„Țiganul tot țigan” de Lidia Ostałowska

oct. 29th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 31 octombrie 2013, ora 17.45, la Librăria din Centru (bdul Ștefan cel Mare nr.126, Chișinău), va avea loc lansarea volumului „Țiganul tot țigan” de Lidia Ostałowska, Editura Arc. La lansare, alături de Lidia Ostałowska, vor participa Vitalie Ciobanu, scriitor; Natalia Duminică, coordonator programe Educație, Centrul Național al Romilor; Lucia Țurcanu, critic literar.

„Țiganul polonez Limalo pleacă în România. Vrea să vadă satele din Podișul Transilvaniei și să coboare până în adâncul sărăciei pe care o trag țiganii. Căci poate în acest ținut al foametei pulsează viața după care tânjește. Poate acolo țiganul mai iubește țiganul. (…)

Țiganul tot țigan. Fie el dascăl ungur, păstor moldovean, filozof din Slovacia, croitor din Cehia – toți sunt frați. Așa gândește Limalo. Vrea ca în această familie să fie loc și pentru un calic. Pleacă în cîlîtorie și, la întoarcere, vrea să poată spune: – Țiganii români sunt sărmani, dar cinstiți. Eu am fost pe la ei.” (fragment din volum)

Lidia Ostałowska (n. 1954, Varșovia) / jurnalistă, reporter, prozatoare, activist social. Lidia Ostałowska a absolvit cursuri de filologie polonă la Universitatea din Varșovia. Din anul 1989 este jurnalist la renumitul cotidian „Gazeta Wyborcza”. Autoare a unor reportaje despre cei a căror viață este mai grea – minoritățile naționale și etnice, femei, tineri aparținând unor subculturi și despre cei excluși din viața socială, precum și co-autoare a numeroase volume de reportaj. În 2000 a apărut ediția I a cărții Cygan to Cygan/ Țiganul tot țigan (ediția a II-a – 2012), în anul 2011 a publicat volumul de reportaj Farby wodne/Acuarele (nominalizat la Premiul Literar Nike 2012 și la Premiul Gwarancje Kultury 2012), iar în 2012 – cartea Bolało jeszcze bardziej/A durut și mai mult (nominalizată la Premiul „Ryszard Kapuściński”).

[A lucrat ca reporter la publicațiile Przyjaciółka și itd. În urma verificărilor efectuate în perioada legii marțiale, nu a mai putut fi angajată. A colaborat cu sindicatul „Solidaritatea”, în perioada lui de ilegalitate. Din 1989 scrie pentru secția de reportaj a cotidianului „Gazeta Wyborcza”, unde lucrează și în prezent.

Se numără printre fondatorii Fundației ITAKA, și este membră a consiliului fundației. Susține cursuri postuniversitare de gender studies la Institutul de Cercetări Literare al Academiei Poloneze de Științe.]

Cărți publicate: Cygan to Cygan, Editura Czarne, 2000, 2012 (ediția română Țiganul tot țigan, trad. Cristina Godun, Editura ARC, 2011, Chișinău); Farby wodne/Acuarele, Editura Czarne, 2011; Bolało jeszcze bardziej/A durut și mai mult, Editura Czarne, 2012.

Număr de vizualizări :1042


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro