Cea mai recentă apariţie a Editurii Omonia, albumul bilingv „Bucureştiul grecesc”, constituie o adevărată enciclopedie ilustrată a prezenţei greceşti aici, timp de peste cinci veacuri şi jumătate. Autoarea lucrării, dr. Georgeta Filitti, reface, în pagini admirabile prin rigoare, concizie şi forţă de sugestie, destinul multisecular al grecilor care au poposit, pentru un răstimp mai scurt sau mai îndelungat, în Bucureşti, contribuţia lor la dezvoltarea acestuia fiind unanim recunoscută. Istoria lor se împleteşte strâns cu istoria oraşului. Mulţi greci s-au stabilit definitiv şi au prins rădăcini aici, afirmându-se ca personalităţi de vază ale societăţii româneşti. Bucureştiul a constituit pentru greci o destinaţie râvnită, cu multiple posibilităţi de afirmare. În oraşul cu o populaţie cosmopolită, atestat documentar din 1459, capitală a Ţării Româneşti din a doua jumătate a secolului 17 şi, din 1862, capitala României, grecii au ocupat un loc privilegiat. Numeroase sunt mărturiile care atestă rolul lor în viaţa economică, politică, socială, religioasă, ştiinţifică, culturală şi artistică a urbei, de la cele 2 000 de manuscrise greceşti adăpostite de Biblioteca Academiei Române sau altele, la fel de preţioase, de la Biblioteca Naţională a României, până la cele mai diverse monumente –biserici, aşezăminte de binefacere, spitale, imobile şi palate, care dăinuie şi astăzi, in situ sau doar în memoria colectivă. Autorii celor două prefeţe, Răzvan Theodorescu, membru al Academiei Române, şi Evanghelos Moutsopoulos, membru al Academiei din Atena, evidenţiază importanţa acestei lucrări care relevă pregnanţa şi dinamismul componentei greceşti a Bucureştiului. Lansarea albumului va avea loc joi, 12 decembrie 2013., orele 18, în sala ATRIUM a Bibliotecii Naţionale a României (Bd. Unirii nr. 22)
Cele şapte capitole ale sintezei istorice semnată de Georgeta Filitti sunt „comentate” de un bogat material ilustrativ (circa 360 de ilustraţii, selectate din cele mai diverse domenii – clădiri, biserici, manuscrise, ediţii în greacă şi română, facsimile, hrisoave, ziare, instantanee din viaţa comunităţii greceşti bucureştene de ieri şi de azi), în parte pus la dispoziţie de numeroase instituţii şi persoane, cărora autorul şi Editura le exprimă mulţumiri pentru generozitate şi pe această cale, în parte inedit, realizat de Editură. Ilustraţiile sunt „comentate”, la rândul lor, de legende consistente, care completează informaţia cuprinsă în textul propriu-zis.
Versiunea greacă a lucrării a fost asigurată de conf. univ. Tudor Dinu, coordonatorul Departamentului de Studii Neoelene al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti.
Apariţia, în condiţii grafice deosebite, a elegantului album nu ar fi fost posibilă fără sprijinul generos al Centrului de Cultură Greacă Arkadia, o fundaţie care sprijină şcoala greacă „Athena” din Bucureşti şi care se alătură acum promotorilor, români şi greci, ai elenismului din România.
Destinat deopotrivă cititorilor români şi greci, ghid indispensabil celor care doresc să aprofundeze istoria oraşului în care trăiesc sau pe care îl vizitează, albumul Georgetei Filitti constituie, neîndoielnic, un titlu de referinţă în bibliografia consacrată elenismului din România.
Georgeta Filitti este doctor in istorie, specialist în istoria modernă şi contemporană a României, autor şi editor a numeroase cărţi si articole despre istoria oraşului Bucureşti şi despre diverse personalităţi din istoria românilor. Şi-a dedicat zeci de ani editării unor lucrări fundamentale ale istoriografiei româneşti, cum sunt Operele lui Mihail. Kogălniceanu” ( 9 vol.) pentru care primeşte Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române(1983) sau ediţiile din opera lui Nicolae Iorga. Peste 400 articole în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, în volume omagiale, enciclopedii, culegeri tematice. Pasiunea sa pentru lumea neoelenã şi interesul pentru relaţiile dintre aceasta şi lumea româneascã s-au materializat în mai multe lucrãri [Cãlãtori români în Grecia. Antologie (2004); Românii despre Rigas. Repere istoriografice (2007), Mereu împreunã. România–Grecia, 130 de ani de relaţii diplomatice (2010)ş.a.].
Înfiinţată la Bucureşti în 1991, Editura Omonia a rămas până astăzi singura casă editorială din România care şi-a fixat programatic promovarea literaturii şi civilizaţiei Greciei moderne şi a Ciprului. Bilanţul celor 22 ani de activitate îl constituie cele peste 130 de titluri publicate. Traducerilor apărute la Omonia, care reprezintă circa două treimi din totalul tălmăcirilor din neogreacă realizate după 1989 în România, li se adaugă lucrări semnate de prestigioşi specialisti români şi străini consacrate istoriei elenismului pe sol românesc. Inaugurată în 1999, colecţia « Biblioteca de Literatură Neoelenă » găzduieşte creaţii de vârf ale elenismului din Grecia, Cipru şi diaspora în domeniile literaturii, istoriei, filosofiei, artelor. 18 ediţii bilingve oferă cititorilor români pagini memorabile din lirica neoelenă.
Fundaţia Centrul de Cultură Greacă ARKADIA, înfiinţată în. 2011, este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, apolitică. Scopul ei este sprijinirea şi, promovarea de activităţi educaţionale, culturale şi cu caracter filantropic, ca şi promovarea istoriei româneşti şi a culturii greceşti. Fundaţia sprijină statornic, de la înfiinţare, Şcoala Greacă „Athena”din Bucureşti şi, recent, Departamentul de Studii Neoelene al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti. Albumul bilingv Bucureştiul grecesc al Georgetei Filitti este primul proiect editorial al Fundaţiei, realizat în colaborare cu Editura Omonia.