Enigmă şi metafizică

oct. 24th, 2013 | By | Category: Cronica de cArte

Moda romanelor esoterice e mai mult decât o tendinţă a pieţei internaţionale de carte. Ea corespunde, la limită, unei nevoi profunde pe care publicul cititor o resimte ca pe o presiune de ordin vital. Enigmaticul, underground-ul, secretul înseamnă, pînă la urmă, nu simple toane, ci mărcile unei frustrări aproape ontologice. Şi atenţie – termenul „frustrare” desemnează, în acest caz, o lipsă, o amputare, un deficit dramatic. Oamenii au nevoie de mister, ei resimt acut pierderea relaţiei cu illo tempore, se simt văduviţi de o dimensiune esenţială a vieţii lor – raportarea la sacru. Efect al modernităţii iniţiate o dată cu Revoluţia Franceză, laicitatea a făcut mult bine, dar mai ales rău. Dezinvestirea realităţii prin punerea între paranteze a misterului divin, mai mult, caricaturizarea sacrului, trimiterea lui în derizoriul factual al cotidianului, fie el jurnalistic sau literar, au însemnat toate lovituri fatale date unui status quo milenar, întemeiat pe o experienţă existenţială ce răspundea unui orizont de aşteptare riguros definit. Iar această aşteptare nu este una formală, ci corespunde profund structurii spiritului omenesc, din Occident ca şi din Orient.

Astăzi, aderenţa la sacru s-a pierdut. Chiar şi în registrul literaturii de calitate golul generat de izgonirea nietzscheană a lui Dumnezeu nu a putut fi umplut cu nimic altceva. Ficţiunea nu este de ajuns pentru suplinirea sacrului, imaginaţia nu îndeplineşte nici o funcţie compensatorie a transcendentului abolit. Trăirea estetică nu este decît un ersatz pentru credinţa religioasă. Astăzi, nu mai e de găsit nici măcar furorul laicizat al avantgardelor artistice de dinainte de Primul Război Mondial, el însuşi o atitudine spiritualistă, chiar dacă à rebours.

Pe scurt, cititorii au nevoie de o nouă literatură impregnată subtil de o religiozitate mascată. O literatură care să-i scotă din cenuşiul cotidianului şi să-i mîntuiască de alienarea foiletonismului mediatic şi consumerist.

Întru întîmpinarea sanitară a unei asemenea nevoi vitale vin, surprinzător, doi autori români, Otilia Sîrbu şi Cristian Tiberiu Popescu, prin romanul lor scris la două mîini, Iniţiere în splendoare, apărut recent la Tipografia UBIK din Bucureşti. Cartea lor, deşi fructul unui proiect ficţional, dezvoltă o miză cu mult mai importantă decît simpla şi pînă la urmă banala satisfacţie de ordin estetic. Pe de altă parte, graţie excelenţei scriiturii ce conferă altitudine spirituală romanului Iniţiere în splendoare, cei doi scriitori români se distanţează şi de maculatura, de altfel extraordinar de bine vîndută, a unui Dan Brown sau Paulo Coelho.

Cum spuneam, cartea Otiliei Sîrbu şi a lui Cristian Tiberiu Popescu se „mîntuieşte” estetic printr-o scriitură polifonică, bine articulată la nivelul contrucţiei epice, în care diferenţa de gen este excelent camuflată. Practic, deşi scris la două mîini, romanul nu suferă din pricina biauctorialităţii nominale, ci pare, surprinzător, scris de un singur artist. Perspectivele sînt multiple, cred că putem vorbi chiar despre o viziune „madrigalescă”, căci destinul celor doi eroi, arheologul Oscar Graff şi soprana Celia Santorini, este reflectat în mai multe discursuri şi conştiinţe ale personajelor de rang secund. Că e vorba de Sigi, de Alex, de Edi, companioni şi discipoli ai marelui arheolog, cel care a descoperit în Deşertul Iudeii mormîntul lui Irod cel mare, sau că e vorba de Sophia, sora Celiei, ori de Aislin, dansatoarea irlandeză, ceea ce impresionează este subiectivitatea asumată a mărturisirii, fiecare personaj contribuind astfel cu fragmente de percepţie la conturarea a două portrete psihologice extraordinar de complexe. Privite din varii unghiuri, plecînd de la diferite experienţe personale, reconstituirile vocilor secunde au darul să acorde încă şi mai multă vitalitate şi coerenţă eroilor cărţii.

Faptele sînt simple, excepţionalitatea lor indubitabilă. Un avion se prăbuşeşte în Deşertul Iudeii din motive misterioase, există un singur, miraculos supravieţuitor, soprana Santorini, salvată de arheologii conduşi de Graff. Între Oscar şi Celia se stabileşte o relaţie de o profunzime ireală, cei doi par a se cunoaşte dintr-o altă dimensiune, comunicarea lor sfidează logica discursului obişnuit. Personajele sînt legate printr-un sentiment din care carnalitatea este abolită, iar pulsiunea este convertită în spiritualitate pură. Dispariţia lor finală în deşert, la fel de enigmatică, sugerează o căutare spirituală de proporţii şi o iluminare inspirată de învăţăturile marelui lider gnostic Simon Magul, probabil unul dintre „fraţii” majori ai lui Iisus Christos, renegat ulterior de fariseismul doctrinar impus de paulicieni.

Dar de ce acest titlu echivoc? Ce are a face „splendoarea” cu o naraţiune excepţionalistă, bine pigmentată cu mistere, unele chiar de natură poliţistă? Şi pînă unde se întinde trama enigmistică, pentru a face apoi loc mizei esoterice? De fapt, adevăratul ţel al autorilor este tocmai acela de a coagula o comunitate de „vizionari”, de cititori care, sătui de prozaismul laic şi gri al cotidianului, să cerceteze noi posibilităţi de soterie colectivă prin adoptarea unei alternative la monopolul laicismului generalizat. Ficţiunea este intrumentul lor, neliniştea metafizică rezervorul lor de energie.

De ce nu? Poate că de aici se va naşte o nouă sensibilitate, poate că acest roman are şanse să devină punctul zero al unei alte priviri asupra condiţiei umane…

Valentin Protopopescu (Revista Cultura, nr. 439 (35), 2013)

Număr de vizualizări :852


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro