost mult aplaudat de miile de spectatori prezenti in seara de folclor si premiat de juriu cu un premiu de excelenta a fost cel sustinut de Anca Panţâru si ansamblul de dansuri „Barzava”, al municipiului Resita.
Serile următoare nu au fost nici ele mai prejos, făcând deliciul publicului iubitor de muzică, poezie, teatru si dans de buna calitate.
Astfel, la “Gala Premiilor de Excelență Callatis”, cea de-a treia seară de festival au fost premiate personalități ale vieții cultural-artistice precum: Horia Gârbea, Ioan Cristescu, Dinu Grigorescu, Anca Sigartău, Nicu Covaci, dar si personalităţi mai puţin cunoscute mediatic ca Tatiana Odobescu, Daniela Popescu, Gicu Todor, Maria Nedea sau Dinu Negoiaş. Mike a deschis seara concertistică primind și premiul pentru debut, Paula Seling a oferit publicului un microrecital live de neuitat, Anca Sigartău a urcat pe scenă în ipostaza de actriță și cântăreață, iar Bogdan Muntean a adus magia în Portul turistic din Mangalia. Maestrul Eusebiu Ştefănescu a susţinut un sensibil recital poetic.
Seara de gală s-a încheiat cu două momente speciale, extrem de apreciate de publicul prezent în Portul turistic din Mangalia: recitalul trupei Pact by Leo Iorga & Adi Ordean și recitalul susținut de Nicu Covaci împreună cu Phoenix. Leo Iorga a stârnit reacții puternice din partea fanilor trupei care au ținut să-și arate admirația și suportul pentru solist, cântând alături de el refrenele pieselor.
Un număr aparte, de cabaret, a adus publicul la extaz… Pe melodia New York, New York interpretată de designerul Iulian Bratu au defilat si au dansat manechine profesioniste în cămăși și tocuri, purtând papioanele divers colorate de grafii diferite, marca Valentin Bratu.
Ultima seară a festivalului a purtat titulatura de “Top Romanian Brands” și a fost dedicată artiștilor care prin muzica lor promovează România peste hotare. Printre cei care au urcat duminică, 24 august 2014, pe scena Callatis Fest 2014 și au oferit publicului prestații live, s-au numărat: Mihai Trăistariu, Sonny Flame, trupa Iris și Nicolae Voiculeț Orchestra alături de invitații săi Silvia Chifiriuc, Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu. Recitalul Iris a cuprins hiturile trupei “Baby”, “Strada ta” și “Somn bizar” în interpretarea noului solist Rafael, iar recitalul Nicolae Voiculeț Orchestra face parte din cadrul turneului “România din inima ta”, elogiu adus României de către Nicolae Voiculeț, deținător al distincției de Ambasador al sunetului și Turismului Românesc.
Un moment foarte apreciat a fost duetul actriței Ioana Picoș cu tenorul Vlad Miriță în care cei doi au interpretat binecunoscuta lucrare muzicală “The Prayer”. Emotia dăruită publicului a fost atât de mare încât cei prezenți au simțit în toată ființa lor că Dumnezeu s-a pogorât asupra Mangaliei. Piesa a ales-o Ioana Picoș cu gândul la importantul pas pe care se pregătește să îl facă pe 21 septembrie anul acesta, când va trai alaturi de alesul său, momentul punerii cununiilor la Biserica Sf. Nicolae din Militari. Deși Ioana era cu gândul la logodnicul ei, Mihai, o parte din publicul spectactor a simțit că o vrajă s-a strecurat între cei doi interpreți. Era doar magia a două voci strălucite, reunite pentru o clipă…
Trupa de dansatori Unreal Entertainment a prezentat 2 numere cu adevărat extraordinare ce au ridicat spectatorii în picioare. S-a aplaudat la scenă deschisă la numărul cu torte. La un moment dat, doi dintre dansatori au scos flăcări pe gură, de circa 3 metri, asemeni dragonilor din poveștile copilăriei. Un alt număr spectaculos a fost cel în care au îmbrăcat costume fosforescente creând pe scena Callatisului o adevărată feerie estivală.
Callatis Fest 2014 a fost prezentat de actrița Ioana Picoș, binecunoscuta moderatoare tv Iuliana Marciuc, realizatorul Georgio dell Noce, Aura Poterașu, Radu Neamț și Dan Mircea Cipariu.
Organizatorii editiei 2014 au fost Ada Vertan – Asociația Callatis Fest Marea Neagră, Virgil Stancu-Asociația de turism Sudul Litoralului, Primăria Municipiului Mangalia și Consiliul local Mangalia.
Partenerii principali ai Callatis Fest 2014 au fost Hotel Paradiso, THR Marea Neagră, Izvorul Minunilor și Avicola Focșani.
Ținutele gazdei festivalului, actrita de film si televiziune Ioana Picoș, au fost asigurate de designerul Andreea Dogaru.
Regia artistica a fost semnata de Ion Andrei Puican avand ca secund pe Cristina Valcov.
P.S. “Sâmbătă și duminică, în ultimele zile de Callatis, era anunțat cod galben pentru toată regiunea. Nori negri erau deasupra Mangaliei. Un vânt turbat a împiedicat repetițiile live, decorul a fost demontat ca să nu ia pe sus scena plutitoare și serile ne așteptam să plouă cu găleata și să ne mutăm la Casa de Cultură a Mangaliei care ar fi bucurat doar 500-600 de spectatori. Așa, cu ajutorul lui Dumnezeu, a rugăciunilor a 3 preoţi cu har, unul dintre ei duhovnic al Ioanei Picoș, a concentrarii parapsiholologului Nicoleta Muntean, norii s-au risipit, vântul a stat și în timp ce de jur împrejurul Mangaliei ploua cu găleata, în jurul scenei plutitoare s-au adunat peste 10.000 de oameni sub un cer plin de stele, iar spectacolele au avut loc într-o atmosferă paradisiacă. Dumnezeu a ocrotit Callatisul și sperăm să o facă și de aici înainte…” – Ada Vertan, managerul festivalului Callatis.